,

Bucuriile lumeşti sunt bucurii materiale

– Părinte, oamenii lumeşti spun că simt un gol, deşi au toate bunătăţile.

– Bucuria adevărată, curată se poate găsi numai lângă Hristos. Dacă te uneşti cu El prin rugăciune, vei vedea sufletul tău răsplătit. Oamenii lumeşti caută bucuria în distracţii. Unii oameni duhovniceşti o caută în discuţii teologice, în predică etc. Dar când se termină acestea rămân într-un gol şi se întreabă ce vor face în continuare. Fie că sunt păcătoase, fie indiferente cele cu care se ocupă, la fel este. De ce nu merg mai bine să se culce, ca să fie buni a doua zi pentru lucru?

Împlinind dorinţele lumeşti ale inimii, nu vine bucuria duhovnicească, ci stresul. Bucuria lumească aduce stresul şi la oamenii duhovniceşti. Bucuria lumească nu este permanentă, nu este bucurie adevărată, ci este o bucurie temporară, a acelei clipe. Iar aceasta este o bucurie materială, nu este duhovnicească. Iar cu bucuriile lumeşti nu „se umple” sufletul omului, ci mai degrabă îl umplu cu balast. Atunci când simţim bucuria duhovnicească, nu o mai dorim pe cea materială. Sătura-mă-voi când mi se va arăta slava Ta. Bucuria lumească nu odihneşte pe omul duhovnicesc, ci îl oboseşte. Pune un om duhovnicesc într-o casă lumească şi vei vedea că nu se odihneşte. Deşi omul lumesc crede că el se odihneşte, nu este aşa, ci se chinuieşte. Se bucură la exterior, dar înlăuntrul său nu este mulţumit, ci chinuit.

– Părinte, cu ordinea lumească te asfixiezi.

– Deşi oamenii se asfixiază cu ea, totuşi o doresc, aşa cum broasca aleargă în gura şarpelui. Acesta stă lângă apă şi priveşte mereu broasca. Dacă ea se înşeală şi priveşte la şarpe, se electrizează, ameţeşte şi aleargă strigând în gura lui. Apoi şarpele o muşcă, o otrăveşte, ca să nu se zbată. Atunci broasca strigă, dar chiar de o vei salva, va muri, fiindcă este otrăvită.

– Părinte, de ce oamenii se bucură de lucrurile lumești?

– Oamenii contemporani nu se gândesc la veşnicie. Iubirea de sine îi face să uite că vor pierde tot. Nu au prins sensul cel mai profund al vieţii. N-au simţit bucurii cereşti şi de aceea inima lor nu tresaltă pentru ceva mai înalt. De pildă, dai cuiva un dovleac, iar acela îţi spune: „Ce dovleac frumos!”. Dacă îi dai ananas, îţi spune: „Ananasul are solzi” şi-l aruncă, pentru că n-a mâncat niciodată. Sau spune-i unei cârtiţe: „Ce frumos este soarele!”, că aceea iarăşi se va băga în pământ. Cei ce se odihnesc în cele ale lumii materiale seamănă cu puişorii prostuţi, care nu fac zgomot în găoace ca să spargă coaja, să iasă afară şi să se bucure de soare – de zborul ceresc spre viaţa paradisiacă – ci stau nemişcaţi şi astfel mor în găoacea oului.

Cuviosul Paisie Aghioritul