S-a dus deja o lună din Noul An… La finalul lui ianuarie, în cea de-a 30-a zi, Biserica noastră face pomenirea soborului Sfinţilor Părinţilor noştri şi marilor dascăli şi ierarhi Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Documentele din cele mai vechi timpuri și întreaga istorie a Bisericii noastre îi confirmă pe Sfinţii Trei Ierarhi ca fiind cei mai „de seamă” ocrotitori ai învăţământului teologic şi cinstitori ai dreptei credinţe privitoare la dogma Sfintei Treimi.
Dacă în anii trecuți, cu prilejul acestei sărbători, am adus înaintea dumneavoastră câteva considerații despre motivul pentru care îi prăznuim împreună pe cei Trei Ierarhi sau v-am vorbit despre prietenia Sfântului Grigorie Teologul cu Sfântul Vasilie cel Mare, despre dragostea acestuia din urmă pentru cei neajutorați și aflați în felurite neputințe trupești, sau despre harul predicilor Sfântului Ioan Hrisostom, în acest an ne-am gândit să vă prezentăm un fapt mai puțin cunoscut despre Sfântul Grigorie Teologul, și anume să vă spunem istorisirea cicatricii de pe chipul său, care se poate observa până în zilele noastre. Detalii, în rândurile de mai jos!
Cine a fost Sfântul Grigorie Teologul?
Sfântul Ierarh Grigorie Teologul s-a născut într-o familie creștină în anul 328 în cetatea Nazianz din Capadocia şi a trăit în vremea împăraţilor Valens (364-378) şi Teodosie cel Mare (379-395). Tatăl său, Grigorie cel Bătrân, a fost hirotonit episcop, iar mama sa, Nonna, era o femeie profund credincioasă. A primit o educație excelentă, studiind la Cezareea Capadociei, Cezareea Palestinei, la Alexandria şi la Atena, şcoala cea mai înaltă de atunci, unde a şi fost rugat să rămână ca profesor. Deși tatăl său își dorea să-l lase episcop în Capadocia Sfântul Grigorie a fugit în pustie, alături de Sfântul Vasilie cel Mare, de unde a revenit după un timp, fiind chemat în ajutor de către tatăl său, ajuns la bătrânețe
Sfântul Grigorie Teologul a fost bun prieten cu Sfântul Vasilie cel Mare. S-au întâlnit cu prilejul primelor studii pe care le-au făcut amândoi în Cezareea Capadociei iar legătura lor de prietenie a rămas model peste veacuri. „Cu acesta (Sfântul Vasilie cel Mare) aveam în comun studiul, acoperişul şi gândurile. Iar dacă trebuie să mă laud, eram o pereche nu neînsemnată în Elada, căci toate le aveam comune şi un singur suflet lega două trupuri distincte. Ceea ce ne unea îndeosebi era aceasta: Dumnezeu şi dorul de cele bune”, mărturisea Sfântul Grigorie Teologul într-una dintre operele sale.
Opera sa literară extinsă include predici, poezii și tratate teologice. Totodată, Sfântul Grigorie Teologul este cunoscut pentru reflecțiile sale profunde asupra dogmei Sfintei Treimi și pentru învățăturile sale despre relația dintre divinitate și umanitate în persoana lui Iisus Hristos. Sfântul Grigorie a trecut la Domnul în jurul anului 390. Este recunoscut ca unul dintre Cei Trei Părinți Capadocieni și este cinstit în mod special în tradiția Ortodoxă ca unul dintre cei mai mari teologi și predicatori ai Bisericii.
O cicatrice – semn al mărturisirii lui Hristos
Astăzi, cinstitul cap al Sfântului Grigorie Teologul este unul dintre cele mai importante sfinte odoare ale Mănăstirii Vatoped din Muntele Athos. Racla (cutia care adăpostește capul Sfântului) a fost donată părinților de la Vatoped de către prima soție a prințului Șerban Cantacuzino (1678-1688), Maria, și de către fiica sa, Maria Bălăceanu. Într-o anumită parte a capului Sfântului Grigorie se poate vedea un semn, care conform celor relatate de viaţa sa, provine de la o cicatrice apărută în urma unei lovituri, deasupra unuia dintre ochi. Acest lucru constituie un indiciu incontestabil al autenticităţii Sfintelor sale Moaşte.
În ce context a avut de pătimit Sfântul Grigorie și care este istorisirea cicatricii? Răsfoind paginile Sinaxarului și citind viața Sfântului Grigorie, aflăm răspunsul. În momentul în care comunitatea credincioșilor din Constantinopol a fost ameninţată de rătăcirea ereziilor, mai cu seamă de „înşelătoarele învăţături ale ereticilor Arie şi Macedonie”, Sfântul Grigorie a fost chemat de puţinii drept-credincioşi care mai erau în cetate ca să le fie păstor, iar el le-a ascultat dorința. Ajungând în Constantinopol, n-a pierdut timpul, ci imediat i-a adunat pe credincioşi într-o Bisericuţă aflată la marginea cetății, pe care a numit-o „Biserica Învierii”, deschisă chiar în casa uneia dintre rudele sale. În acest loc a rostit cunoscutele „Cuvântări teologice”, în număr de cinci, care i-au adus faima de „mare cuvântător de Dumnezeu”, deoarece reușea să explice, pe înţelesul oamenilor, dreapta învăţătură despre Sfânta Treime.
Ereticii și adepții lor, însă, neputând înțelege cuvintele Sfântului, au început să-i conteste autoritatea, ba chiar mai mult să-l acuze pe el însuși de erezie. Întunecându-se la minte, aceștia au început să-l bată cu pietre, una dintre ele lăsându-i o urmă deasupra unuia dintre ochi, urmă care poate fi văzută până astăzi: „Și făcând gâlceavă, aruncau pietre asupra Sfântului, ca și altădată iudeii asupra Sfântului întâiului Mucenic Ștefan, căci Dumnezeu a acoperit pe plăcutul său. Dar neîndestulându-se cu răutatea lor, l-au prins că fiarele și l-au adus înaintea judecății eparhului cetății, ca pe un tulburător și pricinuitor de gâlceavă. Dar Sfântul, nefiind vinovat de nici o răutate, ci fiind blând și smerit cu inima, într-atâta primejdie și năvălire de popor, zicea către Dumnezeu: În numele Tău, Hristoase, de voi merge chiar prin mijlocul umbrei morții, nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine ești”, se menționează în viața Sfântului.
Vă dați seama câtă credință, câtă iubire de aproapele și câtă stăpânire de sine avea Sfântul Grigorie? Cu siguranță, însă, rana a lăsat urme nu doar pe chipul său, ci mai cu seamă în suflet și-n gând, căci n-a putut uita ușor acest episod. Dovada o face un cuvânt al său la Nașterea Domnului, în care îi îndeamnă pe cei ce ascultau cuvântul să-L mărturisească pe Hristos cu orice chip și fără vreo frică: „Călătorește fără de prihană prin toate vârstele și puterile lui Hristos, ca un ucenic al lui Hristos! […] Lasă-te lovit cu pietre, chiar de va fi să suferi, și aceasta; vei scăpa de aruncători, știu bine, chiar vei fugi printre ei, ca Dumnezeu! Căci Cuvântul nu se lovește cu pietre”.
În țara noastră, un fragment din capul Sfântului Grigorie se află la Mănăstirea Slatina din județul Suceava, fiind adusă de la Constantinopol de către domnitorul Alexandru Lăpușneanu. În timpul Primului Război Mondial, racla cu sfintele sale oseminte a ajuns alături de alte Sfinte Moaște în Rusia, odată cu tezaurul României. Au stat aici până în anul 1956, când rușii au restituit țării noastre o mică parte din tezaur, printre care și raclele cu Moaștele Sfinților, duse atunci la Muzeul Național de Artă din București. Racla s-a întors la Slatina abia 12 februarie 2001, după intervenția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Așadar, reținem din aceste rânduri faptul că mărturisirea Sfântului Grigorie a avut un impact semnificativ în lupta împotriva ereziilor trinitare și a contribuit din plin la formularea învățăturii Ortodoxe. Sfântul Grigorie Teologul a propovăduit și manifestat prin propriul exemplu importanța unei vieți trăite după Evanghelie, subliniind că mărturisirea credinței nu trebuie să fie doar verbală, ci să se reflecte în viața noastră de zi cu zi. Moștenirea sa teologică și duhovnicească pe care ne-a lăsat-o peste ani, rămâne până în zilele noastre o invitație la contemplarea Cuvântului și a Creației, la rugăciune și mai ales la o viață creștină autentică.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
