Toate cele pe care lumea le iubeşte
Alexie desăvârşit le-a lepădat.
Spre Dumnezeu, pe calea cea strâmtă,
În luntrea vieţii el a plutit.
Mai întâi de dragul lui Hristos
El a dorit ca să fie sărac;
Apoi şi casa bogată a părinţilor săi
El o a părăsit.
Plecând în pământ străin,
Apoi iar întorcându-se,
Lui nici bogăţia
Şi nici sărăcia
Prilej spre păcat nu i s-au făcut.
Ci el pururea mintea la Dumnezeu
O a ridicat,
Cu rugăciune, postiri,
Şi credinţă tare
Care mişcă munţii din loc.
Maica lui Aglae,
Şi bătrânul tată Eufimian
Şi mireasa cea credincioasă,
De durere, vârstă şi postiri topită,
Cu durere l-au plâns.
Slugile la acest cerşetor strigă
Şi-l lovesc,
Dar cine este cerşetorul, ei nici nu bănuiesc.
Ei nici bănuiesc că acesta este însuşi moştenitorul stăpânului lor.
Însă despre acestea, moştenitorul, stăpân, tace.
Căci el încă din tinereţe bogăţiile lui cele mari
Le-a dispreţuit,
Pentru ca moştenitor cereştii veşnicii
Să fie.
Sfântul însă şi după a lui moarte nu poate să se mai ascundă,
Căci Domnul însuşi
II face cunoscut.
Căci cel care prin viaţa lui
Pre Domnul îl slăveşte,
Slăvit este la rândul lui
De Dumnezeu.
Alexie pre Domnul îl slăveşte
Şi de aceea preaslăvit sfânt este el.
Cu adevărat Om al lui Dumnezeu este el,
Acum şi până în veac.
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
