Browsing Category
				
			Cuviosul Paisie Aghioritul – Patimi și virtuți
			108 posts		
		
Mândria ascunsă
						– Mi-aţi spus, Gheronda, că am mândrie ascunsă. Care este mândria ascunsă? – Este mândria lăuntrică. Iar mândria…					
				
							
						Dacă trecem cu vederea greşelile celorlalţi, atunci şi Dumnezeu le va trece cu vederea pe ale noastre
						– Gheronda, astăzi, la alesul măslinelor, judecam pe unele maici, deoarece vedeam că nu-şi făceau treaba cu atenţie.…					
				
							
						De ce te păstrezi pe tine însăţi pentru tine însăţi?
						– Gheronda, îmi spune gândul că obosesc repede nu din cauza puţinei mele rezistenţe, ci din altă pricină.…					
				
							
						Să nu ne închinăm la odihnă
						– Gheronda, atunci când spun: „Atât pot să lucrez, atât rezist eu!”, o spun din iubire de sine?…					
				
							
						Când există lepădare de sine, Dumnezeu dă Harul Său
						– Gheronda, mă mustră conştiinţa atunci când mă cruţ pe mine însămi, căci îmi spun: „Oare Sfinţii cum…					
				
							
						Scopul ascezei: dezbrăcarea de omul nostru cel vechi
						– Gheronda, cum pot scăpa de iubirea de sine? Puterile mele trupeşti sunt puţine şi îmi vine greu…