ÎPS Calinic (Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor)
Crăciunul este darul lui Dumnezeu pentru copii şi adulţi, pentru păcătoşi şi sfinţi, pentru cetele cereşti şi îngeri, pentru păstori şi magi, pentru toate cele pătrunse de binecuvântarea şi sfinţenia lui Dumnezeu prin Întruparea Fiului Său, cum se spune în condacul praznicului.
Poporul, prin ţăranul român, a răspuns acestui mare dar al lui Dumnezeu făcut nouă printr-un patrimoniu de colinde de o unică frumuseţe şi profunzime, care anticipează în fiecare an momentul Întrupării şi Naşterii lui Iisus Hristos, întocmai profeţiilor vechi testamentare.
Colindele se caracterizează prin duioşia şi simplitatea versului, care curge lin pe linia melodică, exprimând o mare bogăţie de idei, într-o formă stilistică desăvârşită, în care figurile de stil, cum ar fi comparaţiile, epitetele şi, mai ales, diminutivele, se împletesc armonios.
În colinde, conţinutul teologic este variat, făcându-se amintire de la păcatul strămoşesc la răscumparea câştigată de Mântuitorul, de la Întruparea la Moartea şi Învierea Sa, de la cinstirea Maicii Domnului şi a Sfinţilor, până la învăţătura despre rai şi iad.
Prin simplitatea şi curăţia lor, colindele au constituit o redută în calea celor care au încercat, pe diverse căi, să rupă unitatea de credinţă, precum şi pe cea naţională a poporului nostru. Or, în ele respiră puternic duhul creştin de unitate şi se păstrează ceva din frăgezimea creştinismului primar.
Dincolo de încărcătura lor dogmatică şi liturgică, colindele lansează un îndemn la moralitate, la cultivarea virtuţilor, la loc de seamă fiind iubirea de aproapele, pacea, bunătatea, generozitatea, smerenia, ascultarea, hărnicia și cinstea.
Sunt înfierate minciuna, înşelătoria, beţia şi, respectiv, uciderea pruncilor de către Irod. Sigur, din păcate, fiecare perioadă a istoriei şi-a avut irozii ei.
Colindele sunt un liant între generaţii, asigurând continuitatea şi comuniunea. Colindătorul, asemenea îngerului Bunei Vestiri, Îl aduce în casa colindată pe Hristos şi, împreună cu El, toate binecuvântările.
Gazda întoarce colindătorului din cele primite de la Dumnezeu, daruri simbolice, expresii ale unor binecuvântări pe care le oferă şi, în acelaşi timp, le dăruieşte: mere – simbol al dragostei, dar şi al veşniciei; nuci – expresie a fertilităţii şi a perenităţii; şi colăceii, spre pomenirea celor morţi, ca unii care fac parte integrantă din viaţa Bisericii.
De altfel, masa de Crăciun din casa fiecărui creştin anticipă tocmai masa din Împărăţia lui Dumnezeu.
Gazda oferă mere, în amintirea faptului că strămoşii noştri, la Crăciun, împodobeau mărul, şi nu bradul. Refrenurile „Florile dalbe” şi „Flori de măr” întăresc afirmaţia.
Mărul apare întotdeauna ca alternativă a bradului, în rolul de arbore cosmic. În plus, mărul este cel care face legătura între păcatul strămoşesc şi Răstignirea Mântuitorului; strămoşii noştri credeau că Mântuitorul ar fi fost răstignit pe o Cruce din lemn de măr. De aici şi teologia Morţii şi Învierii Mântuitorului în mesajul colindelor de Crăciun.
Transformarea bradului, simbol al pomului vieţii aşezat de Dumnezeu în mijlocul raiului, ale cărui fructe dăruiau veşnicia şi care este un pom diferit de cel al cunoştinţei binelui şi răului, într-un simbol al Crăciunului reprezintă un mod manifest de a mărturisi că pomul vieţii este Hristos, Cel venit în lume pentru a-l restaura şi îndumnezei pe om, asigurându-l de viaţa veşnică. Veşnicia este desăvârşirea tuturor lucrurilor!
Prin Iisus Hristos, de Crăciun am obţinut nemurirea. Am redescoperit rostul nostru în lume.
Căutându-L pe Pruncul Iisus Hristos înlăuntrul fiinţei noastre, vom redescoperi Crăciunul în sensul său originar, adevărat; nicidecum nu-l vom reduce la o spiritualitate de „mascaţi în zdrenţe”.
Aşadar, Întruparea lui Hristos este şi va rămâne darul nepreţuit al lui Dumnezeu pentru oameni. Acest dar, Dumnezeu Îl reînnoieşte lumii în fiecare an, de Crăciun.
Sursa: http://www.arhiepiscopiasucevei.ro
