Preot Ioan Bădiliță
Nu se mândrește regina Elisabeta cu bijuteriile ei, și nici Leo Messi cu balonul de aur, așa cum se mândrește Pavel cu lanțurile care l-au ținut legat pentru dragostea lui Hristos, Domnul său. Fabulos om, acest Pavel! O minte sclipitoare, un suflet înaripat, o inimă de foc, un îndrăgostit de frumos, un iubitor de săraci, un păstor neadormit, un apostol al Bucuriei fără-de-hotare. Scriptura-i era pâine, rugăciunea – respirație, iar cuvântul, sabie cu două tăișuri.
Atunci când îi citesc scrisoarea a doua către corinteni, sufletul mi se umple de încântare și de admirație pentru acest neobosit herald al Împărăției. Nu pot să nu-mi imaginez o conversație telefonică dintre apostol și creștinii din Corint, aceștia din urmă fiind, după cum se știe, doritori să afle de la Pavel despre realizările sale eroice și experiențe spirituale înalte:
– Alo, Pavel? Iartă-ne deranjul. Am vrea să ne povestești câte ceva despre trăirile tale minunate și nemaiîntâlnite. Te rugăm!
– Trăiri? Ah, da! Cum să încep? Știți, de trei ori am fost bătut cu vergi…
– (După o liniște de zece secunde) Hmm, da, vergi… Bine, bine, dar…
– Am încasat patruzeci de lovituri, minus una. De cinci ori.
– Oh, săracul! Păi…
– Am fost bătut și cu pietre. V-am spus-o pe asta?
– Nu… Dar experiențe…
– De trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine.
– ….ceva mai mărețe…
– O noapte și o zi am petrecut în largul mării.
– … nu ai să ne spui?
– Mai tot timpul am fost în primejdie pe râuri, primejdii de la tâlhari, de la neamul meu, de la păgâni…
– Am înțeles, am înțeles. Ai trecut prin greutăți multe. Vai! Dar spune-ne și dintr-alea așa, mai elevate, mai spirituale. Știi tu de care!
– … în primejdii în pustie, pe mare, între frați, în osteneală și în trudă.
– Pavel! Ești bine? Astea le-am priceput. Dar zi-ne, rugămu-te, și ceva înălțător. Care să ne emoționeze, să ne copleșească.
– … în privegheri adeseori, flămând, însetat, înfruntând arșița, frigul, lipsa hainelor.
– Of, nu vrei, și gata!
– Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu cele ale slăbiciunii mele!
– Haide, măcar așa, o mică vedenie. Vreun Înger, vreo luminiță. Zi-ne ceva!
– Bine… Am cunoscut cândva pe unu’ care a fost răpit până la al treilea cer. Dar mai multe nu știu să vă spun. Ce-o fi văzut, ce-o fi auzit, Dumnezeu știe. Dar să vă povestesc eu ceva tare de tot: am fost binecuvântat cu un ghimpe în trup. Știți, ca să nu mă fălesc. M-am rugat Domnului de trei ori, ca să mă scape de el, și ceea ce mi-a răspuns, vă împărtășesc și vouă, din toată inima și cu toată dragostea mea pentru toți din toate veacurile: „Îţi este de ajuns Harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”.
