Convertirea celor cincizeci de ritori de către Sfânta Mare Muceniță Ecaterina

În acea vreme a venit în Alexandria împăratul cel fără de lege care avea râvnă fără măsură pentru nesimțitorii zei, fiind el însuși nesimțitor. Și voind să le facă praznic mare, a trimis prin toate cetățile și laturile de primprejur, poruncind popoarelor ca să se adune la dânsul cu jertfe pentru ca să cinstească pe zei. Deci, s-a adunat mulțime de popor fără de număr, aducând fiecare după puterea sa la jertfă unii boi, alții oi, iar cei săraci păsări și altele asemenea.

Săvârșindu-se acestea și văzând binecredincioasa și preafrumoasa Ecaterina atâta înșelăciune și pierzare de suflete omenești, s-a rănit cumplit la inimă, fiindu-i jale de pieirea lor. Deci, pornindu-se din dumnezeiască râvnă, a luat cu sine puține slugi și a mers la capiștea unde se săvârșeau jertfele.

Venind Ecaterina înaintea împăratului, mai întâi i s-a plecat, dându-i cinstea cuviincioasă, apoi i-a zis:

„Cunoaște, o, împărate, înșelăciunea cu care v-ați înșelat de diavoli, de slujiți ca unui Dumnezeu idolilor stricăcioși și nesimțitori. Cu adevărat mare rușine este a fi cineva atât de orb și de nesimțitor, ca să se închine unor urâciuni ca acestea. Măcar crede pe înțeleptul tău Diodor care grăiește că zeii voștri au fost odinioară oameni și și-au sfârșit viața lor ticăloșește; și pentru niște lucruri vestite ce au făcut ei, le-au zidit oamenii statui. Iar neamurile cele de pe urmă, neștiind gândul strămoșilor lor, numai pentru pomenire le- au pus lor statui și părându-li-se că este un lucru de mare cinste și de bună cuviință, au început a se închina lor ca unor zei; de care și Plutarh Hironeanul se îngrețoșase și-i trecea cu vederea. Drept aceea, crede măcar învățătorilor noștri, o! împărate, și nu fii pricină pierzării atâtor suflete pentru care ai să moștenești munca cea veșnică. Ci cunoaște pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel pururea fiitor, fără de început și fără de moarte, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a făcut om pentru mântuirea noastră. Prin El împărații împărățesc, țările se îndreptează și toată lumea împreună se bucură și cu singur cuvântul Lui toate s-au zidit. Acestui Dumnezeu preaputernic și preabun nu-i trebuie jertfe ca acestea, nici nu se veselește de junghierea nevinovatelor dobitoace; ci numai poruncește ca să păzim poruncile Lui neclintite”.

Acestea auzindu-le împăratul, s-a mâniat foarte și a rămas fără de răspuns mult timp. Săvârșind necredinciosul împărat praznicul său cel păgânesc, a poruncit să aducă pe sfânta fecioară la palatul împărăției sale și a zis către dânsa:

„Spune-ne nouă, fecioară, cine ești tu și ce sunt cuvintele pe care le-ai grăit către noi?”

„Eu sunt fiica împăratului celui ce a fost mai înainte de tine și mă cheamă Ecaterina. Am învățat tot meșteșugul cărților ritoricești, filosofice și a măsurării pământului și alte înțelepciuni, dar pe toate acestea le-am trecut cu vederea căci sunt deșarte și nefolositoare și am voit a mă face mireasa Stăpânului Hristos, care grăiește prin proorocul Său acestea: Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și știința știutorilor o voi lepăda. Diavolii pe care îi cinstiți ca pe niște zei, aceia vă înșală și vă atrag la pofte dobitocești; iar eu mă socotesc a fi pământ sau tină, zidită de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa. Și m-a cinstit cu această frumusețe, ca din aceasta mai vârtos să se minuneze oamenii de înțelepciunea Ziditorului, cum într-o față atât de proastă și făcută din tină, a putut să dea o bună înțelegere și frumusețe ca aceasta”.

Împăratul, auzind vorba ei cea slobodă, n-a vrut să mai vorbească cu dânsa, temându-se să nu-l biruiască prin cuvintele sale înțelepte și să-l rușineze, ci a zis acestea: „Nu este cu cuviință împăratului a vorbi cu femeile, ci voi aduna filosofii cei înțelepți ca să vorbească cu tine; și atunci vei cunoaște neputința ghiciturilor tale și vei crede în dogmele noastre.”

Zicând acestea a poruncit să păzească pe sfânta fecioară cu dinadinsul. Și îndată a trimis cărți prin toate cetățile stăpânirii sale, în acest fel:

„Împăratul Maximin, înțelepților filosofi și ritori care vă aflați sub stăpânirea noastră, bucurați-vă! Toți care slujiți preaînțeleptului zeu Ermi și chemați pe muze, pricinuitoarele înțelepciunii, veniți la mine să astupați gura unei femei preaînțelepte, care s-a arătat zilele acestea și batjocorește pe marii zei, numind faptele lor basme și bârfeli. Deci, arătați-vă înțelepciunea voastră părintească, pentru ca să vă preamăriți între oameni, iar de la mine să primiți răsplată și daruri pentru osteneala voastră.”

Deci, s-au adunat ritorii cei mai aleși și mai înțelepți, cincizeci la număr, isteți cu mintea în înțelepciune și puternici în grai, cărora împăratul le-a zis astfel:

„Gătiți-vă cu sârguință și fără de lenevire spre o nevoință cu bărbăție împotriva unei fecioare, pentru ca să o puteți birui în cuvinte; și nu fiți cu nebăgare de seamă și să socotiți că aveți să vorbiți cu o femeie, ci ca și cum ați avea a sta împotrivă unui nevoitor cu bărbăție și preaînțelept, așa să puneți toată sârguința și să vă arătați înțelepciunea voastră, de vreme ce eu o cunosc preabine, căci covârșește în înțelepciune chiar și pe minunatul Platon. Deci vă rog, ca și cum ați avea a vă lupta cu un filosof, să puneți multă sârguință și, dacă o veți birui, apoi mari daruri vă voi da; iar de veți fi biruiți, apoi vă veți umplea de negrăită rușine și în loc de daruri veți primi moarte cumplită.”

Zicând acestea împăratul, un ritor care era mai vestit și mai înțelept, a răspuns zicând:

„Nu te teme, împărate, că, deși este isteață la minte acea femeie, însă ea nu poate fi desăvârșită în înțelepciune și în meșteșugul iscusitei retorici; poruncește numai să stea înaintea noastră și vei vedea că îndată ce va vedea atâția ritori și filosofi, se va rușina.”

Iar împăratul, auzind pe filosoful care se lăuda, s-a umplut de bucurie și de veselie, nădăjduind că limba cea îndrăzneață va birui pe fecioara cea plină de blândețe și de dumnezeiască înțelepciune. Deci a poruncit să aducă îndată pe Sfânta Ecaterina înaintea lor – fiind adunată la priveliște mulțime de popor -, vrând să vadă și să audă acea dispută de cuvinte.

Dar mai înainte, până a nu ajunge trimișii la Sfânta, a venit la dânsa din cer Arhanghelul Mihail și a zis:

„Nu te teme, prunca Domnului, căci Domnul tău îți va da mai multă înțelepciune, ca să biruiești cu pricepere pe cei cincizeci de ritori și nu numai aceia, ci și mulți alții vor crede prin tine în Hristos și toți vor primi cununa muceniciei”.

Acestea zicându-i Îngerul, s-a dus.

Și venind trimișii au luat-o și au dus-o înaintea împăratului, a filosofilor și a toată priveliștea. Îndată acel viteaz filosof care se lăuda, a zis cu mândrie către Sfânta Ecaterina:

„Tu ești aceea care fără de rușine și fără de minte ocărăști pe zeii noștri?”

Iar Sfânta i-a răspuns cu blândețe:

„Eu sunt, însă nu fără de rușine, nici fără de minte, precum zici tu; ci cu măsură și iubire de adevăr grăiesc acestea, că zeii voștri sunt nimicuri.”

Dar ritorii au zis:

„De vreme ce marii făcători de stihuri, poeții, îi lăudau pe zeii cei înalți, deci cum grăiește limba ta cu atâta îndrăzneală asupra lor, de la care ai luat atâta înțelepciune și te-ai împărtășit de dulceața darurilor lor?”

Însă ea a răspuns:

„Eu nu de la zeii voștri, ci de la Unul adevăratul Dumnezeul meu, Care singur este Înțelepciune și viață, am darul înțelepciunii. Și dacă cineva se teme de Dânsul și păzește dumnezeieștile Lui porunci, acela este cu adevărat filosof, iar lucrurile zeilor voștri și poveștile voastre sunt vrednice de râs și de ocară și pline de înșelăciune. Însă spune-mi, care sunt marii făcători de stihuri ai tăi și cum i-au numit pe ei zeii?”

Ritorul a zis:

„Mai întâi preaînțeleptul Homer, rugându-se către Die, grăiește: <<Preaslăvite Zeus, preamare zeule și alți zei fără de moarte>>. Asemenea și preaslăvitul Orfeu, mulțumind lui Apolon, grăiește acestea: <<O, fiul lui Laton, departe săgetătorule, puternice Fivie, care spre toți privești și împărățești peste cei muritori și peste cei fără de moarte; soare care te ridici cu aripi de aur!>> În acest fel cinsteau pe zei cei dintâi, și marii și slăviții făcători de stihuri, și aievea i-au numit pe ei fără de moarte. Deci tu nu te înșela, nici nu te închina Celui răstignit ca unui Dumnezeu, căci nimeni din înțelepții cei de demult nu L-au numit Dumnezeu și nici nu L-a cunoscut cineva a fi Dumnezeu”.

Sfânta Ecaterina a răspuns:

„Același Homer al vostru grăiește în alt loc despre marele zeu Die că este mincinos, înșelător și viclean și că au vrut să-l lege alți zei, adică Hera, Poseidon și Atena, de n-ar fi fugit să se ascundă. Asemenea și multe alte lucruri de ocară asupra zeilor voștri arată cărțile voastre. Iar de vreme ce ai zis că pe Cel răstignit niciunul din dascălii cei vechi nu-L mărturisesc a fi Dumnezeu, apoi, deși nu se cade a cerceta mult despre Dânsul, pentru că este Dumnezeu adevărat, Făcătorul cerului și al pământului, al mării, al soarelui, al lunii și a tot neamul omenesc, neajuns, neurmat și negrăit; dar pentru o mai învederată încredințare, voi arăta dovezi din cărțile voastre.

Ascultă ce grăiește despre dânsul preaînțeleapta voastră Silvia, mărturisind despre dumnezeiasca Lui Întrupare și despre mântuitoarea Răstignire: <<Va veni mai târziu cineva pe acest pământ și va fi trup fără de păcat, cu hotarele Dumnezeirii celei fără de osteneală va dezlega patimile cele nevindecate și Acestuia I Se va face zavistie de către poporul cel necredincios și va fi spânzurat la înălțime, ca și cum ar fi fost vrednic morții.>> Ascultă și pe nemincinosul tău Apolon, cum fără voia lui a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, fiind silit de puterea Lui: <<Unul Cel ceresc mă silește pe mine, Cel Care este Lumina în trei străluciri; și Cel ce a pătimit este Dumnezeu, dar nu cu Dumnezeirea a pătimit, căci amândouă sunt, și muritor cu trupul și străin de stricăciune, același Dumnezeu este bărbat, răbdând toate de la cei muritori, adică cruce, ocară și îngropare>>.

Acestea le-a zis Apolon despre adevăratul Dumnezeu, Care este fără de început, asemenea cu Cel ce L-a născut pe El și pururea deoființă, început, rădăcină și izvor al tuturor bunătăților zidite; a zidit lumea din neființă în ființă și o chivernisește pe dânsa și fiind de o ființă cu Tatăl, S-a făcut om pentru noi și a umblat pe pământ, arătând, învățând și bine făcând oamenilor. Apoi a primit moarte pentru noi cei nemulțumitori, ca să dezlege osândirea cea dintâi și să primim îndulcirea și fericirea cea de demult.

Și astfel, iarăși ne-a deschis ușile Raiului ce au fost încuiate și înviind a treia zi, S-a înălțat la cer, de unde a trimis Duhul Sfânt ucenicilor Săi. Iar ei, mergând în toată lumea, au propovăduit Dumnezeirea Lui, în care și ție, filozofule, ți se cade a crede, ca să cunoști pe adevăratul Dumnezeu și să fii rob al Aceluia, Care este milostiv și mult îndurat și pe cei ce au greșit îi cheamă, zicând: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni. Deci, crede măcar pe învățătorii și pe zeii tăi, pe Platon, pe Orfeu și pe Apolon, care au mărturisit curat și luminat pe Hristos Dumnezeu.

Acestea și multe altele ca acestea grăind preaînțeleapta Ecaterina, s-a spăimântat filosoful, rămânând fără răspuns și neputând să mai grăiască ceva împotrivă.

Iar împăratul, văzându-l biruit, minunându-se, a poruncit celorlalți să vorbească cu sfânta fecioară. Dar ei s-au lepădat, zicând:

„Nu putem sta împotriva adevărului, căci dacă începătorul nostru a tăcut, fiind biruit, apoi noi ce vom zice?”

Atunci împăratul, mâniindu-se, a poruncit să aprindă un foc mare în mijlocul cetății pentru ca să ardă pe toți filosofii și ritorii. Însă ei, auzind judecata și răspunsul împăratului asupra lor, au căzut la picioarele Sfintei, cerând să se roage pentru dânșii către Unul adevăratul Dumnezeu, ca să le ierte toate câte au greșit din neștiință și să-i învrednicească de Sfântul Botez și de darul Preasfântului Duh.

Sfânta, umplându-se de bucurie, a zis către dânșii:

„Cu adevărat sunteți fericiți căci, lăsând întunericul, ați cunoscut lumina cea adevărată și, trecând cu vederea pe acest împărat stricăcios de pe pământ, v-ați apropiat de Cel ceresc. Deci să nădăjduiți fără îndoială spre mila Lui și să credeți că focul cu care vă înfricoșează păgânii vă va fi vouă botez și scară care vă înalță la cer. În acest foc curățindu-vă de toată necurăția trupului și a duhului, vă veți afla ca niște stele luminate și curate înaintea slavei Împăratului și veți fi iubiții Lui prieteni.”

Zicând acestea Sfânta, i-a bucurat cu această nădejde și a însemnat pe fiecare pe frunte cu pecetea lui Hristos, adică cu Sfânta Cruce. Apoi au mers cu bucurie spre chinuire și, luându-i ostașii, i-au aruncat în foc, în a șaptesprezecea zi a lunii noiembrie. Făcându-se seară, au mers niște oameni binecredincioși și iubitori de Dumnezeu ca să adune Moaștele lor și i-au aflat pe toți întregi, căci nici părul capului lor n-a fost ars; pentru care mulți s-au întors la adevărata cunoștință, iar Moaștele lor le-au îngropat cu cinste la un loc cuviincios.


Puteți citi și:

Cântare de laudă la Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina

Sfânta Ecaterina, principesa lui Hristos

Inelul Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina

Troparul Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniță Ecaterina pentru înțelepciune și naștere ușoară

O alegere din iubire i-a transformat viața Sfintei Ecaterina

Total
260
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Luca 11, 14-23)

Next Post

Viețile Sfinților – noiembrie, ziua 25

Related Posts