Când ne nevoim să biruim o patimă și nu pleacă, înseamnă că fie avem egoism, fie osândim.
*
Tinerii de astăzi sunt precum mașinile noi, cu uleiurile înghețate.
*
Starețul a spus unui monah athonit: „Departe de mașină, radio și telefon”.
*
Starețul a spus despre doi bătrânei simpli, care nu trăiau prea ascetic, dar nu aveau mângâieri omenești și nici legături cu mirenii: „Aceștia sunt adevărați pustnici”.
*
Fiecare Stareț trebuie să ia aminte pe cine face monah și unele lucruri să le prevină. Unul din zece trebuie iconomisit. Într-o chinovie poate să se facă iconomie chiar și la 2-3 părinți mai slabi sau dificili. Dar într-o obște mică e greu să faci astfel de iconomie.
*
Să ne rugăm precum niște păcătoși, iar nu precum niște niptici.
*
Să învățăm rânduiala Raiului, care este rugăciunea necurmată.
*
Mai întâi omul trebuie să facă mărturisire la duhovnicul său, să se împrietenească cu Dumnezeu și să se pună în rânduială. Și în timpul rugăciunii pe care o face singur trebuie să se mărturisească. Mărturisirea aceasta pe care o face înaintea lui Dumnezeu este alta. Să se smerească înaintea lui Dumnezeu și să spună: „Dumnezeul meu, sunt nemulțumitor, păcătos, fățarnic…” și celelalte. Iar după ce se va pocăi și se va mărturisi înaintea lui Dumnezeu, apoi începe să îndrepte toate patimile și toate neputințele sale duhovnicești. După care va spune: „Dumnezeul meu, cu mine ce se va întâmpla? Dacă nu mă ajuți Tu, nu voi putea face nimic”. Și atunci vine Harul lui Dumnezeu. Va simți o asemenea bucurie înlăuntrul său, o asemenea mângâiere, încât nu-l va lăsa inima să lase rugăciunea.
*
Diavolul a întins trei mreje ca să prindă toată lumea. Pe bogați să-i prindă cu masoneria, pe săraci cu comunismul, iar pe cei care cred cu ecumenismul.
*
Noi să trăim duhovnicește, astfel încât diavolul să nu aibă nicio stăpânire asupra noastră.
*
Adevărata bucurie se naște din durere. Credința noastră se întărește cu încercările.
*
Dacă omul nu se renaște (duhovnicește), este pentru iad.
*
Când ni se face observație, fie de greșim, fie nu, să cerem iertare și în felul acesta ne smerim și primim Har.
*
Astăzi Evanghelia o dau deoparte, fărădelegea o fac lege, păcatul îl fac modă. Lumea se îndreaptă spre distrugere totală, dar ultimul cuvânt îl are Dumnezeu.
*
Când omul are Harul lui Dumnezeu, nu se teme de nimic, de vreme ce Însuși Hristos ne-a dat stăpânire. Chiar și otravă să bea cineva, nu-l vatămă; de va păși peste șerpi și scorpii, nu-l vor vătăma.
*
Nu trebuie să încurcăm mijlocul (pe care-l folosim) cu energia lui Dumnezeu. Uite, era un stareț la Provata și avea război trupesc. Făcea asceză și, ca să se izbăvească, a luat o piatră și își lovea capul cu ea, ca să-l miluiască Dumnezeu. Într-adevăr, Dumnezeu văzând multa lui osteneală, l-a miluit, dar acesta a ajuns la concluzia că lovirea cu piatra în cap îl izbăvește pe om de gândurile viclene. Iar atunci când ucenicii lui aveau gânduri, lua o piatră și îi lovea în cap. Dar deoarece capetele lor erau fragile, din pricina multei loviri, ajungeau niște imbecili. De aceea nu trebuie să confundăm mijlocul pe care-l folosim cu mila lui Dumnezeu.
*
Ceea ce ajută pe ceilalți eficient este pilda vieții noastre creștinești.
*
Din clipa în care omul crede că nu a greșit, face o mare greșeală.
*
Fiecare vede lucrurile potrivit stării sale duhovnicești.
*
Din clipa în care cineva se pune în situația celuilalt (înțelege greutatea prin care trece), atunci să presupunem că îl iubește cu adevărat. Atunci se scoate pe sine (iubirea de sine) din dragostea sa și le rabdă pe toate.
*
Când spunem că ne punem în situația celuilalt, nu înseamnă că îi vom lua locul. Ca să-l înțeleg pe un meșter cât de mult se ostenește, trebuie, oare, să fiu 4-5 ani meșter? Dacă suferi împreună cu cel îndurerat, cu cel bolnav, te pui în locul celuilalt, la slujire, fără să o faci. Văd un copil mic. Trebuie să devin copil mic ca să-l înțeleg? Să te pui în locul lui, să te gândești că este înfășat, strâns legat, și vrea să se scarpine, să se miște, îl doare, plânge, nu poate vorbi. Nu va intra bătrânul în leagăn (și leagăne unde să găsim?), ca să-l înțeleagă pe sărmanul copil.
*
Unii vorbesc, fiindcă au din fire acest dar. Alții au darul de a tăcea. Scopul este ca fiecare să-și sfințească darul său.
Din cartea DIN TRADITIA ASCETICA SI ISIHASTA A SFANTULUI MUNTE ATHOS – Editura Evanghelismos, 2016.
