Dumnezeu face nuntă și ne poftește pe toți să fim părtași la ea. Face risipă cu darurile Sale, așează tacâmurile de nuntă, înjunghie vițelul cel gras, pune băuturile cele mai scumpe și Își deschide larg ușile palatului. O asemenea invitație aproape că te copleșește și singura grija pare a fi cum să ajungi mai repede la ospăț. Din păcate, rând pe rând, fiecare categorie socială își găsește scuza, iar stăpânul casei se vede în situația de a rămâne fără invitații mult așteptați la marele eveniment. Este imaginea tristă a oricărei Biserici care mustește de oameni, dar rămâne goală la chemarea Euharistică: cu frică de Dumnezeu, cu credința și cu dragoste, apropiați-vă.
Suntem într-o perioadă încărcată liturgic. Ca preoți spovedim și cercetăm în perioada următoare casele celor care ne-au dat ocazia să le fim împreună călători pe drumul vieții. Este timpul acela în care ne pregătim să ne cercetăm recolta în care am investit un an întreg. Mai întâi, prin rugăciunile de la Biserică, apoi prin cuvintele așezate la inimă Duminică de Duminică și la fiecare sărbătoare. Ori la toate solicitările, apelurile, mesajele, întâlnirile, dialogurile purtate cu ai noștri parohieni, de câte ori timpul, situația, nevoia au cerut-o.
Vom lua ulițele la pas și vom vesti esența acestor zile, încercând să conștientizăm încă o dată în plus faptul că aceste zile nu sunt nici despre Moșul cel echipat și îmbuibat de daruri, care de care mai extravagante, nu e nici despre masa îmbelșugată de Crăciun, aceea care uneori aduce cu sine și probleme stomacale, cât în acest răstimp ne îndreptăm privirea spre o peșteră, un spațiu inadecvat standardelor europene impuse, cu autorizație ISU și încălzire centralizată. Un loc unde Dumnezeu alege să-Şi pună în aplicare cel mai mare plan de salvare a umanității, trimițând din liniștea Raiului pe Fiul Său, adevăratul sărbătorit al zilelor de Crăciun.
Nu despre colecte de bani și taxe este această întâlnire dintre preot și credincioși. Ar fi smintitor și neadecvat să pornim cu aceste frământări călătoria prin parohiile noastre. Iar dacă asta simțim când ne calcă preotul pragul, mai bine să ne baricadăm în case și să slobozim câinii prin curți. Ne întâlnim pentru a transmite umanității, smeriți și discreți, faptul că Dumnezeu Preasfântul ne-a vizitat pământul, nu cu foc și cutremur, ci în scutece de bumbăcel , având chip blând și smerit.
Crăciunul este șansa pe care cerul o dă umanității căzute. Darul prin excelență, Bebelușul Hristos, Cel Care va crește, va propovădui și pe Care într-un final Îl vom trimite înapoi pe o Cruce, la fel de smerit, cuminte, blând.
Dacă simțiți că Îl sărbătoriți pe Hristos și în acest an, deschideți ușile și primiți binecuvântarea Sa prin mâinile smerite ale slujitorilor Săi. Dacă nu, ferecați ușile și porțile și continuați să îl cinstiți pe Moșul Crăciun și ale sale daruri bogate sau nu, dar lipsite de sens, fără Darul Cerului, Pruncul Hristos.
Sus inimile!
