Preot Alexandru Lungu
Săracul Lazăr nu s-a mântuit pentru lipsa bogăției. Iar bogatul nu a ajuns la gheenă pentru multa sa bogăție. Niciuna din stări nu este mântuitoare sau ne osândește automat, așa cum greșit ni s-ar putea părea. Lazăr a avut o calitate esențială: Răbdarea! Bogatului i-a lipsit o virtute ce îi putea salva sufletul: Mila!
Evanghelia de mâine, deloc întâmplător așezată de Biserică într-o perioadă când gospodarii își strâng recoltele, frigul își face tot mai simțit prezența, iar cheltuielile la gaz și curent o iau razna. Sărăcia nu a fost niciodată absentă în societate. Din momentul în care au apărut satele și mai târziu orașele, permanent a existat această prăpastie între omul care uneori are prea mult și cel căruia nu îi ajunge să se sature. Fără îndoială există situații în care omul refuză să își activeze potențialul, iar în acest caz nu putem vorbi de sărăcie ca ceva ontologic. Este mai degrabă un soi de așteptare pasivă de a fi salvat de celălalt. În acest caz sărăcia este un păcat și lipsa implicării un viciu.
Tot la fel bogăția nu înseamnă întotdeauna înșelătorie și furt. Sunt oameni înzestrați, care își înmulțesc talanții și reușesc lucruri admirabile. Problema este atunci când din prisosul dăruit de Dumnezeu, ei se încăpățânează să nu îl reinvesteacă în aproapele, creând locuri de muncă, sprijinind prin burse pe copiii merituoși și de ce nu în situații punctuale chiar de a hrăni comunități lipsite de minimul necesar, încercând totodată să creeze oportunități, pentru categoriile dezavantajate, sporindu-le șansele să-și facă la un moment dat un rost în viață.
Bogăția nu este în sine o piatră de poticnire în planul mărturii, altfel Raiul nu ar fi avut loc pentru Avraam sau Iov, personaje ale Scripturi foarte potente financiar la vremea lor.
Totodată Lazăr este așezat în sânurile lui Avraam pentru Răbdarea și acceptarea crucii, fără a cârti sau a încerca să fure din ceea ce bogatului îi prisosea. Totul ține de modul în care ne raportăm la ceea ce primim. Putem fi bogați milostivi si astfel să ne folosim de cea mai ușoară cale de a intra în Împărăția Cerurilor, având milă și compasiune pentru aproapele aflat în situații limită. Sau putem fi săraci, fără șansa de a ne fi născut într-o familie care să ne așeze totul la îndemână, dar prin răbdare și perseverență, într-o zi să răzbim singuri, sau potențând la maximum talantul cu care Dumnezeu ne-a înzestrat fără îndoială și astfel să ieșim din impas.
Dăruind devenim mai bogați! Strângând la nesfârșit bogățiile, murim mai săraci, întrucât dincolo de acest hotar singura avere rămâne aceea pe care am investit-o în palmele celor care aveau cu adevărat nevoie de o mână de ajutor.
