Darul

Într-o noapte, la ușa hanului s-au auzit trei bătăi.

– Vezi cine este! i-a strigat hangiul slugii sale, continuând să muște cu poftă din bucata de friptură.

Sluga s-a întors cu un bătrân cocoșat, îmbrăcat cu o haină peticită.

– Bună seara, a zis sfios bătrânul. Ceva de mâncare se poate? Vin de departe.

Hangiul a dat pe gât un pahar cu vin și s-a șters la gură, mulțumit.

– S-a închis bucătăria, dar ceva poate mai găsim. Câți bani ai?

Bătrânul l-a fixat cu ochii lui albaștri.

– Nu am. Îți pot trimite prin cineva când ajung acasă.

– Atunci mai rabdă până ajungi acasă, a râs hangiul.

Bătrânul și-a dat jos haina de pe el și i-a întins-o.

– Îți pot da asta.

Apoi a scos din desagă o piatră cât pumnul lui. I-a întins-o și pe ea.

Hangiul a lua haina cu un deget, s-a uitat la ea pe toate părțile, apoi a azvârlit-o pe jos. Piatra i-a dat-o slugii.

– Uite, te-ai făcut cu o piatră.

A ieșit râzând. Bătrânul și-a plecat capul și s-a îndreptat spre ieșire. Când să închidă ușa în urma lui, sluga i-a strecurat în palmă un ban.

– Ca să-ți cumperi mâncare, i-a zis sluga. Este un han mai încolo.

Bătrânul l-a apucat pe tânăr de încheietura mâinii și s-a uitat adânc în ochii lui.

– Dimitrie, banul ăsta e munca ta pe o săptămână întreagă! Dumnezeu să te răsplătească. Spune-i hangiului că haina pe care i-am dat-o, dacă o îmbracă, poate să-l facă ceea ce își dorește el: boier, cavaler… Și mai spune-i că vă aștept pe amândoi la mine peste un an ca să vă dăruiesc și mai mult.

Dimitrie a transmis întocmai cuvintele bătrânului. La început, hangiul nu l-a crezut și nici nu voia să îmbrace haina ponosită.

– O încerc eu, a zis Dimitrie. Să vedem dacă este adevărat.

– Slugă vicleană! l-a repezit hangiul și a îmbrăcat repede haina. Îmi doresc să fiu… să fiu un nobil! a spus apoi cu voce tare.

Bătrânul nu mințise. Haina s-a transformat pe dată într-una de catifea cu broderie din fir de aur. Un alt slujitor a dat năvală în cameră.

– Stăpâne, la poartă a sosit o trăsură cu șase cai! Plină cu aur!!!

Văzând atâta bogăție, hangiul a hotărât că nu mai poate sta în vechiul han. Trebuia să caute un castel demn de el. Dimitrie l-a urmat. Și-a strâns puținele lucruri, luând cu el și piatra primită de la bătrân. Pe drum au fost atacați de hoți. Le-au rămas doar hainele de pe ei și piatra pe care Dimitrie o lăsase să-i alunece în iarbă. Supărat, hangiul a luat piatra și a aruncat-o în urma hoților. Piatra s-a lovit de un bolovan, s-a despicat, iar din ea a căzut o cutiuță de argint. Hangiul s-a repezit și a deschis-o. A găsit doar o cărticică, cu o cruce mică, aurie, desenată pe coperta neagră. I-a aruncat-o dezamăgit slugii, păstrând cutia de argint. După ce și-a aranjat haina pe el, a zis cu voce tare:

– Vreau să fiu rege!

Și haina s-a transformat într-o mantie de catifea roșie. Pe cap i-a apărut o coroană bătură în nestemate.

– Ha! Sunt rege! Sunt rege! a ridicat el pumnii spre cer.

Învăluită în nori de praf, în fața lor a oprit o altă caleașcă, de data asta cu totul și cu totul de aur, urmată de o trupă de soldați. Regele a fost dus la palat. Dimitrie a ajuns și el la palat după câteva zile. Venise pe jos, luându-se după urmele lăsate de trăsură și de călăreți. La rege nu a putut ajunge din cauza mulțimii de soldați care îl păzeau, așa că a fost nevoit să-și caute o locuință. A găsit la o bătrână, unde își plătea șederea ajutând-o cu treburile casei. Într-o seară, bătrâna l-a văzut pe tânăr odihnindu-se sub un copac cu cărticica cu coperți negre în mână.

– Ce citești acolo? l-a întrebat ea.

Dimitrie i-a întins cărticica. Bătrâna a luat-o și, după ce a deschis-o, s-a luminat la față. S-a închinat și a sărutat-o.

– În ea este toată bogăția acestei vieți, a șoptit ea. Citește-mi din ea, te rog. Nu mai văd bine.

Dimitrie n-a mai apucat. Soldații au pătruns în curtea bătrânei:

– Am venit după banii pe care-i datorezi regelui! urlau ei.

– Păcatele mele! s-a închinat speriată bătrâna. Doar ce am plătit dările. A trebuit să vând vaca…

– Avem un nou rege. Acum sunt alte taxe, mai mari. Ne-a trimis să le adunăm. Cine nu plătește este dus la închisoare.

– Stați! le-a strigat Dimitrie. Luați-mă pe mine în schimbul ei.

Bătrânica a apucat să-l sărute pe frunte înainte să fie luat de soldați.
*
Când s-a împlinit un an de când regele primise haina, în fața palatului a oprit o caleașcă simplă, de lemn. Vizitiu era bătrânul cocoșat. Văzându-l, regele și-a amintit promisiunea pe care acesta i-o făcuse. Urma să primească și mai mult! Și chiar avea nevoie de mai mult. Regatul era cam mic, armata nu era foarte numeroasă… Și-a luat repede mantia de catifea, coroana și cutiuța de argint găsită în piatră și a urcat în trăsură.

– Hei, de ce oprești în fața închisorii? i-a strigat regele bătrânului.

– Ai uitat de Dimitrie?

– Voi merge în trăsură împreună cu sluga mea?! s-a revoltat regele.

Dimitrie a urcat în trăsură. Chipul îi era luminos, deși hainele îi atârnau zdrențuite, iar la încheieturi purta urma lanțurilor. De sub haină, de lângă piept, se vedea un capăt al cărticelei cu coperți negre.
*
După o vreme, au ajuns la marginea unei prăpăstii peste care trecea un podeț, al cărui capăt nu se vedea.

– Am ajuns ACASĂ, a zis bătrânul și a pornit pe podeț.

Dimitrie l-a urmat. Bombănind, regele a pășit și el. După primul pas a început să nădușească. Și-a scos mai întâi coroana, care se făcea tot mai grea. Căldura devenea de nesuportat. Și-a aruncat de pe el și mantia.

– Eu mă întorc! Nu suport căldura asta.

Oricât se străduia, nu reușea să facă niciun pas înapoi.

– Nu mai e drum de întoarcere, i-a zis bătrânul.

Regele a rămas cu gura căscată, trăgând cu greu aer în piept.

– Mi-e foarte… foarte cald… De ce arde așa? a zis el cu greu.

– Aici este doar IUBIRE, s-a apropiat de el bătrânul.

Nu mai era cocoșat, iar hainele, părul și fața îi străluceau.

– Ce pot să mai fac acum? a suspinat regele.

– Doar dincolo puteam face, aici doar suntem. Vezi în palma ta.

Regele a deschis repede pumnul. Cutiuța de argint strălucea incandescent, învăluindu-i degetele cu o răcoare plăcută.

– Nu înțeleg, a șoptit regele.

Bătrânul i-a zâmbit.

– Atunci când ai găsit cutiuța de argint, nu ai păstrat Biblia, dar i-ai dăruit-o lui Dimitrie. Chiar și un lucru atât de mic contează.

Regele și-a lipit cutiuța de frunte și răcoarea i-a coborât pe tâmple, pe față, pe corp. Și atunci a simțit, pentru prima oară, IUBIREA.

Veronica Iani

Sursa: http://basilica.ro

Total
10
Shares
Previous Post

Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

Next Post

Urmând stelei: Cum să menții trează conștiința Nașterii Domnului pe toată perioada postului

Related Posts