Despre reîncarnare – I

REÎNCARNAREA

INCOMPATIBILĂ CU CREDINȚA

ORTODOXĂ

Ce cred adepții karmei și ai reîncarnării

            Potrivit doctrinelor religiilor orientale (mai ales a hinduismului și budismului), a ocultismului și, în general, ale așa numitei „Noua Eră”, după moartea trupească, sufletul intră în trupul altui om, animal și chiar plantă. Aceasta înseamnă cuvântul reîncarnare. Noua viață va depinde, spun ei, de viețile anterioare pe care le-a trăit, care pot fi de ordinul miilor, potrivit totdeauna cu spusele adepților acestei teorii. Aceasta înseamnă cuvântul karma.

Aceasă teorie, cu desăvârșire incompatibilă cu Creștinismul, presupune o revizuire a lui Dumnezeu, a omului și a lumii. Adică, implică ideea că Dumnezeu nu este persoană, ci o „Supraconștiință impersonală”. Omul nu este nici persoană, nici creația lui Dumnezeu. Scopul omului este să se dizolve ca o picătură în oceanul „supraconștiinței universale”. Lumea nu este creația lui Dumnezeu, ci se identifică cu Dumnezeu (monism panteist extrem).

Acest punct de vedere despre reîncarnare nu este lege, așa cum vor să-l prezinte adepții ei, ci o doctrină religioasă a lor nedovedită.

            Împreună cu răspândirea acestor teorii ale lor merge și mulțimea ofertelor corespunzătoare în spațiul sectarismului contemporan și al ereziilor.

Este ascuns de către adepții acestei teorii faptul că este mult mai probabil (totdeauna potrivit cu convingerile lor) să se reîncarneze cineva în animal sau în existență demonică, decât în om.

Într-o carte hindusă de mare autoritate, așa cum este „Legea lui Manu”, se menționează o povestire alegorică: O broască țestoasă trăiește în adâncul mării și își scoate capul la suprafața apei o dată la o sută de ani. În același timp un inel plutește la suprafața apei. „Pe cât de nesigur este să treacă capul broaștei prin inel, tot atât de nesigur este să se reîncarneze o ființă, după moartea ei, într-un trup omenesc”.

De când?

            Această înșelare este foarte veche. S-a transmis lumii antice prin oracolele vechi și prin „misterele” idolatre. Astăzi i se face propagandă prin mass media și este oferită mai ales prin maeștrii guru, adică prin toți acei dascăli, chipurile, luminați care vin la noi mai ales din Orinetul Îndepărtat.

Potrivit cu credința religioasă a karmei și a reîncarnării, sufletul este supus unui nesfârșit ciclu de nașteri și de morți, care se repetă ca o tortură continuă (samsara). Tocmai din această tortură promite guru să-l elibereze pe om, dacă discipolul său se va preda lui în întregime.

Singurul mod, spun ei, de a ieși din această tortură continuă este „să acționeze fără atașament”. O aparentă faptă bună, atunci când se face cu o implicare emoțional-ființială are drept consecință acumulare de karma, în timp ce, chiar și o crimă, când se face fără acest atașament, cel care face aceasta nu acumulează karma.

Consecințe

            Aceasta însă are drept consecință răsturnarea completă a temeliilor pe care se bazează societatea noastră și toate celelalte societăți care, chiar și într-un mai mică măsură, se raportează la modul de viață propus de Creștinism.

Aceasta înseamnă că, dacă va accepta cineva această lege pseudoștiințifică, nu va putea cere responsabilitate de la nimeni pentru nimic, nici nu are sens să se nevoiască pentru ceva mai bun, de vreme ce pentru toate este de vină karma. În felul acesta dispar persoana, libertatea, responsabilitatea, dragostea. Victima, nu numai că nu trebuie să tragă la răspundere pe chinuitor, ci, dimpotrivă, trebuie să simtă că fără el „nu și-ar fi putut îndeplini karma sa”.

Așa cum s-a spus, nu există o teorie mai convenabilă decât aceasta pentru orice elită socială a oricărei epoci.

            Prin această prismă, lupta pentru libertate, dreptate socială, asistență socială, pentru orice îmbunătățire a condițiilor de viață nu are absolut nici un sens. Și nu numai aceasta, ci chiar este condamnată, deoarece îi împiedică pe oameni „să-și îndeplinească karma lor”.

Este foarte important să spunem că învățătura despre karma constituie acea bază teoretică pe care, spijinindu-se guru, își ridică pretențiile legate de supunerea totală a discipolilor lui.  Și aceasta pentru că omul, spun ei, nu poate să se elibereze singur, ci are nevoie de ajutor. Iar acest ajutor i-l poate da numai „omul-dumnezeu”, guru.

Concepția că viața aceasta este determinată de karma vieților anterioare, îl aruncă pe adeptul acestei teorii într-o căutare disperată prin „retrospectiva în viețile anterioare”, care de obicei se face prin hipnoză.  Dar prin hipnoză, așa cum se practică în spațiul ocultist extins, omul își deschide în chip primejdios ușa sufletului său pentru lucrările demonice. În afară de aceasta, i se induc idei care au drept consecință completa subminare și răsturnare a relațiilor sale familiale și sociale. De pildă, că aceea care acum este femeia sau fiica sa, în viața anterioară a fost mama sau sora sa etc. Este limpede că aceste concepții pot distruge familii sau pot crea relații împotriva firii.

Doctrina karmei și a reîncarnării face imposibilă crearea legăturilor interpersonale, care se sprijină pe unicitatea persoanei, de pildă în cadrul căsătoriei sau a vieții familiale.

Puncte vulnerabile

  1. 1.  Unul dintre punctele vulnerabile ale acestei doctrine este că adepții ei sunt în imposibilitate de a justifica absența amintirilor din viețile anterioare. Dacă însă, așa cum spun ei, în această viață ne aflăm „ca să ne primim lecția și să evoluăm”, atunci cum se face că nu ne amintim de faptele pentru care plătim? Cum vom fi învățați de ele, de vreme ce nu ni le amintim?
  2.  Adepții teoriei reîncarnării care, în același timp – ca cei ce aparțin spațiului ocult extins – sunt și adepții spiritismului, adică ai credinței în comuniunea cu „lumea spiritelor”, cad într-o vădită contradicție. Și iată de ce:

Dacă este adevărat, așa cum cred ei, că în 49 de zile sufletul celui mort se reîncarnează, atunci cu care suflete ale celor morți comunică medium-urile (spiritiștii)?

Dacă este adevărată teoria reîncarnării, atunci teoria spiritismului este o minciună. Și invers. Desigur, noi știm că amândouă sunt minciuni.

  1. Încă un alt argument din istorie și matematică. Faptul că populația pământului a crescut în ultimele două secole de la unul la șase miliarde de oameni, arată cât de falsă este teoria despre karma și reîncarnare. Ce s-a întâmplat, oare, de s-a petrecut aceasă creștere explozivă? Unde au fost aceste suflete? Și de ce până acum nu au luat trup material?

Incompatibilă cu Credința Ortodoxă

                 Fără nici o îndoială doctrina despre karma și reîncarnare este anticreștină. Apostolul Pavel o spune limpede: „Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata[1].

                 Este cu totul fals ceea ce învață adepții rătăcirii reîncarnării, adică faptul că, chipurile, reîncarnarea a constituit o învățătură și a Bisericii până în secolul VI. Însă Istoria Bisericească și scrierile patristice dezmint aceasta.

                 Argumentul ocultiștilor care susțin că, chipurile, Sfânta Scriptură învață despre reîncarnare, spunând că Sfântul Ioan Înaintemergătorul este reîncarnarea lui Ilie, potrivit textului: „Ilie a și venit… Atunci au înţeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul[2], este naiv. Ei uită că, potrivit teoriei lor, pentru a se putea  înfăptui reîncarnarea trebuie să premeargă moartea. Însă proorocul Ilie n-a murit.

                 Explicarea textului evanghelic de mai sus este simplă: Arhanghelul Gavriil îi spune tatălui Cinstitului Înaintemergător: Ioan va veni „cu duhul și puterea lui Ilie”, adică va avea harisma proorocească și îndrăznirea Proorocului Ilie.

Pe de altă parte, dacă Hristos ar fi primit reîncarnarea, nu ar fi înviat morți, ci s-ar fi limitat numai la a le mângâia rudele.

Dar ceea ce este mai semnificativ pentru noi creștinii este faptul că aceasă rătăcire a reîncarnării amenință să anuleze întreaga Evanghelie a mântuirii în Hristos, adoptând mincinoasa (luciferica) „evanghelie a șarpelui”, adică învățătura auto-evoluției, auto-realizării și auto-mântuirii. Pentru adepții Noii Ere nu Dumnezeu este Cel care coboară la neputința omului, ci omul, prin reîncarnări, urcă și se face dumnezeu cu propriile sale puteri.

Cel care acceptă aceasă teorie antihristă a reîncarnării, se scoate pe sine din sânul Bisericii lui Hristos, deoarece:

  1. Nu acceptă Simbolul Credinței în care mărturisim că Hristos a înviat din morți și-L așteptăm să vină la a Doua Sa Venire. În Simbolul Credinței mărturisim două Veniri ale lui Hristos și nu o mulțime de reîncarnări ale Sale, așa cum cred ocultiștii, care încearcă să distrugă unicitatea Persoanei lui Hristos și venirea Lui în lume ca Dumnezeu și Mântuitor. În Simbolul Credinței mai mărturisim că așteptăm și învierea noastră și învierea tuturor morților și nu un nesfârșit ciclu de reîncarnări.
    1. Neagă dinstincția dintre Creator și creație.
    2. Neagă Judecata viitoare.
    3. 4.    Neagă unicitatea, libertatea și responsabilitatea persoanei umane, de vreme ce acolo toate funcționează în cadrul unei necesități oarbe.
    4. 5.   Neagă dragostea. Cuvintele„a se bucura cu cei ce se bucură și a plânge cu cei ce plâng”[3] sunt considerate de către adepții karmei și ai reîncarnării nu virtute, ci slăbiciune și alipire care te împiedică să auto-evoluezi.

De asemenea, pentru noi trupul omenesc nu este închisoarea sufletului, ci Biserică a Sfântului Duh, Care sălășluiește în noi. Viața nu este pedeapsă și osândă pentru faptele săvârșite, chipurile, în viețile anterioare, ci dar al lui Dumnezeu. Moartea nu este eliberarea, ci este „plata păcatului”[4], și este îngăduită de Dumnezeu ca „răul să nu se facă fără de moarte”. (În timp ce pentru dascălii reîncarnării viața este pedeapsă, iar nu moartea)

În sfârșit, această înșelare, adică faptul că nu există nimeni care să ne ceară socoteală pentru faptele noastre, se dovedește a fi o admirabilă meșteșugire a diavolului celui ucigaș de oameni pentru vânarea de adepți-victime.

Parareligia îi adoarme pe oameni, promițându-le o mulțime infinită de posibilități de satisfacere a patimilor fără nici o responsabilitate. Dar după moarte sufletul nu se poate pocăi. Evanghelia propovăduiește: „Acum este vreme bine-primită, acum este ziua mântuirii”[5]. Acum, în această viață, se decide viitorul nostru veșnic.

Traducere din limba greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.


[1]Evrei 9, 27.

[2]Matei 17, 12-13.

[3]Romani 12, 15.

[4]Romani 6, 23.

[5]II Corinteni 6, 2.

Total
22
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published.

Previous Post

Pustnicul și tâlharul

Next Post

Vai vouă, ecumeniști fățarnici!

Related Posts