Despre reîncarnare – II

Texte din Sfânta Scriptură

pe care le folosesc ocultiștii pentru a justifica reîncarnarea

Pr. Antonie Alevizopulos

Doctor în Teologie și în Filozofie

Câteva texte scripturistice

Ocultiștii care susțin că Noul Testament propovăduiește reîncarnarea invocă unele texte scripturistice.

În revista „Parapsihologia” lui Gh. Vuluku făcându-se referire la textul de la Matei 5, 18: „Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate”, se face următorul comentariu: „Care Lege? Nu Legea cărturarilor și a fariseilor, ci Legea karmei”[1].

Dar Hristos vorbește aici despre scopul venirii Sale. „Să nu socotiţi”, spune El,„că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc”[2].Hristos a împlinit și a întregit Legea și proorocii. Referindu-se la cuvântul din Vechiul Testament, „ochi pentru ochi”, adaugă: „Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău”[3]. Adică, nu numai să nu răsplătească mai multe decât acelea cu care a fost nedreptățit, ci să nu răsplătească deloc cu rău. Aici nu se face deloc aluzie la karma și reîncarnare.

Un alt text la care se referă revista „Parapsihologia” este cel de la Romani 6, 23. Și comentează: „Ce altceva poate să însemne, decât faptul că karma pentru faptele rele are drept consecință întoarcerea în pământ, ca să poarte păcătosul pedeapsa morții până ce va învăța lecțiile sale?”[4]

Textul de la Romani 6, 23 spune „că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru”. Păcatul înseamnă despărțirea omului de Dumnezeu și el duce la moartea duhovnicească. Însă atunci când păcătosul aleargă la dragostea lui Dumnezeu și renaște cu darul lui Dumnezeu „în Hristos Iisus”, este adus de la moarte la viață.

Așa cum s-a spus, această renaștere nu se săvârșește în decursul mai multor vieți, ci se poate face și într-o clipă. Aceasta s-a petrecut cu tâlharul, care a căutat mila lui Hristos.

Sfântul Apostol Iacov spune că atunci când cineva este atras de propria sa poftă, este ispitit și pofta lui naște păcatul, iar păcatul – moartea, adică moartea duhovnicească. Însă această moarte duhovnicească este biruită prin renașterea omului, care este rezultat nu al propriei sale strădanii, ci al voinței lui Dumnezeu[5]

Constatăm din nou că în acest text nu este vorba despre karma și reîncarnare, ci despre consecința păcatului omenesc și despre lucrarea Harului lui Dumnezeu.

Hristos a vorbit despre „nașterea de sus”, înțelegând prin ea renașterea duhovnicească, care se săvârșește prin Sfântul Botez și prin viața în Biserică[6]. Ocultiștii revistei „Parapsihologia” folosesc și acest text ca să susțină: „Iată, o exprimare și menționare clară a necesității ca omul să treacă din viață în viață până ce va ajunge la împlinirea spirituală”[7].

Aici se subînțelege cu siguranță strădania omenească, din viață în viață, cu scopul ca omul să se conducă pe sine la împliniri spirituale, conchide aceeași revistă. Dar textul vorbește despre „nașterea de sus”, ca dar al lui Dumnezeu, care exclude orice înțeles de auto-mântuire, pe care se bazează învățătura karmei și a reîncarnării.

Mântuirea nu se săvârșește prin strădaniile omului, care se prelungesc „din viață în viață”, ci prin Jerfa lui Hristos, care este una și singura: „Căci printr-o singură jertfă adusă, a adus la veşnică desăvârşire pe cei ce se sfinţesc”[8]. Hristos îi mântuiește pe credincioși, nu se mântuiesc ei singuri. Nu vine de fiecare dată cu o nouă reîncarnare ca să-i mântuiască, ci a venit și a dăruit mântuirea printr-una și singura Sa Jertfă. Iar noi toți care ne-am alipit, prin Sfântul Botez, la Trupul lui Hristos și trăim „în Hristos”, căutăm acum nu la alte reîncarnări, ci la a Doua Venire a Sa, care va însemna pentru noi toți învierea trupurilor, nestricăciunea și nemurirea.[9]

Ocultiștii cu care ne ocupăm nu acceptă această învățătură și neagă a Doua Venire a lui Hristos.

Potrivit cu concepția lui Kayse, pe care o acceptă și Gh. Vulukos, „Duhul lui Iisus Hristos s-a manifestat de multe ori pe pământ, înainte de venirea lui Hristos. Uneori s-a manifestat printr-un oarecare om, cum a fost Melchisedec, iar alte ori s-a manifestat ca o putere spirituală, printr-un oarecare dascăl, care a păstrat cultul unui oarecare dumnezeu.”[10]

            Potrivit acestei concepții, ceea ce a fost Hristos, poate deveni fiecare om. „Hristos Care S-a manifestat Însuși prin trupul lui Iisus, și-a împlinit propria Sa evoluție pe pământ. Iar aceasta creează convingerea în asigurarea Sa dată Ucenicilor Lui că ei ar fi fost destoinici să facă toate cele pe care El le-a făcut. Aceasta ar fi fost cu neputință, dacă ar fi rămas atât de nedesăvârșiți duhovnicește, așa cum erau în acea perioadă. Se presupune că s-ar fi întors de mai multe ori până să poată ajunge la stadiul proprii Lui iluminări”[11].

Conform cu aceste păreri, Hristos nu a fost Mântuitorul lumii, așa cum spune Sfânta Scriptură[12], ci a venit pentru un singur scop, adică propria  sa „evoluție” și „mântuire”. Crucea lui Hristos nu are, potrivit acestei concepții, un caracter ispășitor, ci este numai un exemplu care să arate discipolilor Lui „ nu numai lesnirea cu care pot să se slobozească de legăturile pământești ale cărnii, ci și întreaga lipsă de însemnătate a trupului din clipa în care a încetat să mai adăpostească sufletul…. Principele Păcii a venit pe pământ sub chip omenesc ca să-și împlinească propria Sa

dezvoltare.”[13]

Potrivit acestora a Doua Venire a lui Hristos, nădejdea creștinilor, care va însemna propria lor înviere trupească, intrarea în viața veșnică în nestricăciune și nemurire[14], este anulată. Kayse, referindu-se la diferite „manifestări” ale lui Hristos, conchide: „Ce legătură are această concluzie cu a Doua Venire? Deci, având în vedere toate cele pe care le-am menționat, a Doua Venire încetează să existe”[15]. Gh. Vulukos susține:

„…Hristos, prin întrebarea: «Cine spun că sunt Eu?»[16], a vrut să afle cine credeau oamenii că a fost într-o viață anterioară, iar presupunerea este adeverită din răspunsul Ucenicilor, că El a fost Ilie sau Ieremia, «un răspuns pe care nici nu l-a dezmințit, nici nu l-a adeverit»”[17].

Argumentul acesta este greșit, pentru că Hristos subliniază aici ipostasul Său teantropic, referindu-se la credința pe care a propovăduit-o Petru: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”[18].  „Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri”[19]. Adevărata identitate a lui Hristos s-a descoperit lui Petru nu de la om, ci de la Însuși Dumnezeu.

Faptul că Hristos nu vine prin repetate reîncarnări, îl subliniază îndeosebi Epistola către Evrei. „Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata,tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire”[20].Hristos nu a venit de mai multe ori, sub diferite trupuri și nume, ci numai o singură dată și este așteptat să vină la a Doua Sa Venire.

Prin urmare,  aceste texte la care recurg ocultiștii, care susțin că, chipurile, Noul Testament învață despre karma și reîncarnare, nu au nici o legătură cu acest subiect.

 Legătura dintre Ilie și Ioan

Cei care argumentează că reîncarnarea este o învățătură creștină, se bazează mai ales pe textele din Evanghelia lui Matei, în care se menționează numele lui Ilie. Revista „Parapsihologia” la care ne referim scrie:

„Despre Ioan Botezătorul a spus: «Şi dacă voiţi să primiţi, el este Ilie, cel ce va să vină»[21]; «Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit»[22].Ce înțelesuri pot avea aceste două stihuri, dacă nu faptul că Ioan a fost reîncarnarea Proorocului Ilie?”[23]

            Dacă cercetăm cu atenție textul de la Matei 11, 9-14, vom vedea că Ioan se deosebește de Proorocul Ilie, deși privit într-un alt chip se identifică cu el.

„Că el este acela despre care s-a scris: «Iată Eu trimit, înaintea feţei Tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta».Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul… Şi dacă voiţi să primiți, el este Ilie, cel ce va să vină.Cine are urechi de auzit să audă”.

            Între cei născuți din femeie nu s-a arătat unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Nici Ilie, nici un al prooroc. Dacă voiți să primiți, el este Ilie care va să vină. «Cine are urechi de auzit să audă». Cel care are urechi duhovnicești, să audă și să înțeleagă sensul acestor cuvinte. Nu trebuie luate aceste cuvinte după literă, ci trebuie să li se dea un înțeles duhovnicesc.

Astfel Ilie se identifică și nu se identifică cu Ioan; a venit și va să vină.

„Iar El, răspunzând, a zis: Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate.Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei.Atunci au înţeles Ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul”[24].

Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă tâlcuirea corectă a acestor texte. Hristos, spune Sfântul, a spus că: „El este Ilie, cel ce va să vină”. Acum însă spune că Ilie „a venit”. Și iarăși spune că atunci când va veni Ilie, va așeza la loc toate. Nu trebuie să credem că aceste cuvinte se contrazic, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Pentru că atunci când spune că va veni Ilie și va așeza la loc toate, se referă la Ilie însuși și la întoarcerea iudeilor, care se va face atunci, în vremea de dinaintea celei de a Doua Veniri a lui Hristos. Dar atunci când spune că: „(el este) cel va să vină”, îl numește pe Ioan Ilie, din pricina asemănării lucrării lui cu celei a lui Ilie.

Sfântul Ioan Gură de Aur aduce pilda proorocilor care, pe fiecare rege care conducea îl numea David, iar pe iudei îi numeau căpetenii de sodomeni din pricina purtării lor[25]. „Deci, după cum Ilie va fi înaintemergătorul celei de a Doua Veniri a Domnului, tot așa și Ioan a fost înaintemergătorul celei dintâi veniri”[26]. „Sfintele Scripturi, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbesc de două veniri ale lui Hristos; aceasta care a avut loc și cea viitoare… Dar și Proorocii vorbesc de două veniri ale lui Hristos. Înaintemergător celei de a doua veniri va fi Ilie[27]; al celei dintâi a fost Ioan Botezătorul, pe care Hristos îl numea și Ilie, nu pentru că era Ilie, ci pentru că împlinea slujirea aceluia. După cum Ilie va fi înaintemergătorul celei de a Doua Veniri a lui Hristos, tot așa și Ioan a fost înaintemergătorul celei dintâi”[28].

            În aceeași omilie, Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvintele de la Matei 11, 14 și de la Maleahi 3, 1 și 4, 5-6, arată că Hristos a spus aceste cuvinte „ca să arate că Ioan este Ilie și Ilie Ioan. Că amândoi au primit aceeași slujire, amândoi au fost înaintemergători. Din pricina aceasta nici n-a spus atât: «Acesta este Ilie», ci: „Dacă vreți să primiți, acesta este», adică dacă luați aminte cu inimă curată la cele ce se petrec în jurul vostru. Și nu s-a mărginit la atâta, ci la cuvintele: «Acesta este Ilie, cel ce va să vină», a adăugat: «Cel ce are urechi de auzit să audă»”[29].

            Tâlcuirea acestor texte este întărită și mai bine de cuvintele de la Luca 1, 17: „Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie”. Adică va fi părtaș harismei și puterii lui Ilie. De altfel, proorocul Meleahi adaugă și locul natal al aceluia care este așteptat să vină înaintea celei de a Doua Veniri a lui Hristos, precum și lucrarea concretă pe care trebuie să o săvârșească. El scrie: „Iată că Eu vă trimit pe Ilie Tesviteanul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare;El va întoarce inima părinţilor către fii şi inima fiilor către părinţii lor, ca să nu vin şi să lovesc totpământul”[30].

            Desigur Ioan nu este tesvitean, nici nu va fi înaintemergător al înfricoșătoarei și celei de a Doua Veniri a lui Hristos, când Domnul „va lovi tot pământul”. În timpul celei dintâi veniri a Domnului, al căreia înaintemergător a fost Ioan, nu s-a întâmplat așa ceva. Hristos nu a venit să judece lumea, ci să mântuiască lumea[31]. Încă și lucrarea Tesviteanului va fi să convingă pe iudei să creadă în Hristos, ca să nu fie nimiciți toți atunci când va veni Domnul. De aceea și subliniază că le va așeza la loc pe toate[32], adică îi va aduce la dreapta Credință pe iudeii care vor trăi atunci[33].

            Ilie nu a murit, ci a fost ridicat la cer[34]. Așadar, el nu se poate reîncarna, de vreme ce nu și-a părăsit trupul. Căci cum ar putea să se afle în același timp în două trupuri diferite? Ar fi trebuit să moară și el cu moarte firească, ca toți oamenii[35]. Așadar, va trebui să vină iarăși. Și aceasta se va face înainte de a Doua Venire, în vremea lui antihrist, când va propovădui iudeilor. Iar când își va împlini lucrarea, va fi omorât, dar va învia[36].

Ilie se arată pe Muntele Schimbării la Față împreună cu Moisi după nașterea lui Ioan. Dacă concluziile adepților reîncarnării ar fi fost drepte, atunci Sfânta Scriptură ar fi trebuit să-l fi menționat cu numele de Ioan, și Ucenicii ar fi trebuit să-l vadă pe Ioan, iar nu pe Ilie.

            Așadar textele de mai sus care se referă la legătura din Ilie și Ioan Botezătorul nu justifică punctele de vedere ale ocultiștilor care susțin că Noul Testament propovăduiește, chipurile, karma și reîncarnarea. Ilie pe care îl așteptăm nu a fost Ioan Înaintemergătorul. El însuși a negat asta, atunci când a fost întrebat dacă este Ilie: „Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt”[37].

 Cazul orbului din naștere

Ocultiștii la care ne-am referit invocă și cazul orbului din naștere[38]. Și spun:

„În cazul bărbatului orb din naștere, întrebarea Ucenicilor Săi: ”           Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”   , arată vădit credința lor în reîncarnare. Doreau să afle dacă a fost karma părinților bărbatului orb pricina să aibă un fiu orb sau bărbatul a fost lovit de orbire ca să-și îndrepte o oarecare greșeală săvârșită într-o viață anterioară. Se cuvine să se consemneze faptul că Iisus a primit această întrebare ca una absolut firească și fără să-i mustre (pe Ucenici)”[39].

Aici trebuie să spunem că Iisus, prin răspunsul său, a exclus cazul menționat în revista ocultistă: „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”[40].

Hristos se referă aici la consecință, iar nu la scop. La fel face și în multe alte cazuri. Astfel spune: „Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi”[41].Aici nu arată scopul venirii lui, ci consecința ei. Pentru că atunci când vorbește despre scop, accentuează că nu a venit să judece, ci să mântuiască lumea[42]. Tot așa și în cazul orbului, accentuează consecința orbirii sale: „Ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”.

În ce chip se vor arăta lucrările lui Dumnezeu? Sfântul Ioan Gură de Aur spune că evreii au auzit că Dumnezeu l-a făcut pe om luând țărână din pământ. Și Hristos a făcut la fel. Ca să facă din nou ochii orbului a luat țărână. În acest fel arată prin lucrare că El este Acela care l-a făcut pe om. Prin faptul de a face ochi și a-i da puterea de a vedea, Și-a arătat slava Sa ascunsă. Acesta este Creatorul și re-Creatorul tuturor. Prin El s-au făcut și se fac din nou toate.

Ucenicii, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu au spus ceea ce au spus sub formă de întrebare, ci de nedumerire. Căci în cazul orbului din naștere, nimeni nu va putea afla pricina orbirii în păcat. El nu a apucat să păcătuiască pentru că s-a născut orb. Și nici păcatul părinților lui nu poate fi pricina orbirii, deoarece copilul nu se pedepsește pentru nedreptățile părinților lui. Așadar, sensul cuvintelor Ucenicilor a fost acesta: Ce a făcut acesta de s-a născut orb? De ce s-a întâmplat aceasta?[43]

Ceea ce semeni vei și secera

Apărătorii reîncarnării se referă în mod deosebit la Sfântul Apostol Pavel. Revista „Parapsihologia” consemnează:

„Sfântul Pavel credea vădit în reîncarnare. A menționat deja cuvintele care constituie rezumatul Legii Karmei: «Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera».Iar stihurile care urmează merg și mai departe: «Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică.Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi»[44]”[45].

Sfântul Apostol Pavel subliniază în capitolul 6 al Epistolei către Galateni că creștinii trebuie să se îndrepte unul pe altul și fiecare să ducă greutatea celuilalt. Și dacă cineva crede că este ceva, deși nu este nimic, se înșeală pe sine. Fiecare trebuie să-și cerceteze fapta sa și atunci cuvântul laudei sale va fi numai pentru sine, iar nu pentru ceilalți; pentru că fiecare își va purta propria povară. Cel care este catehizat să-l facă pe cel ce catehizează părtaș la toate bunurile lui. Așa cum cel care catehizează îi dă cele duhovnicești, tot astfel și el să-i dăruiască aceluia bunurile materiale.

După ce a rânduit acestea, Apostolul Pavel continuă: „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică”.

Cu alte cuvinte, cel care lucrează potrivit cugetării trupești, potrivit cu poftele cărnii, cel care își rânduiește viața pe acest fundament, va secera munca veșnică. Iar cel ale cărui fapte sunt roade ale Duhului Sfânt, unul ca acesta va secera viață veșnică.

Aici nu se referă la repetate nașteri și morți, ci la Judecata viitoare. De aceea și spune în continuare: „Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Deci, dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi”[46].Deci,  să nu încetăm a face binele, spune, pentru că la vremea rânduită vom secera roadele ostenelilor noastre; dacă nu ne vom lenevi. Iar aceasta nu într-o nouă naștere, ci la Judecata viitoare; atunci vom secera roadele ostenelilor noastre. Și această Judecată va fi una și singura, se va facea „o dată”, iar nu de multe ori[47].

Revista ocultistă face trimitere și la II Corinteni 9, 6-7. Și scrie:

„«Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă întru binecuvântare, întru binecuvântare va şi secera.Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă».Aici se află învățătura Legii (Karmei), iar concluzia primelor cuvinte este la fel de corectă: Ceea ce a secerat omul este ceea ce a și semănat”[48].

Aici însă Sfântul Apostol Pavel vorbește despre slujirea sfinților, adică despre ajutorarea creștinilor dintre neamuri făcută fraților lor din Ierusalim care sufereau. Îi îndeamnă pe creștini să dăruiască cu generozitate, așa cum au făcut și creștinii din Macedonia. Nu trece cu vederea să laude și râvna creștinilor din Ahaia și sfârșește prin a sublinia chipul corect al ajutorării. Să aveți în vedere, spune el,  că „cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera. Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa… Căci pe dătătorul de bună voie îl iubește Dumnezeu”.

            În continuare adaugă că Dumnezeu va dărui multe bunătăți celui care le împarte fraților, încât: „Întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu”[49].

            Concluzia care reiese este că Noul Testament nu face referire la karma și reîncarnare. Și nici Hristos, nici Apostolii nu au crezut în aceste doctrine.       

Trad.: Ierom. Ștefan N.