Teologii romani aşează deplasarea Apostolului Petru la Roma pe la anul 41 după Hristos, adică în al doilea an al domniei împăratului Claudiu, susţinând că a rămas la Roma 25 de ani, adică până la anul 66, când a suferit moartea mucenicească sub Nero. Să vedem mai întâi dacă aşa stau lucrurile şi dacă cele afirmate sunt în acord cu cele istorisite de Sfânta Scriptură. Pentru a dovedi adevărul, vom recurge la naraţiunea istorică a Evanghelistului Luca despre călătoriile misionare ale Apostolului Pavel, în care facem cunoştinţă cu cei doi Apostoli, precum şi cu epistolele lor. Din acestea va ieşi la iveală timpul când s-au întâlnit cei doi Apostoli unul cu celălalt, unde au avut loc întâlnirile, în ce an, şi cine s-a deplasat cel dintâi la Roma şi dacă Petru însuşi s-a deplasat sau nu la Roma în această perioadă de timp.
Apostolul Pavel s-a întors la Hristos pe la anul 37, după trei ani (Galateni 1, 18) s-a urcat la Ierusalim pentru a-l cunoaşte pe Petru şi a rămas la el cincisprezece zile; aşadar, prima întâlnire dintre cei doi Apostoli s-a petrecut la Ierusalim în anul 39. O a doua călătorie la Ierusalim o face Apostolul Pavel plecând din Antiohia împreună cu Varnava pentru a aduce milosteniile creştinilor dăruite săracilor din Iudeea „ceea ce au şi făcut, trimiţând preoţilor prin mâna lui Varnava şi a lui Saul” (Faptele Apostolilor 11, 30; 12, 25). Această perioadă coincide cu foametea care a avut loc sub cezarul Claudiu, pe vremea guvernatorilor Iudeii, Cusios Fados şi Tiberiu Alexandru, adică pe la 44-45. În continuare, în Faptelor Apostolilor se istorisesc următoarele (12, 1-3): „Şi în vremea aceea, regele Irod (Agripa) a pus mâna pe unii din Biserică, ca să-i piardă. Şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Şi văzând că este pe placul iudeilor, a mai luat şi pe Petru”.
Deci, pe la anul 45, Petru se afla tot în Iudeea. Spune Pavel în Epistola către Galateni (2, 1-2): „Apoi, după 14 ani (de la prima cercetare împreună cu Apostolii a celor privitoare la credinţă) m-am suit iarăşi la Ierusalim cu Varnava, luând cu mine şi pe Tit. M-am suit, potrivit unei descoperiri, şi le-am arătat (Apostolilor) Evanghelia pe care o propovăduiesc la neamuri”. Şi în Faptele Apostolilor se istoriseşte despre această urcare a lui Pavel la Ierusalim, istorisire în care se face referire şi la al doilea motiv al urcării lui Pavel: chestiunea primirii la credinţă prin prealabila tăiere împrejur. „Şi făcându-se multă vorbire, s-a sculat Petru şi le-a zis: Bărbaţi fraţi…” (15, 7-21). Aşadar, Petru se găsea în Iudeea şi după 14 ani de la prima întâlnire dintre Pavel şi Petru, când rămăsese la el 15 zile, adică din anul 39 + 14 = anul 53. Şi după aceasta a venit în Antiohia, unde a fost mustrat de Pavel.
Potrivit celor relatate în Faptele Apostolilor (capitolul 18-21), Pavel s-a urcat iarăşi la Ierusalim şi a îmbrăţişat Biserica, însă versetul nu nominalizează vreun Apostol pe care l-a întâlnit, ci la modul general: a întâlnit întreaga Biserică. Şi fiindcă cercetători cu credibilitate consideră călătoria relatată la Galateni (2, 1) identică cu aceea de la Faptele Apostolilor (18, 21), iar la Galateni 2, 9 se spune: „Şi cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Varnava dreapta spre părtăşie cu ei”, rezultă faptul că Petru era la Ierusalim şi după 14 ani de la prima întâlnire cu Pavel. Aşadar, potrivit atât celei dintâi, cât şi celei de-a doua relatări, Petru se afla la Ierusalim pe la anul 53. În plus, prin ce-a de-a doua variantă, a întâlnirii anterioare de la Faptele Apostolilor 11, 30; 12, 25, se dă mărturie despre faptul că Petru a rămas permanent la Ierusalim şi în ţinuturile dimprejurul Iudeii.
În anul 58 este scrisă Epistola către Romani, în care Petru nu este amintit deloc, lucru inacceptabil dacă presupunem că Petru se afla la Roma. Dar s-a dovedit deja că nu a fost. În anul 60, Pavel a urcat la Ierusalim pentru ultima oară, unde a rămas de la Cincizecimea anului 60 până în primăvara celui de-al treilea an: 62-63. Iată ce scrie Luca despre aceasta, în Faptele Apostolilor: „Şi sosind la Ierusalim, fraţii ne-au primit cu bucurie. Iar, a doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov şi au venit acolo toţi preoţii” (Faptele
Apostolilor 21, 17-18). Nu se relatează aici dacă, în afară de Iacov, vreun altul dintre Apostoli se găsea la Ierusalim. De aici se pot face două supoziţii: fie că Apostolii erau în diaspora, fie că nu au fost menţionaţi din lipsa unui motiv important. O a treia ipoteză, a probabilităţii de a se fi deplasat Petru la Roma, nu se sprijină pe nimic, deplasarea la Roma fiind respinsă de Faptele Apostolilor (28, 20-31), astfel încât Petru nu era la Roma nici pe la anul 60.
Pe la anii 61-63, pe când se afla în închisoare, Pavel scrie Epistola către Efeseni [am scris anterior că epistola către Efeseni a fost scrisă de la Roma, fiindcă mărturia spune că a fost scrisă din închisoare, dar Pavel a fost în legături şi în Iudeea. Dacă însă considerăm Roma drept loc al scrierii, atunci datarea se avansează]. Prima epistolă sobornicească a lui Petru adresată iudeilor din diaspora Pontului, Galatiei, Capadociei, Asiei şi Bitiniei, a fost scrisă în urma celei către Efeseni a lui Pavel, după cum indică numeroasele asemănări şi identităţi lexicale dintre ele, ceea ce indică faptul că Petru a avut cunoştinţă de ea şi că era primită de toţi. Epistola lui Petru indică drept loc al scrierii ei Babilonul, fapt care arată că Petru se afla în Babilon pe durata ținerii în închisoare a lui Pavel. Teologii Apusului, dorind să unească cele separate şi să anuleze distanţele dintre Roma şi Babilon, au înţeles Babilonul ca fiind Roma şi, printr-o modificare inovatoare, au vorbit de Roma în loc de Babilon. Este, într-adevăr, o mare reuşită şi o născocire înţeleaptă, însă totodată o zadarnică risipă de inteligenţă, fiindcă nepotrivirile care reies din textul epistolei concurează cu dificultăţile pe care le presupune anularea distanţelor dintre cele două ţinuturi.
Este adevărat că Eusebiu face referire la o anume variantă amendată a denumirii Babilonului, şi aceasta din cauză că a urmat de bună credinţă referinţele anumitor teologi răsăriteni. Însă, aşa cum vrem să dovedim, Eusebiu, în calitate de cronicar, iar nu de interpret al Scripturilor, istoriseşte tradiţiile. Babilonul este Babilonul şi nu Roma; iar faptul că este vorba despre Babilon se vede din conţinutul însuşi al epistolei. Apostolul, scriind iudeilor din diaspora, spune la sfârşit că îmbrăţişează Bisericile: „Biserica cea aleasă din Babilon și Marcu, fiul său”. Iar Marcu era episcopul Bisericii din Egipt. Dar şi dacă nu era pe atunci episcopul Egiptului, acest fapt nu justifică deloc schimbarea Babilonului în Roma; aşadar, în anul 63, Petru se afla în Babilon. Iar faptul că Babilonul era Babilon şi nu Roma, aşa cum spun unii, este atestat şi în epistola a doua către Timotei a lui Pavel, în care Pavel îi scrie lui Timotei, zicând: „Ia pe Marcu şi adu-l cu tine, căci îmi este de folos în slujire” (4, 11).
Epistola aceasta a fost scrisă de la Roma – dacă acceptăm că Babilonul este Roma şi dacă acceptăm că Petru era la Roma, atunci Marcu ar fi fost împreună cu el. Dar atunci cum de-i scrie Pavel lui Timotei să-l aducă cu sine pe Marcu? Aşadar, de vreme ce acolo unde era Marcu era şi Petru, rezultă că Petru nu era la Roma, ci în Babilon. Nu este de mirare faptul că Marcu este invitat de Pavel, de vreme ce Apostolii nu erau episcopii unei cetăţi anume, iar această epistolă a fost scrisă aproximativ pe la anul 66, perioadă de timp în care lui Marcu îi era imposibil să pornească din Babilon şi să vină către Timotei, chiar dacă socotim că era vorba despre Babilonul cel mare. Aşadar Petru nu era la Roma nici pe la anul 66. S-au împlinit astfel cei 25 de ani fără ca Petru să se fi deplasat la Roma. Dacă sfintele moaşte ale Apostolului Petru au fost mutate la Roma sau dacă Petru a fost adus şi a mucenicit la Roma, nu cunoaştem, deoarece istoria tace, iar din fragmentul lui Clement nu reiese că a mucenicit la Roma. Dar chiar dacă a mucenicit acolo, a fost adus pentru a mucenici şi nu s-a deplasat ca propovăduitor al cuvântului dumnezeiesc, nici nu a fost întemeietor al Bisericii Romei.
Fragment din cartea Sf. Nectarie de Eghina – De ce Papa și supușii lui s-au despărțit de Biserica lui Hristos, Editura Evanghelismos, 2011.
