Odată rugându-se Sfântul Paisie în chilia sa, a mers la el Hristos cu doi Îngeri, precum a mers și la patriarhul Avraam, și i-a zis: „Bucură-te, Paisie, astăzi trebuie să ne găzduiești!” Iar Paisie, urmând patriarhului, i-a primit cu osârdie, însă nu se silea să pregătească mâncări și băuturi ca Avraam, ci a găzduit pe Acela ce este pretutindeni cu socoteală curată. Apoi, punând apă în spălătoare, a spălat- o, minune! pentru pogorârea cea desăvârșită a Domnului- preacuratele Lui picioare. Astfel, Paisie se silea cu osârdie la primirea de străini, iar Mântuitorul îi arăta lui cu iubire de oameni dragostea Sa cea mare. Și, fiindcă din bunătățile primirii de străini nu este alta mai bineprimită decât a spăla cineva picioarele celor ce vin la el, și aceasta a săvârșit-o Paisie, de aceea Mântuitorul a zis către dânsul: „Pace ție, slugii Mele”, apoi S-a făcut nevăzut.
Iar dumnezeiescul Paisie, învăpăindu-se de dumnezeiasca dragoste a acelei vorbiri cu Mântuitorul și urmând pe Cleopa, adică având ca acela inima arzând, a alergat la apa aceea care a spălat picioarele Lui, pe care i-o lăsase Hristos ca un lucru mare și vrednic de credință, și a băut-o cu osârdie și mare poftă, lăsând puțin și ucenicului său, care era dus în Egipt. Iar acela venind foarte ostenit din călătorie, cuviosul i-a zis: „Du-te, fiule, la spălătoare și bea apa ce este într-însa ca să stingi setea ce o ai din pricina arșiței soarelui”. Iar ucenicul a zis că va face după porunca lui, însă gândea altceva în inima sa, zicând în sine: „Eu am venit cu atâta arșiță și bătrânul, în loc să mă trimită la izvor ca să beau apă curată și rece, îmi poruncește fără socoteală să beau apă din spălătoare, care este murdară!” Acestea le gândea ucenicul, iar Cuviosul a zis iarăși: „Du-te, fiule, la spălătoare și bea!” Iar ucenicul a zis: „Mă duc”, însă nu s-a dus. Iar Cuviosul i-a zis pentru a treia oară să bea, dar n-a ascultat. Atunci i-a zis Cuviosul: „O, fiule, ai luat plata neascultării tale, adică te-ai lipsit de dumnezeieștile daruri!”
Acestea auzind ucenicul, s-a întristat foarte mult și, alergând la spălătoare, n-a mai găsit nimic și a zis către bătrân: „Părinte, nu găsesc apă în spălătoare ca să beau”. Iar dumnezeiescul Paisie a zis către el: „Cum este cu putință să mai afli, făcându-te nevrednic? Pentru că neascultarea alungă darul de la cel neascultător, precum și ascultarea îi aduce darul celui ascultător”.
Iar ucenicul, întristându-se de cele ce a auzit, a întrebat: „Ce era acel mare dar de care m-am lipsit, și cum s-a șters din spălătoare?” Iar Cuviosul i-a povestit după aceea toate cele făcute, precum am spus mai înainte, zicându-i lui încă și aceasta: „De vreme ce ai rămas în neascultare și n-ai primit a bea apa aceea, pentru care ți s-a poruncit de trei ori să bei, pentru aceasta s-a pogorât din cer un Înger al Domnului și, luând cu toată cucernicia acea sfântă apă, s-a suit iarăși la cer”. Auzind ucenicul aceasta, s-a înfricoșat și s-a cutremurat de acea povestire, rămânând multă vreme fără glas. Apoi, venindu-și în sine, plângea și se tânguia de acea primejdie, strigând: „Vai mie, ticălosul, ce bunătate mare am pierdut! Acea bunătate, zavistnicul diavol nu m-a lăsat s-o dobândesc!”
Iar după ce, cu niște cuvinte ca acestea, s-a plâns și s-a căit, cerea cu lacrimi ca să afle milă. Deci bătrânul, milostivindu-se spre dânsul, i-a zis: „Fiule, Adam a căzut din Rai pentru neascultarea sa și în locul vieții veșnice a câștigat moartea; deci a fost izgonit ca un nevrednic pentru slava aceea și pentru bunătățile lui. În același fel ești și tu. Fiindcă n-ai ascultat porunca mea, ai căzut din darul care aveai să-l dobândești! Dar, de vreme ce te întristezi mult și te pocăiești, ridică-te din căderea neascultării și fă ascultare, îmblânzește cu fierbințeală pe Dumnezeu și cere de la Dânsul iertarea ta; căci Dumnezeu Se milostivește spre cei ce se pocăiesc și miluiește pe cei ce-L roagă”.
Astfel s-a mângâiat ucenicul de cuvintele bătrânului său și a răbdat puțină vreme. Dar el, aducându-și aminte iar de răul ce a pătimit, se întrista cu totul și nu avea mângâiere. Atunci s-a dus iarăși la bătrân și i-a zis: „Părinte, nu am odihnă nicidecum din pricina gândurilor. Cum îmi aduc aminte de darul ce l-am pierdut, plâng nefericirea mea și nu știu ce să fac; pentru că, din pricina gândurilor, mă cufund în deznădejde. Deci dă-mi voie să mă duc la vreun bătrân iscusit, la care vei crede de cuviință, doar voi găsi odihnă de gânduri, și mă voi slobozi de întristare”.
Iar dumnezeiescul Paisie, luând puțină pâine, a dat-o ucenicului lui și i-a zis: „Ia pâinea aceasta și du-te în cutare cetate și, lângă zidul cetății în partea dreaptă, vei afla un om sărac șezând pe niște gunoi, batjocorit și lovit cu pietre de copii. Acelui om dă-i pâinea și vei auzi de la dânsul, cu dumnezeiasca cuviință, cele de folos ție!” Atunci ucenicul, luând pâinea, îndată a plecat și, ducându-se în cetatea aceea, a găsit pe acel om și aștepta să înceteze jocurile copiilor, ca să se apropie de dânsul. Dar acela, văzându-l, îndată i-a zis: „Vino aproape și-mi dă binecuvântarea – adică pâinea – ce mi-a trimis-o bătrânul tău!” Și, apropiindu-se ucenicul, săracul acela a luat pâinea în mâinile lui și, sărutând-o, îl întreba: „Cum se mai află sfințitul Paisie, că mult doream să aflu despre dânsul. Iar tu, fiule, de ce te îndoiești de câte îți zice ție și nu te pleci la poruncile lui? Nu știi că, pentru neascultarea ta, te-ai lipsit de apa aceea dumnezeiască și de darul ce urma să-l iei dintr-însa? Și tu încă nu-l asculți și nu te pleci sfatului lui, ci vii către altul? Eu te asemăn cu cel ce ține în mână apă curată și rece și nu bea dintr-însa, ci merge în alte părți și caută să afle apă ca să-și potolească setea sa. Deci du-te și supune-te bătrânului tău, Marelui Paisie, că cine nu se supune lui, acela nu se supune nici poruncilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos!” Acestea auzindu-le ucenicul, s-a întors slăvind pe Dumnezeu și de aici înainte făcea ascultare la toate poruncile Sfințitului Paisie.
Dar n-a trecut multă vreme și iarăși, aducându-și aminte de darul de care s-a lipsit, își plângea paguba sa și iarăși ruga pe Marele Paisie să-i dea voie să meargă la cel ce ședea pe gunoi. Iar Cuviosul Paisie îi zicea să nu plece, dar fiindcă nu se supunea, ci dorea să meargă iarăși la dânsul, pentru că era supărat de gânduri, i-a zis: „Fiule, omul acela s-a odihnit întru Domnul! Dar, fiindcă te văd că ai nădejde doar către omul acela și te pleci sfatului lui, îți dau voie. Deci du-te în partea dinspre miazănoapte a cetății și, găsind acolo un mormânt, intră într-însul și vei afla acolo îngropate trei trupuri de bărbați sfinți, care s-au învrednicit de daruri proorocești. Aceia, cunoscându-și mai înainte sfârșitul vieții lor, s-au dus și s-au așezat în mormântul acela. Acestea văzându-le, zi celui ce zace în mijlocul celor doi: «Robul lui Dumnezeu, Paisie, cu puterea lui Iisus Hristos, Care a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile, îți poruncește să te scoli ca să-mi spui cele cuviincioase și de folos pentru mine!»”
Atunci ucenicul, alergând cu osârdie, s-a dus în partea dinspre miazănoapte a cetății și, aflând mormântul, a intrat înăuntru. Și a zis către cel adormit, după porunca bătrânului. Și, o, minune! îndată mortul s-a sculat și a zis: „Pentru ce nu te-ai plecat mie, care ți-am zis să te supui poruncii bătrânului tău? Deci du-te și te supune lui fără îndoială. Și ascultă cuvintele lui, de voiești a te mântui; căci cel ce nu se supune cuvintelor lui, cu adevărat se împotrivește poruncilor lui Hristos!” Acestea zicându-le mortul, iarăși a adormit; iar ucenicul, minunându-se, s-a întors către sfințitul Paisie și i-a povestit toate. De aici înainte s-au împăcat gândurile lui și avea grijă să câștige prin ascultare bunătățile ce le pierduse prin neascultare. Astfel el creștea în sporirea faptei bune și a desăvârșirii.
Extras din viaţa Cuviosului Paisie cel Mare, scrisă de Cuviosul Ioan Colov.
