– Părinte, Apostolul Pavel scrie: Cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, judecată luişi mănâncă şi bea[1]. Când se împărtăşeşte cineva „cu nevrednicie”?
– În general trebuie să ne apropiem la Sfânta Împărtăşanie având conştiinţa nevredniciei noastre. Hristos cere de la noi zdrobire şi smerenie. Atunci când există ceva care ne deranjează conştiinţa, trebuie s-o aranjăm. Dacă, de pildă, ne-am certat cu cineva, trebuie să ne împăcăm cu el şi după aceea să ne împărtăşim.
– Părinte, unii şovăie să se împărtăşească, deşi au binecuvântare de la duhovnicul lor.
– Nu rânduieşte nimeni singur dacă se va împărtăşi sau nu. Dacă hotărăşte singur să se împărtăşească sau nu, diavolul va exploata aceasta şi-i va da de lucru. De multe ori credem că suntem vrednici, dar nu suntem; iar alteori, potrivit cu legea, într-adevăr, nu suntem, dar potrivit cu duhul Sfinţilor Părinţi este necesară transfuzia dumnezeiască pentru spitalizare şi mângâiere dumnezeiască, pentru că din multa zdrobire a pocăinţei se poate să vină diavolul din dreapta şi să ne arunce în deznădejde.
– Părinte, cât de des adică trebuie să se împărtăşească cineva?
– Cât de des trebuie să se împărtăşească şi cât trebuie să postească cineva înainte de Sfânta Împărtăşanie, acestea nu intră într-un şablon. Duhovnicul va rândui cu discernământ cât de des se va împărtăşi şi cât va posti, potrivit cu puterea ce o are. În paralel îl va povăţui şi la postul duhovnicesc, la abţinerea de la patimi, potrivit cu sensibilitatea lui duhovnicească, adică potrivit cu cât îşi simte greşeala sa şi având în vedere răul ce îl poate face vrăjmaşul luptând cu un suflet sensibil, ca să nu-l aducă la deznădejde. De pildă, în căderi trupeşti, pentru care se dă canon de patruzeci de zile depărtare de Sfânta Împărtăşanie, se poate ca diavolul să arunce iarăşi sufletul în păcat după 35 de zile, iar dacă se mai dă un canon de 40 de zile, diavolul va pune sufletul acela pe fugă şi astfel ameţeşte şi deznădăjduieşte. În aceste cazuri, după primul canon, duhovnicul poate spune: „Ascultă fiule, păzeşte-te o săptămână, iar apoi împărtăşeşte-te!”, şi după aceea să se împărtăşească mereu la fiecare Sfântă Liturghie, ca sufletul să se poată întrema, iar diavolul să se depărteze. Unul care trăieşte o viaţă duhovnicească se va apropia cu luare-aminte de Taină, atunci când simte Sfânta Împărtăşanie ca pe o necesitate, iar nu din obişnuinţă, dar şi aceasta să se facă cu binecuvântarea duhovnicului său.
[1] I Cor. 11, 29.
Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
