Trăia odată în Asia un împărat, care nu era creștin. Era domnitor tare și puternic, dar nu avea moștenitor. S-a apropiat vremea morții lui și l-au întrebat: „Cine o să cârmuiască în urma ta?”
Împăratul a răspuns: „Să-mi găsiți un om care să fie pe sufletul meu. O să-l înfiez, și o să vă fie împărat, dar omul acela trebuie să aibă anumite însușiri: mai întâi, nu trebuie să se teamă de moarte; în al doilea rând, nu trebuie să dorească împărăția; în al treilea rând, trebuie să aibă cei mai mulți copii din împărăție.”
Multă vreme au căutat fără să găsească. În cele din urmă au adus la împărat un tânăr dulgher, cunoscut pentru bărbăția sa.
Împăratul, aflat pe patul de moarte, l-a întrebat: „Te temi de moarte?” Dulgherul a răspuns: „Cum să mă tem de ceea ce se teme de mine și îmi slujește drept punte spre Împărăția cea veșnică?”
Împăratul l-a întrebat iarăși: „Dorești să fii împărat?” Dulgherul i-a răspuns: „Cum să doresc să fiu ceea ce sunt deja? Ziditorul meu m-a înfiat în Hristos, iar El e Împăratul împăraților. Prin urmare, și eu sunt împărat.”
În cele din urmă, împăratul l-a întrebat: „Câți copii ai?” Tânărul a răspuns: „Trei sute de copii am. Sunt cei pe care i-am botezat și i-am născut în duh – copiii mei duhovnicești, care mă numesc părinte duhovnicesc al lor.”
A căzut pe gânduri împăratul, și a grăit: „Eu te-am chemat să te înfiez, însă acum te rog să mă înfiezi tu și să mă primești drept fiu duhovnicesc.”
Și l-a botezat dulgherul pe împărat. Și a murit împăratul fără frică.
(Sfântul Nicolae Velimirovici)
Extras din De ce nu sunt înger. Povești de trecut timpul cu folos – traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, editura Sophia.
