Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei)

Apostol 2 Corinteni 6, 16-18; 7, 1

Fraților, noi suntem Biserica Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu a zis: «Voi locui în ei și voi umbla și voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu». De aceea, «Ieșiti din mijlocul lor și vă osebiți, zice Domnul» și «de ceea ce este necurat să nu vă atingeți și Eu vă voi primi pe voi și voi fi vouă tată și veți fi Mie fii și fiice, zice Domnul Atotțiitorul». Având, deci, aceste făgăduințe, iubiților, să ne curățim pe noi de toată întinarea trupului și a duhului, săvârșind sfințenia întru frica lui Dumnezeu.


Evanghelia 15, 21-28

În vremea aceea a venit Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și, iată, o femeie cananeeancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol. Iisus însă nu i-a răspuns niciun cuvânt; și, apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești! Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.


În Duminica a 17-a după Rusalii, vă propunem să recitim Omilia Sfântului Nicolae Velimirovici:

Nimeni nu poate gusta din dulceaţa binelui dacă nu stăruieşte în bine, pentru că pe calea binelui gustăm la început amărăciune şi abia după aceea dulceaţă.

Întreaga fire ne învaţă stăruinţa. Ar mai ajunge puieţii de brad pădure, dacă s-ar înspăimânta de ameninţarea furtunii şi a zăpezii? Ar mai ajunge râurile râuri dacă nu şi-ar săpa albii adânci? Aleargă cumva furnicile să-şi ia viaţa când căsuţele lor sunt strivite de roţi în drum? Nu, ci îndată, cu stăruinţă, încep să-şi facă altele.

Dacă vreun om fără suflet strică un cuib de rândunică de la casa sa, rândunica se duce, fără să cârtească, la altă casă şi îşi face acolo alt cuib. Orice dezastru ar aduce natura sau omul asupra plantelor şi animalelor, ele ne vor uimi întotdeauna prin perseverenţa cu care duc la bun sfârşit sarcina pe care le-a dat-o Dumnezeu. Câtă vreme planta retezată are putere să crească din nou, creşte. Câtă vreme animalul rănit are o cât de mică scânteie de viaţă, trăieşte. Citiți mai mult

Total
49
Shares
Previous Post

Online: o pogorâre în… infernet?

Next Post

Familia Ogăraru și bucuria credinței

Related Posts