Vasilie Haralambie, teolog
„Pentru noi aceasta este o unitate de fapt care nu s-a pierdut niciodată”[1].
Cunoscuta „Teorie ecumenistă a ramurilor” se bazează pe înșelarea ecleziologică care susține că diferitele „confesiuni” au provenit din Biserica cea Una și pentru aceasta, potrivit acestei rătăciri ecumeniste, toate împreună constituie Biserica cea Una.
Deformarea ecleziologică a acestei ecumeniste „Teorii a ramurilor” duce, prin urmare, și la poziția greșită referitoare la „unirea bisericilor”, înțeleasă nu ca întoarcerea celor rătăciți la Biserica cea Una și Sfântă, ci ca „unire” a diferitelor „biserici”. O asemănătoare deformare ecleziologică s-a întreprins și prin așa-numita „Teorie a celor doi plămâni”.
„Teoria ramurilor” este în mod clar o deformare ecleziologică. „Potrivit părerii unanime a Părinților și a Sinoadelor, Biserica este numai una și unică, deoarece Dumnezeu-Omul cel unul și unic, Capul ei, nu este cu putință să aibă mai multe trupuri. Biserica este una și unică, deoarece este Trupul unicului Hristos”, spune Sfântul Iustin Popovici.
Mult proclamatul respect reciproc al așa-numitelor „confesiuni diferite” înlătură orice efort confesional făcut de dragul adevărului. Un „respect” străin care se bazează pe necuviința tăcerii vinovate față de înșelare. Ceea ce se menționează în Cartea „Învățătura celor Doisprezece Apostoli”, în care există un vechi text al Dumnezeieștii Liturghii, unde ne rugăm „ca Domnul să păzească (Biserica) neclintită și s-o desăvârșească în dragoste până la sfârșitul veacurilor”, arată că nu există vreo problemă în continuitatea Bisericii după Schismă și ruperea papistașilor de ea, precum și cu ceilalți eretici care s-au despărțit de ea.
Așadar, Biserica cea Una și Sfântă nu și-a pierdut ecumenicitatea ei după ruperea diferiților eretici de la ea. Tradiția noastră eclesiologică este „viața Bisericii în Sfântul Duh”, așa cum spune Sfântul Siluan Athonitul. Expresia „viața Bisericii în Sfântul Duh” demonstrează incontestabil și unicitatea Bisericii.
Ceea ce se menționează în textul pe care l-au stabilit reprezentanții Bisericii Ortodoxe la Conferința „Credință și Ordine” de la Oberlin-Ohio, adică cum că „pentru noi aceasta este o unitate de fapt, care nu s-a pierdut niciodată. Și ca un dar al lui Dumnezeu și semn esențial al existenței creștine, nu ar fi fost cu putință să se piardă, dă răspunsul la denaturările ecleziologice ecumeniste.
Acest text care a fost prezentat la o întâlnire a Consiliului Mondial al Bisericilor menționează că: „Unitatea în Biserica lui Hristos este pentru noi unitatea în Biserica istorică, în plinătatea credinței, în plinătatea unei vieți liturgice continue”.
Mai ales însemnarea mărturisitoare din acest text care spune că: „Pentru noi această unitate se află în Trupul Bisericii Ortodoxe, care a păstrat atât integritatea Credinței apostolice, cât și integritatea rânduielii apostolice”, arată frumusețea „dragostei în adevăr” față de semenii noștri rătăciți. Din păcate dragostea omenească sugerează alte căi și în cele din urmă nelegiuirea ecumenistă complice, numită: „Teoria ramurilor”.
[1] Textul reprezentanților Bisericii Ortodoxe la Conferința „Credință și Ordine” din America de Nord, care a avut loc la Oberlin –Ohio, 1957.
