Eliberarea din întunericul păcatului

– Părinte, este un lucru foarte grav a-şi întina cineva Sfântul Botez?

– Depinde cum îl întinează. Unul îl întinează mult, altul puţin, altul face o pată, două…

– Păcatele mari sunt cele care întinează Botezul?

– Ei, desigur, păcatele de moarte îl întinează şi atunci Harul dumnezeiesc se îndepărtează de la om. Dar nu-l părăseşte, precum nici Îngerul păzitor nu-l părăseşte pe unul ca acesta. Vă aduceţi aminte ce i-a spus diavolul acelui popă idolesc despre monahul care voia să se însoare cu fiica lui? „Nu te grăbi! Acesta L-a părăsit pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu l-a părăsit încă”[1].

– Părinte, poate trăi cineva în întunericul păcatului şi să nu simtă aceasta?

– Nu, toţi au simţirea aceasta, dar există nepăsarea. Pentru a veni cineva la lumina lui Hristos trebuie să vrea să iasă din întunericul păcatului. Să luăm ca pildă pe cineva care a fost închis din greşeală într-un beci întunecat. Dar de îndată ce vede că o rază intră printr-o crăpătură, caută să iasă la lumină. Va deschide încet-încet crăpătura ca să afle uşa şi să iasă afară. La fel şi aici. Din clipa în care omul va simţi binele ca pe o necesitate şi va intra înlăuntrul său neliniştea cea bună, va depune osteneală să iasă din întunericul păcatului. Dacă spune: „Ceea ce fac este greşit, nu merg bine”, se smereşte, vine Harul lui Dumnezeu şi de aici încolo înaintează normal. Dar dacă nu intră în el neliniştea cea bună, este greu să se ajute. Cineva, de pildă, se află într-un loc închis şi se simte rău. Îi spui: „Scoală-te, deschide uşa şi ieşi să iei puţin oxigen, ca să-ţi revii!”. Dar acela începe: „Nu pot ieşi. Şi de ce să fiu închis aici şi să nu pot răsufla? De ce să nu am oxigen? Şi de ce Dumnezeu pe mine mă ţine aici, iar pe ceilalţi îi lasă afară?”. Ei, oare unul ca acesta poate fi ajutat? Ştii câţi se chinuiesc deoarece nu ascultă de cel care îi poate ajuta duhovniceşte?

Prin păcat omul face din raiul pământesc un iad pământesc. Dacă sufletul se întinează cu păcate de moarte, trăieşte o stare diavolească; se revoltă, se chinuieşte, nu are pace. Dimpotrivă, cel ce este aproape de Dumnezeu îşi are mintea la înţelesurile dumnezeieşti şi are întotdeauna gânduri bune, este paşnic şi trăieşte Raiul încă de pe pământ. Un om ca acesta are ceva deosebit de cel care este departe de Dumnezeu, iar aceasta se observă şi de către alţii. Iată, acesta este Harul dumnezeiesc care îl trădează pe om chiar de s-ar ascunde.

[1] Everghetinos, Vol. 1, p. 54 ş.u.

Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Total
58
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Ioan 10, 1-9)

Next Post

Mama și tata, cuvinte sfinte

Related Posts