Evanghelia zilei (Ioan 10, 27–38)

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Oile Mele ascultă de glasul Meu și Eu le cunosc pe ele; ele vin după Mine și Eu le dau viață veșnică și nu vor pieri în veac, iar din mâna Mea nimeni nu le va răpi. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui Meu. Iar Eu și Tatăl Meu Una suntem. Iarăși au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui. Iisus le-a răspuns: Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele aruncați cu pietre asupra Mea? I-au răspuns iudeii: Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru blasfemie și pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Oare nu este scris în Legea voastră: «Eu am zis: dumnezei sunteți»? Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu – și Scriptura nu poate să fie desființată –, despre Cel pe Care Tatăl L-a sfințit și L-a trimis în lume voi ziceți: Tu hulești, căci am spus: Sunt Fiul lui Dumnezeu? Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeți în Mine. Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeți în Mine, credeți în aceste lucrări, ca să știți și să cunoașteți că Tatăl este în Mine și Eu în Tatăl.”


„Tatăl este întru Mine”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea Întâi, Cap. 3, Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 39

„Iisus Mântuitorul spune undeva că El este întru Tatăl și Tatăl de asemenea întru El. Dar este vădit oricui că nu se cuvine a cugeta pe Tatăl încăput în Fiul, ca pe un corp în alt corp, sau ca pe un vas în alt vas; sau a-L opune în oarecare mod pe Fiul Tatălui. Acesta se arată în Acela, și Acela, în Acesta, ca într-o identitate neschimbată a ființei și într-o unitate și asemănare prin fire. E ca și când cineva, văzându-și forma proprie și în alt chip, ar zice către unii, admirându-și asemănarea dusă la culme a propriei înfăți­șări: «Eu sunt în această copie, și copia în mine»; sau, în alt mod, ca și când, punându-și dulceața mierii pe limbă, ar zice despre ea: «Eu sunt în miere, și mierea în mine»; sau, iarăși, ca și când căldura provenită natural din foc ar face glasul celui ce o simte să spună: «Eu sunt în foc, și focul în mine». Căci fiecare dintre cele spuse este pentru cugetarea abstractă separabil, dar în fire ele sunt unite, și una se arată din alta într-o mișcare inseparabilă și nedis­tanțată, deși una pare să fie despărțită de cea în care este.

Astfel, se realizează o unitate între înțelesurile celor cugetate, căci una apare în alta, dar amândouă sunt aceeași în ființă. Deci dacă, prin identitatea ființei și prin deplina neprefacere a caracterului propriu, Tatăl este în Fiul, cum va încăpea și se va arăta Cel mai mare în Fiul, Care este, după aceia, mai mic? Iar fiindcă Tatăl este întreg în Fiul, Fiul este numaidecât desăvârșit și condiție a caracterului Tatălui cel mare.”

Sursa: http://ziarullumina.ro.

Total
73
Shares
Previous Post

Un „ratat al vieții” a devenit modelul unei lumi întregi

Next Post

Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp

Related Posts