Evanghelia zilei (Ioan 9, 39-41; 10, 1-9)

Păstorul cel bun

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Și au auzit acestea unii dintre fariseii care erau cu El și I-au zis: Oare și noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă ați fi orbi, n-ați avea păcat. Dar acum ziceți: Noi vedem. De aceea, păcatul rămâne asupra voastră. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul oilor. Portarul deschide acestuia și oile ascultă de glasul lui, iar păstorul cheamă oile sale pe nume și le mână afară. Și, când scoate oile, merge înaintea lor și oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înțeles ce înseamnă cuvintele Lui. Deci, iarăși a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt ușa oilor. Toți câți au venit mai înainte de Mine sunt furi și tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt ușa. Dacă va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla.”


Preotul – Păstorul cel bun

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LXIII-a, 59-62, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1994), vol. 53, p. 259

„Nu este neînsemnată virtutea preoțească, datoare să se păzească nu numai de greșeli mari, dar și de cele mici, să fie gata la milostenie, să-și țină făgăduința, să se ferească de orice alunecare, să ia parte la durerile altora. Preotul să fie îngăduitor și credincios, să-și alunge sau să-și nimicească mânia, să fie un fel de trâmbiță a poporului, pe care să-l îndemne la supunere față de Dumnezeu, minunat mijloc de dobândire a liniștii sufletești. Există o veche zicală: Obișnuiește-te să fii același, ca viața ta să arate ca un fel de pictură, având întotdeauna același chip pe care l-a primit de la început. (…) Totuși, omul este dator să-și stăpânească mânia, nu să se lase cuprins de furie. (…) Nu este același cel cu inima în două locuri, nu este același cel ce nu știe să-și stăpânească supărarea. Despre un astfel de om bine zicea David: Mâniați-vă, dar nu greșiți (Psalmi 4, 5). Nu poruncește să ne mâniem, ci este îngăduitor cu firea, pe care omul n-o poate întâmpina, dar poate s-o domolească. Deci chiar dacă ne supărăm, simțământul nostru să-și aibă mișcarea potrivit firii, să nu păcătuiască împotriva firii. Ce face cel ce a primit pe alții să-i conducă, dacă el nu se poate conduce pe sine însuși? Și de aceea Apostolul a spus că episcopul trebuie să fie fără pată (I Timotei 3, 2). Iar în alt loc zice: Se cuvine episcopului să fie fără prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngâmfat, nu grabnic la mânie, nu dedat la băutură, pașnic, nepoftitor de câștig urât (Tit 1, 7). Căci cum se împacă milostenia cu lăcomia? Am arătat aici pe cele despre care știm că trebuie să ne păzim.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
71
Shares
Previous Post

Cîntec pentru mama

Next Post

Mâhnirea pentru greşelile noastre

Related Posts