Alegerea Apostolilor
„În vremea aceea Iisus a ieșit la munte ca să Se roage și a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Și, când s-a făcut ziuă, a chemat la Sine pe ucenicii Săi și a ales din ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli: pe Simon, căruia i-a zis Petru, și pe Andrei, fratele lui, și pe Iacov, și pe Ioan, și pe Filip, și pe Bartolomeu, și pe Matei, și pe Toma, și pe Iacov al lui Alfeu, și pe Simon numit Zilotul, și pe Iuda al lui Iacov, și pe Iuda Iscarioteanul, care L-a vândut. Și, coborând împreună cu ei, au stat în loc șes, El și mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți.”
Rugăciunea – aspecte și înțelesuri
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VII-a, Cap. VII, 44.1.-44.5., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 503
„Rugăciunea oamenilor răi este foarte vătămătoare nu numai altor oameni, ci chiar și lor. Dacă aceștia, prin rugăciunile lor, primesc acelea pe care ei le numesc bune și fericite, ei bine, primirea lor îi vatămă, că nu știu să le folosească cum trebuie. Unii se roagă să dobândească ceea ce nu au; ei, însă, cer cele care par bune, nu cele ce sunt cu adevărat bune. Gnosticul, însă, se va ruga să-i rămână acelea pe care el le are, să-i fie pe măsura lui acelea pe care le are, să le aibă și să-și păstreze liniștea pentru acelea pe care nu le-a primit. Se roagă să aibă bunătățile reale, adică bunătățile sufletești și ca ele să rămână mereu lângă el. De aceea nu dorește nimic din cele ce nu are, ci se mulțumește cu cele ce are. Nu duce lipsă de niciuna din bunătățile ce-i sunt proprii, că îi sunt de ajuns Harul dumnezeiesc și cunoașterea. Îndestulându-se cu cele ce are, nu simte lipsa celorlalte, pentru că el cunoaște voința Celui Atotputernic; are cele ce-i trebuie chiar în clipa în care se roagă; și fiind aproape de puterea cea atotputernică se unește cu Duhul printr-o dragoste nemărginită.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia X, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 129
„(…) Să fim măsurați în toate și să fim cu mare luare aminte la rugăciune. Dacă nu ni se împlinesc rugăciunile, să stăruim să ni se împlinească; dacă ni s-au împlinit, să stăruim tocmai pentru că ni s-au împlinit. Nici Dumnezeu nu vrea să amâne datul, dar prin întârzierea datului meşteşugeşte stăruința în rugăciune. De aceea şi amână împlinirea cererilor, iar adesea chiar îngăduie să vină încercări, ca să alergăm mereu la El; şi, alergând, să stăruim în rugăciune.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXI, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 288
„Şi totuşi Dumnezeu vrea să fie rugat de noi; ba încă îți mai şi mulțumeşte când Îl rogi. El e singurul datornic care-ţi mulțumeşte când Îi ceri şi-ți dă ceea ce nu I-ai împrumutat.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
