Evanghelia zilei (Luca 9, 18-22)

Mărturisirea lui Petru

„În vremea aceea, când Se ruga Iisus îndeosebi, erau cu El ucenicii, și i-a întrebat, zicând: Cine zic mulțimile că sunt Eu? Iar ei, răspunzând, au zis: Ioan Botezătorul, iar alții Ilie, iar alții că a înviat un proroc din cei vechi. Și El le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt Eu? Iar Petru, răspunzând, a zis: Hristosul lui Dumnezeu. Iar El, certându-i, le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta, zicând că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de către bătrâni și de către arhierei și de către cărturari și să fie omorât, iar a treia zi să învieze.”


Cine este Hristos?

Fericitul Teodoret, Episcopul Cirului, Istoria Bisericească, Cartea I, 4, 37-40, în Părinți și Scriitori Bisericești (1995), vol. 44, p. 30

„Aceasta zice Domnul, nu predicându-Se pe Sine ca Tată și nici arătând că cele două firi în ipostasa Sa sunt una, ci că Fiul S-a născut ca să păstreze exact chipul părintesc al Tatălui, având imprimat din fire asemănătoare cu El întru toate și fiind icoana neschimbată a Tatălui și chipul întipărit al Prototipului. De unde și lui Filip, care dorea să vadă atunci pe Tatăl, Domnul îi arată clar zicând, către el care îi spusese: Arată-ne nouă pe Tatăl, cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl, așa cum printr-o oglindă clară și vie a chipului celui dumnezeiesc al Lui se vede Tatăl. Aceasta o spun la fel și în Psalmi Sfinții (bărbați): În lumina Ta vom vedea lumină (Psalmi 35, 90). De aceea cel ce cinstește pe Fiul cinstește pe Tatăl.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre desă­vârșire, către monahul Olimpiu, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 464

„Tălmăcind însă legătura și despărțirea Fiului de Tatăl, precum și însușirea Fiului de a fi privit la un loc cu infinitul și veșnicul Tată, infinit și veșnic (Pavel – n.n.). L-a numit pe acesta oglindă, adică strălucire a slavei, și icoană, adică întipărire a ipostasei, înțelegând prin cuvântul oglindă, sau strălucire, legătura Lui cu Tatăl, iar prin acela de icoană, sau întipărire, egalitatea dintre amândoi. Căci între natura care răspândește strălucirea și strălucirea răspândită nu se poate descoperi nimic deosebit, după cum nu se poate descoperi nimic deosebit nici între întipărirea lăsată de un obiect oarecare și obiectul care a lăsat întipărirea. Într-adevăr, cel ce înțelege natura care stră­lucește pricepe totodată și strălucirea acesteia, iar cel ce are în minte măreția înfățișării (ipostasei) unui lucru, acela poate, negreșit, și să măsoare înfățișarea (ipostasa) acestui lucru cu întipărirea lui, pe care o are în față. Pentru acest motiv, Sfântul Apostol Pavel Îl numește pe Domnul nostru Iisus Hristos și chip al lui Dumnezeu, cu aceasta ne­micșo­rând întru nimic pe Domnul, ci, dimpotrivă, arătând măreția Fiului cu ajutorul chipului acestuia în care strălucește măreția Tatălui. Căci nici măreția Tatălui nu întrece limitele ei proprii, care sunt măreția Fiului, și nici întipărirea acestei măreții, care este măreția Fiului, nu este mai mare decât măreția Tatălui.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
15
Shares
Previous Post

Amatorilor de Halloween…

Next Post

Despre venirea strălucită a lui Dumnezeu

Related Posts