„În zilele acelea a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustiul Iudeei, spunând: Pocăiți‑vă, că s‑a apropiat Împărăția cerurilor. El este acela despre care a zis Prorocul Isaia: «Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui!» Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă și cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana lui erau lăcuste și miere sălbatică. Atunci au ieșit la el Ierusalimul și toată Iudeea și toată împrejurimea Iordanului. Și erau botezați de către el în râul Iordan, mărturisindu‑și păcatele. Dar, văzând Ioan pe mulți din farisei și saduchei venind la botez, le‑a zis: Pui de vipere, cine v‑a spus că veți fugi de mânia ce va să fie? Faceți, deci, roadă vrednică de pocăință și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Iată, securea stă la rădăcina pomilor și orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc. Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să‑I duc încălțămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc.”
În ce constă pocăința
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap.15, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, p. 49
„(…) Pentru aceasta s‑a întrupat Hristos (a dus) viață smerită, (a suferit) patimi, cruce, înmormântare şi înviere, pentru ca, imitându‑L, omul mântuit să recapete acea veche înfiere. Prin urmare, pentru desăvârşirea vieții (spirituale), este necesară imitarea lui Hristos nu numai prin blândețe, smerenie şi mărinimie, ci şi prin moarte, după cum spune Pavel, imitatorul lui Hristos: M‑am asemănat cu El prin moarte (cu speranța) că voi ajunge la învierea din morți (Filipeni 3, 10‑11). Cum, însă, imităm moartea Sa? Prin faptul că ne îngropăm împreună cu El prin botez (Romani 4, 4‑5). Şi cum ne îngropăm? Şi care este folosul imitării? În primul rând, este necesar să întrerupem felul de viață precedent.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LV, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 643
„… să căutăm viața care nu îmbătrâneşte niciodată. Poți trăi şi în oraş şi să duci viața pe care o duc monahii în pustie, să pui în practică filozofia lor; poți avea şi soție, poți locui în casă şi în lume şi să te rogi, să povesteşti, să fii cu inima zdrobită. Cei de la început, care au fost învățați de apostoli învățătura creştină, locuiau în oraşe, dar aveau aceeaşi evlavie ca şi cei care locuiesc pustia. (…) Să‑i imităm şi noi pe aceştia, să mulțumim necontenit lui Dumnezeu, să‑I înălțăm necontenit cântări, să trăim în curățenie sufletească şi trupească şi să ne îngrijim şi de celelalte virtuți; să aducem în oraşe filozofia pustiei, ca să fim bineplăcuți înaintea lui Dumnezeu şi prețuiți de oameni şi să avem parte şi de bunătățile cele viitoare.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
