Firea răului

Pr. Antonie Alevizopulos
Doctor în Teologie și în Filozofie

Părinții Bisericii vorbesc despre rău în trei sensuri, în sens ontologic, în sensul păcatului și despre răul firesc. Răul nu are existență ontologică. Este lipsa binelui și abatere de la starea după fire la cea împotriva firii. Nimic din cele ce există nu poate fi caracterizat drept rău, pentru că toate sunt creații ale Dumnezeului Treimic. Dumnezeu le-a creat pe toate și fără El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut[1], „că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute… Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate”[2]; toate prin El se țin. Toate făpturile lui Dumnezeu sunt bune și nimic din ele nu este rău din firea sa. „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte”[3].

Dacă creația lui Dumnezeu ar fi rămas „după fire”, așa cum a ieșit din mâinile Creatorului, nu ar fi existat problema răului. Ea a existat deoarece omul cu voia sa s-a depărtat de „după fire” și a preferat starea „împotriva firii”. Aici trebuie să căutăm răul, iar nu în existența ontologică.

Așadar, răutatea este depărtarea de bine, de acel „după fire”, așa cum întunericul este depărtarea de lumină. „Câtă vreme rămânem în starea noastră firească, suntem în virtute, dacă însă ne abatem de la starea noastră firească, adică de la virtute, ne îndreptăm spre acel «împotriva firii»”, spune Sfântul Ioan Damaschin, continuând învățătura Părinților de dinaintea lui. „Răutatea nu este ceva care există… Răul este lipsa binelui. Ochiul a fost făcut, orbirea însă provine din pierderea ochilor. Așadar, dacă ochiul nu ar fi fost (făcut) din fire stricăcioasă, orbirea nu ar fi avut loc. Tot astfel și răul, nu are existență de la sine, ci vine după aceea în slăbiciunile sufletului”[4].

Răul nu este indiciul vreunei existențe, ci este o „întâmplare”, abaterea de bună voie de la „după fire” la „împotriva firii”, iar această „întâmplare” o numim păcat.

Omul se afla în comuniune cu Dumnezeu, în unitate de dragoste cu Creatorul său. Dar a căzut din ea și s-a ales cu tot felul de boli și neputințe. S-a întors de la ceea ce este mai bun și s-a îndreptat în direcția opusă, îndepărtându-se astfel de scopul său, adică pierzând sensul vieții sale. Așadar Apostolul vorbește despre reîntoarcerea la acest „scop”, atunci când spune: „Alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus”[5].

Așadar, răul, ca păcat, are existența sa în intenția omului, iar nu în firea sa. „Inexistența veșnică a esenței raționale și cugetătoare depinde de voința lui Dumnezeu, Care le-a creat pe toate bine. Însă pentru a fi acestea bune sau rele, aceasta depinde de voința creaturilor. Răul nu există în firea creaturilor, ci în lucrarea greșită și irațională a lor” (Sf. Maxim Mărturisitorul).

Sufletul a fost creat pentru a-L vedea pe Dumnezeu și pentru a fi luminat de El, spune Sfântul Atanasie cel Mare, însă el, în loc să-L caute pe Dumnezeu, a căutat cele stricăcioase și întunericul. „Dumnezeu a făcut pe om drept, iar oamenii născocesc multe vicleşuguri”[6]. Aceste gânduri viclene provin din „inima omului”[7], desigur atunci când omul, din nepăsare, leapădă necultivate „semințele firești ale bunătăților”, așa cum spune Sf. Vasilie cel Mare. Pentru că cel nebun este ca pământul sălbatec, spune Sfânta Scriptură, și „ca via este omul lipsit de minte. De-l lași, se va înțeleni”, se va umple de buruieni și va fi părăsită[8].

Așadar, în sufletul care s-a înțelenit este firesc să crească spini și buruieni și să se întâmple ceea ce s-a spus: „Și am așteptat să facă struguri, dar ea a făcut spini”[9]. „Eu te-am sădit ca pe o viţă de soi, ca pe cea mai curată sămânţă; cum dar Mi te-ai prefăcut în ramură sălbatică, viţă străină?”[10].

Potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, „trei sunt cele care ne îndeamnă să facem cele rele: patimile, demonii și intenția cea rea. Patimile ne îndeamnă atunci când dorim un lucru irațional… și atunci când ne mâniem sau ne mâhnim nejustificat… Demonii ne îndeamnă atunci când, exploatând nepăsarea noastră, ne atacă pe neaşteptate cu multă putere, ridicându-ne patimile… În sfârșit, reaua intenție ne îndeamnă atunci când, deși cunoaștem binele, preferăm cele rele”. Iar aceasta se face pentru că firea omului este schimbătoare, iar nu neschimbătoare.

„Vezi cum se schimbă însăși firea? Poate înclina spre rău și îndată se poate întoarce spre bine, și în amândouă cazurile are capacitatea să fie de acord cu faptele pe care le vrea ea. Deci, firea omenească poate primi binele sau răul, adică Harul dumnezeiesc sau puterea vrăjmașă a satanei. Însă aceasta nu se face în mod necesar, ci din voia sa” (Sfântul Macarie Egipteanul).

Dacă nu căutăm răul în intenția omului, atunci trebuie să-l considerăm un fapt inevitabil. Atunci sunt de prisos legile, judecătorii și orice străduință de îmbunătățire a condițiilor de viață sau de a evita cele neplăcute. „Agricultorul va aduna fără să secere și fără să ascută secera. Iar negustorul se va îmbogății, fie că vrea, fie că nu, de vreme ce soarta îi va aduna banii. Marile nădejdi ale creștinilor vor dispărea, deoarece nici dreptatea nu va fi răsplătită, pentru că oamenii nu fac nimic potrivit bunăvoinței lor” (Sf. Vasilie cel Mare.

Nimeni nu este „din fire bun” sau „din fire rău”. Căci dacă s-ar întâmpla așa ceva, atunci nimeni cei buni nu va putea vreodată dă devină rău și nimeni din cei răi să se schimbe în bun. Cu toate acestea vedem în viețile oamenilor astfel de schimbări minunate, adică să treacă de la rău la bine și invers. Vameși să devină apostoli și ucenici ai lui Hristos să se schimbe în vânzători. Desfrânate să se schimbe și să devină sfinte și tâlhari să devină evlavioși. Aceasta înseamnă că nimeni nu este bun sau rău din fire.

Dar poate va spune cineva: Dumnezeu le cunoaște de mai înainte pe toate. Iar aceasta nu înseamnă că orice în viața omului este inevitabil și nu poate fi modificat? Desigur, Dumnezeu este atoatecunoscător, cunoaște de mai înainte și cele care se vor întâmpla. Și le cunoaște deoarece pentru El toate sunt prezente; la Dumnezeu nu există trecut sau viitor, ci există numai prezentul veșnic. Cunoașterea se referă întotdeauna la cele care există, iar mai înainte cunoașterea se referă la cele care negreșit trebuie să se întâmple, spune Sfântul Ioan Damaschin. Nu se întâmplă pentru că Dumnezeu le cunoaște de mai înainte, ci le cunoaște pentru că înaintea Sa deja s-au petrecut.

Nu cumva ar fi fost mai bine dacă Dumnezeu nu ar fi îngăduit să vină la existență cei care, potrivit cu mai-înainte-cunoașterea Sa, aveau să devină răi? Dacă făpturile, care au fost create de Dumnezeu din bunătate, urmează se devină rele din pricina relei lor intenții, și acest fapt ar împiedica să vină la existență, atunci „răul ar birui bunătatea lui Dumnezeu”, conchide Sfântul Ioan Damaschin. Așadar, Dumnezeu nu este responsabil pentru păcatul omului.

Dar poate va spune iarăși cineva: De multe ori chiar și cei răi slujesc planurilor lui Dumnezeu. Atunci de ce să aruncăm responsabilități asupra lor?

Ar fi hulitor să spunem că, de pildă, Iuda nu este responsabil pentru fapta sa, deoarece a slujit planurilor lui Dumnezeu, care, altfel, s-ar fi zădărnicit. „Să nu fie”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur și conchide: „Deoarece preaînțeleptul Dumnezeu știa cum să lucreze mântuirea noastră, chiar dacă nu s-ar fi întâmplat asta. Pentru aceasta se și îndură de el, ca să nu creadă cineva că Iuda a devenit slujitor dumnezeieștii iconomii”. „Fiul Omului merge precum este scris despre El”, spune și apoi conchide: „Vai, însă, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năştea”[11]. Așadar, vânzătorul Domnului a avut responsabilitate.

Sfântul Ioan Gură de Aur pune el însuși întrebarea: „Dacă ar fi fost bine să nu se fi născut acesta, de ce l-a lăsat să vină în lume și pe el și pe toți cei vicleni?”. La aceasta tot el dă răspunsul categoric: „Trebuie să-i osândești pe cei vicleni, care, deși au fost liberi să nu devină astfel, au devenit vicleni. Tu însă ai lăsat asta și cercetezi amănunțit și examinezi cu atenție lucrările lui Dumnezeu, deși știi că nu se face nimeni viclean de nevoie”. Așadar, nimeni nu este de nevoie rău. Nu firea este pricina păcatului, ci intenția.

Însă ce vom spune despre răul firesc, adică despre „durerea și chinul din simțuri”, potrivit formulării Sfântului Vasilie cel Mare? Aici se face referire la boala trupească, la lipsa celor de nevoie ale vieții, la rușine, la paguba în bani, la pierderea rudelor, la nenorociri care îi chinuie pe toți oamenii dintr-un ținut, cum ar fi foametea, seceta, ploaia necontenită, cutremure etc.

În Sfânta Scriptură toate acestea sunt numite „rele”, pe care le îngăduie Dumnezeu ca mijloace pedagogice sau pentru un alt oarecare scop. „Eu am făcut lumina şi am zidit întunericul, Cel ce fac pace şi zidesc rele. Eu sunt Domnul Dumnezeu Care fac toate acestea”[12]. „Că s-a pogorât rele de la Domnul peste porțile Ierusalimului”[13]. „Oare va fi răutate în cetate, pe care să nu o fi făcut Domnul?”[14]. „Vedeți, vedeți că Eu sunt și nu este Dumnezeu afară de Mine; Eu voi ucide și voi face viu, bate-voi și voi vindeca, și nu este cine să scoată din mâinile Mele”[15].

Aici nu numește răutate viclenia și păcatul, ci chinul, durerea și nenorocirile. La aceasta se referea Domnul când spunea: „Ajunge zilei răutatea ei”[16]. Păcatul nu este lucrarea lui Dumnezeu, ci o aflare (lucrare) a voinței omului. Această „răutate”, adică situațiile dureroase din viața trupească a omului, se face pentru stârpirea păcatului. Și se numește răutate nu din caracterul ei, ci „din părerea oamenilor, deoarece obișnuim să numim răutate nu numai furturile și desfrânările, ci și nenorocirile” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

În realitate aceste răutăți sunt bune, deoarece nu urmăresc pedeapsa noastră, ci înțelepțirea și întoarcerea noastră, prin mijlocirea relei pătimiri, înapoi la starea de sănătate. „Te-a smerit, te-a pedepsit cu foamea şi te-a hrănit…”[17], „pentru a opri răutatea mai înainte de a se răspândi peste măsură, precum curentul apei care se stăpânește cu vreo îngrăditură sau zid puternic” (Sf. Vasilie cel Mare).

Același Părinte, tâlcuind versetul 7 din capitolul 43 de la Isaia, spune că Dumnezeu „zidește rele”, nu în înțelesul că le creează din nimic, ci le „transformă”. Iar prin aceste răutăți povățuiește spre îmbunătățire. Același înțeles reiese și din „bate-voi și voi vindeca”, căci cu cât omul cel din afară se strică, cu atât cel dinăuntru se reînnoiește[18]. „Așadar, spune Sfântul Vasilie cel Mare, nu îl omoară pe unul și altuia îi dă viață, ci pe același, cu cele cu care îl omoară îi și dă viață și cu cele cu care îl rănește, îl și vindecă”. „Că Tu îl baţi cu toiagul, dar scapi sufletul lui din moarte”[19]. Se rănește trupul ca să se vindece sufletul. „Toiagul Tău și varga Ta, acestea m-au mângâiat”[20].

Așadar, răul este numai unul, păcatul. Nu are existență ontolegică, nici nu este indiciul vreunei existențe, ci este o întâmplare, o faptă de abatere de la bine, o lipsă a binelui, care-și are pricina în intenția omului, iar nu în firea lui. „După fire” merge înaintea lui „împotriva firii”, iar această abatere de la „după fire” nu este un fapt inevitabil. Numai existența celor buni și a celor răi dovedește aceasta.

Cele „rele” despre care Sfânta Scriptură spune că le-a „creat” Dumnezeu sunt relele firești, pătimirile potrivit concepției oamenilor, deoarece se prezintă ca niște stări chinuitoare. Dar în aceste rele pătimiri omul este înţelepțit și povățuit spre întoarcere. Astfel Dumnezeu „schimbă” răutățile acestea în daruri și povățuiește spre îmbunătățire.

[1] Ioan 1, 3.

[2] Coloseni 1, 16-17.

[3] Facere 1, 31.

[4] Sfântul Vasilie cel Mare.

[5] Filip. 3, 14.

[6] Eccles. 7, 29.

[7] Matei 15, 19.

[8] Pilde 24, 30-31.

[9] Isaia 5, 2.

[10] Ieremia 2, 21.

[11] Matei 26, 24.

[12] Isaia 45, 7.

[13] Miheea 1, 12.

[14] Amos 3, 6.

[15] Deuteronom 32, 39.

[16] Matei 6, 34.

[17] Deuter. 8, 3.

[18] 2 Petru 4, 16.

[19] Pilde23, 14.

[20] Ps. 23, 4.

Total
1
Shares
Previous Post

Despre teoria evoluţionistă asupra originii omului

Next Post

Tatuajul – sluțirea chipului lui Dumnezeu

Related Posts