Încrederea în sine

– Gheronda, ce înseamnă: „De n­ar zidi Domnul casa, în zadar s­ar osteni cei ce o zidesc”[1]?

– Aceasta se referă la încrederea în sine a omului. Vezi, şi în slujba Tunderii în Schima Mare, întrebat fiind candidatul la călugărie: „Pe toate acestea le vei răbda?”, el răspunde: „Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu”[2]. Nu spune: „Da, le voi răbda eu singur”. Când omul nu pune pe Dumnezeu înainte în toate, ci spune: „voi face lucrul ăsta de unul singur, eu cu puterile mele voi face lucrul ăla”, atunci şi capul şi-l sparge şi nici nu izbuteşte ceva.

– Gheronda, le supăr mult pe maici. Ele îmi spun să fac una, eu fac alta.

– Păţeşti acest lucru din pricina încrederii în sine. Tu crezi că prinzi păsările în zbor, dar de fapt  prinzi aer! Ridici mâna şi crezi că ai prins o pasăre. „Am prins-o!”, spui, dar mâna ta este goală. Ridici cealaltă mână şi zici: „Am prins-o!”, dar iarăşi eşti cu mâna goală. Să te uiţi mai întâi dacă mâna ta este plină şi abia după aceea să spui: „Am prins-o!”.

– Maicile îmi spun că le este greu cu mine, deoarece insist în părerea mea, însă eu nu-mi dau seama întotdeauna de lucrul acesta.

– Ştii ce se întâmplă cu tine? Când îţi formezi o părere despre ceva, nu spui: „Mi-a venit gândul ăsta, dar nu ştiu dacă este corect”, ci crezi că părerea ta este întotdeauna corectă şi insişti asupra ei. Faci ca gospodina aceea căreia i-a cumpărat bărbatul o caracatiţă (în greceşte caracatiţă = octopod „cu opt picioare”), ca s-o gătească, dar îi lipsea un tentacul.„Ai gătit caracatiţa (octopodul)?” îi zice bărbatul. „Care octopod (opt picioare)? zice ea. Poate vrei să zici eptapodul (eptapod = şapte picioare)”. Ba că-i octopod, ba că-i eptapod, până la urmă bărbatul s-a enervat din cauza încăpăţânării ei şi a aruncat-o în fântână. Dar şi de acolo ea îi arăta cu degetele „şapte, şapte, şapte”. Aşadar, să-ţi spui gândul, dar să nu insişti.

– De multe ori însă văd că părerea mea este mai bună decât părerea maicilor cu care lucrez.

– Din cauza încrederii în sine vezi astfel lucrurile. Să iei bine aminte, căci cel care are multă logică şi judecată cu egoism şi încredere în sine, poate ajunge să nu mai accepte pe nimeni.

– Şi cum mă voi izbăvi de încrederea în sine?

– Dacă te cunoşti pe tine însăţi, vei vedea că nu ai nimic al tău şi că nimic nu poţi face fără ajutorul lui Dumnezeu. Aşadar, dacă înţelegi că orice lucru bun pe care îl faci este de la Dumnezeu şi că ale tale sunt toate neghiobiile pe care le faci, atunci vei înceta să-ţi pui nădejdea în tine însăţi şi te vei izbăvi de încrederea în sine.

[1] Psalmul 126, 1.

[2] Vezi Molitfelnicul cel Mare, Rânduiala Tunderii în Schima Mare.

Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Total
6
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Marcu 6, 7-13)

Next Post

Din tainele Scripturii: Ce este, de fapt, „semnul lui Iona” despre care vorbește Hristos?

Related Posts