Îndreptăţiri

Oamenii care evită să se mărturisească, de obicei pun înainte diferite pricini – „răs­punsurile cele din păcate” – şi în acest chip caută să scape de mustrările conştiinţei.

a) „Nu se îndreaptă cei care se mărturi­sesc”

Să vedem acum dacă aceste pricini pe care le pun înainte oamenii care nu merg să se mărturisească sunt atât de serioase şi atât de importante, încât ele să îi îndreptă­ţească să nu meargă la duhovnic pentru a se mărturisi. Atunci când întrebăm pe cineva „De ce nu mergi ca să te mărturiseşti?” răs­punsul este de obicei următorul:

Dar aceştia care merg să se mărturi­sească cu ce se deosebesc de mine? Văd bine „pricopseala” lor. Sunt mai răi decât mine.

Însă tu, fratele meu, care spui aceste cuvinte şi nu mergi să te mărturiseşti, te‑ai gândit bine şi în mod serios la ceea ce faci? Spui că nu mergi să te mărturiseşti fiindcă celălalt, care se mărturiseşte, nu devine mai bun. Bine, acesta nu se îndreaptă. Alţii însă s-au îndreptat. De ce vezi numai pe unul şi nu vezi pe atâţia alţii care s-au îndreptat şi au devenit creştini adevăraţi şi de a căror viaţă ne minunăm? Câţi beţivi, câţi jucători de cărţi, câţi hulitori, câţi din cei care nu lucrează, câţi desfrânaţi nu s‑au întors pe calea lui Dumnezeu, după o măr­turisire sinceră şi adevărată? Aşadar, de ce îi vezi numai pe cei care nu s‑au îndreptat? Vrei să-ţi spun ceva? Aceştia nu s‑au îndrep­tat, pentru că ei înşişi nu vor să se îndrepte, pentru că merg să se mărturisească din obişnuinţă, ca să le meargă bine, iar nu dintr-o nevoie sufletească.

Dacă însă vei stărui în părerea ta, atunci te voi mai întreba ceva: Ia spune‑mi, te rog, dintre cei care merg la spitale, se fac bine toţi? Pleacă toţi sănătoşi la casele lor sau există şi bolnavi care nu mai apucă să se întoarcă la casele lor şi mor prin spitale? Nu ai auzit pe unii oameni plângându‑se că medicamentele pe care le iau nu îi ajută, în timp ce pe alţii care au aceeaşi boală, aceleaşi medicamente îi vindecă? Aşadar, nu cumva trebuie să desfiinţăm spitalele sau să refuzăm de a mai lua medicamente? Cred că ai înţeles ce vreau să spun cu aceste pilde.

b) „Nu am păcate”

Dacă vei întreba pe un altul de ce nu merge să se mărturisească, îţi va spune:

De ce să mă mărturisesc? Nu văd să am păcate, nu cred să fi făcut ceva rău.

Apoi va începe să-ţi spună: „Nu am omo­rât”, „nu am furat” şi alte asemenea. Cred, fratele meu, că nu cugeţi şi tu la fel. Dacă spui şi tu că nu ai păcate, atunci mergi, deschide Sfânta Scriptură, cercetează Legea lui Dumnezeu şi vei vedea că nu ai unul sau două, ci multe, foarte multe păcate. Îl vei auzi pe Sfântul Ioan Evanghelistul spunându-ţi: Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi^[1]. Îl vei auzi şi pe Pavel, Apostolul lui Dumnezeu spunându‑ţi şi el: Toţi au pă­cătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu^[2]. Dar nu mulţi ani, ci şi o singură zi dacă am trăi, am păcătui, spune Iov. Că cine va fi curat de întinăciune? Nimeni, măcar şi o zi de va fi viaţa lui pe pământ^[3].

c) „Voi cădea din nou”

Când îl vei întreba pe un altul: „Tu de ce nu te mărturiseşti?”, acela îţi răspunde:

De ce să merg să mărturisesc, de vre­me ce ştiu că voi face iarăşi aceleaşi păcate?

Aşadar, nu te mărturiseşti, deoarece spui că vei face din nou aceleaşi păcate. Însă, ia spune‑mi, dacă te vei îmbolnăvi, vei merge la medic? Cu siguranţă că da. Dacă, însă, te vei îmbolnăvi din nou, vei merge iarăşi? Da. Prin urmare, de câte ori te îmbolnăveşti, mergi la medici şi la spitale. Aşadar, de ce nu faci la fel şi pentru sufletul tău? Nu cumva este mai de preţ trupul decât sufletul? Nu auzi pe Domnul nostru ce spune? Ce-i foloseşte omului să câştige lumea în­treagă, dacă îşi pierde sufletul?^[4] Înţelegi acum, fratele meu, că nu gândeşti bine şi că ne este de folos să mergem să ne măr­turisim, chiar dacă ni s‑ar întâmpla să cădem iarăşi în păcat?

d) „Nu există duhovnic”

Un altul îţi va răspunde:

Unde să mă mărturisesc? Aici în parohie preotul pe care îl avem nu este un duhovnic bun. Pe lângă aceasta el ne este şi cunoscut.

Îţi este cunoscut preotul şi de aceea nu mergi să te mărturiseşti? Dar acestea care urmează să le spui preotului, le cunosc aproape toţi. Aproape toţi te cunosc cine eşti, ce spui, ce faci şi tu te gândeşti că te cunoaşte preotul? Fie, duhovnicul îţi este cunoscut, dar au dispărut toţi ceilalţi duhovnici?

Nu, nu au dispărut, dar sunt departe.

Atunci când trebuie să îţi vindeci sufletul şi să te împrieteneşti cu Dumnezeu ca să vină harul lui Dumnezeu asupra ta, tu îmi spui că duhovnicul este departe? Da, dar eu văd că atunci când te îmbolnăveşti trupeşte, îţi laşi treburile, casa, copiii, femeia şi alergi sute şi mii de kilometri căutând şi întrebând unde se află cel mai bun medic, care să-ţi vindece trupul. Ai lăsat pe medicul din oraşul tău, ai lăsat spitalul de provincie şi ai mers la capitală ca să te faci bine. Pentru trup, care într-o zi va deveni pământ, le jertfim pe toate, însă pentru sufletul nostru, care este nemuritor, nu facem nimic, rămânem nepăsători. Aşadar, nu te dezvinovăţi aducând „răspunsurile cele din păcate” şi, prin urmare, nu fi nepăsător faţă de mântuirea sufletului tău, pentru care S-a răstignit Iisus Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu.

e) „Vor afla toţi”

Iată ce îţi va spune altul, atunci când îl întrebi de ce nu se mărturiseşte:

Să mă mărturisesc? De ce să fac aceasta? Ca să afle toată lumea păcatele mele? Nu ştii că duhovnicii le divulgă?

Şi astfel, evită şi acesta spovedania. Fratele meu, cuvintele acestea sunt ale diavolului. Ţi le-a pus în minte ca să te ţină departe de Mărturisire. Niciun duhovnic care conştientizează sfinţenia Tainei nu va cuteza să facă cunoscut ceva din cele pe care le‑a auzit la Mărturisire, chiar dacă l-ar duce pe la tribunale. Niciun duhovnic nu vrea să păcătuiască înaintea lui Dumnezeu şi a Bisericii. Secretul Mărturisirii se păstrează cu multă atenţie. Dacă îi vei întreba pe aceştia care spun că duhovnicii divulgă cele pe care le ascultă la spovedanie: „Aţi mers să vă mărturisiţi, iar duhovnicul a spus altora păcatele voastre?”, aceia îţi vor răspunde:

Mie nu mi s-a întâmplat aşa ceva, însă am auzit de la alţii.

Fratele meu, un lucru vreau să îţi spun: aceste cuvinte sunt sataniceşti şi mare rău fac aceia care spun că secretul Mărturisirii nu se păstrează. Oamenii aceş­tia sunt uneltele Satanei, pentru că numai diavolul spune aşa ceva ca să‑i ţină pe creştini departe de această Taină mântuitoare.

Există şi alţii care spun:

La cine să merg să mă mărturisesc? La preoţi? Dar aceştia sunt mai răi decât mine. Citeşte ziarele ca să vezi ce scriu despre ei!

Şi atunci vor începe a grăi de rău nu pe un preot sau doi, care se poate să fi greşit şi astfel să se fi făcut nevrednici de chemarea lor, ci pe toţi preoţii şi arhiereii Bisericii noastre.

Dar, oare, nu există în ţinutul nostru preoţi vrednici? Oare toţi sunt nevrednici de slujirea lor? Tu crezi ceea ce scriu ziarele? Cu toate acestea, însă, există nu unul sau doi, ci sute de preoţi sfinţi şi vrednici. În această decădere generală, în care omul în cinste fiind, ca făptură cuvântătoare a lui Dumnezeu, n-a priceput, ci s-a alăturat dobitoacelor celor fără de minte şi s‑a asemănat lor^[5], există totuşi preoţi ai Bisericii lui Hristos, care ca nişte buni povăţuitori ne arată calea care ne duce la Izvorul bucuriei şi al fericirii, adică la Hristos.

Însă dacă tu crezi că Tainele Bisericii noastre sunt valabile numai atunci când se săvârşesc de către preoţi vrednici şi sfinţi, atunci ascultă-l pe Sfântul Cosma Etolianul care spune:

Un om s-a mărturisit cincisprezece ani la un duhovnic, însă odată, mergând să se mărturisească, l‑a aflat desfrânând cu o femeie. Atunci a spus întru sine: „Vai mie! Am atâţia ani de când mă mărturisesc, iar acum mă voi duce în iad. Toate păcatele pe care mi le-a dezlegat acest preot, au rămas neiertate”. Şi spunând acestea, a plecat îndată.

Mergând pe cale a însetat. Puţin mai departe a aflat un pârâu a cărei apă era atât de curată, încât a spus întru sine: „Dacă în acest loc apa este atât de curată, cu atât mai mult va fi acolo unde izvorăşte”. Apoi s‑a aplecat şi a băut. Mergând mai departe a ajuns la izvor şi a văzut că apa ieşea din gura unui câine. Atunci a suspinat şi a spus: „Vai mie, că m-am spurcat!” Îndată însă i s‑a arătat îngerul Domnului care i-a spus:

Cum de nu te-ai scârbit mai înainte când ai băut apă, ci te scârbeşti acum când vezi că iese din gura unui câine? Oare apa nu este a lui Dumnezeu, Care a făcut cerul, pământul şi toate celelalte? Deşi câinele este necurat, tu, însă, nu te întrista, pentru că apa nu este a lui. La fel este şi cu duhovnicul care te mărturisea. Nu cumva iertarea pe care ţi-o dăruia era a lui? Nu, ci era a Preasfântului Duh, pentru că acela are harul preoţiei, care îl face mai presus de împăraţi şi de îngeri. Dacă, însă, l-ai găsit făcând desfrânare, ce-ţi pasă ţie? Gura câinelui pe acesta îl închipuia. Aşadar, nu te întrista căci toate păcatele pe care ţi le-a iertat, sunt iertate. Tu numai îngrijeşte-te ca să‑i pui metanie şi să-i ceri iertare, iar pe acela Dumnezeu îl va judeca.

Şi zicând acestea îngerul s-a făcut nevăzut.

Atunci omul s-a întors la duhovnic şi i-a povestit toate, după care i-a pus metanie aşa cum îi spusese îngerul. Auzind acestea, duhovnicul a plâns, s-a pocăit şi s-a mântuit.

Dacă ne vom osândi pe noi înşine, ne vom mântui.

f) „Mă ruşinez să mă mărturisesc”

Mulţi însă aduc şi un alt pretext. „Mă ruşinez să mă mărturisesc”, spun ei. Ştiu că te ruşinezi să mergi la duhovnic şi să-ţi mărturiseşti cu smerenie păcatele tale. Şi nu eşti singurul. Sunt mulţi care ar vrea să se mărturisească, însă şovăie, se ruşinează. „Este cu neputinţă să merg la duhovnic”, spun ei. „Cele pe care le-am săvârşit sunt înfricoşătoare. Mă ruşinez numai cât mă gândesc la ele, darămite să le mai şi mărturisesc”. Te înţeleg. Nu uita, însă, că această ruşine pe care o simţi acum şi care te ţine departe de Mărturisire, este satanică. Este o ruşine pe care ţi‑o aduce diavolul. Să nu faci aceasta, fratele meu! Când mergi să te mărturiseşti, nu trebuie să te ruşinezi. De ruşine este nevoie atunci când vrei să săvârşeşti un păcat. Numai atunci trebuie să te ruşinezi şi să te temi. Acum, când intenţionezi să mergi să te mărturiseşti, este trebuinţă de smerenie, pocăinţă şi zdrobire de inimă. Ai văzut ce îţi face diavolul? Atunci când te gândeşti să păcătuieşti, vine şi îţi ia ruşinea şi faci păcatul cu multă uşurinţă. Când însă te gândeşti să mergi să te mărturiseşti, vine şi îţi readuce ruşinea şi nu te lasă să mergi la duhovnic. Străduieşte-te, aşadar, să biruieşti această ruşine satanică şi alear­gă repede la duhovnic cu lacrimi în ochi şi cu inimă înfrântă şi smerită ca să primeşti de la Dumnezeu iertarea păcatelor.

g) „Mă mărturisesc înaintea icoanei”

Întrebi pe altul: „Tu de ce nu te mărturiseşti?”, iar el îţi răspunde:

Eu mă mărturisesc direct lui Dumnezeu sau merg la icoana Lui şi spunând înaintea ei păcatele mele Îl rog să mă ierte.

Fratele meu, dar Hristos nu a spus să ne mărturisim înaintea icoanelor, nici să spunem păcatele direct lui Dumnezeu. De ce să le spunem lui Dumnezeu sau înaintea icoanei? Nu ştie Dumnezeu păcatele noastre şi aşteaptă să le afle de la noi? Ai spus că mergi la icoană. Spune-mi, atunci, ţi-a vorbit icoana ceva sau ţi-a citit icoana rugăciunea de iertare? Cu siguranţă că nu. De vreme ce mergi să te spovedeşti la icoană, atunci de ce nu mergi la icoană să te şi împărtăşeşti? De ce nu mergi la ea ca să te boteze sau să te cunune? De ce? Aşa cum pentru toate acestea mergi la preot, tot astfel la preot trebuie să mergi şi pentru Taina Mărturisirii. Să mergi la preoţi, deoarece numai acestora le-a dat Hristos putere să ierte păcatele, iar nu icoanelor. Să mergi la duhovnic, chiar şi atunci când acesta este om simplu şi necărturar. El a primit harul lui Dumnezeu prin Taina Preo­ţiei şi de aceea poate să-ţi vindece sufletul. Aşadar, să mergi la duhovnic, iar nu la icoane. Să nu îti baţi joc de tine însuţi cău­tând să ocoleşti această Taină mântuitoare. Dacă vei dobândi pocăinţă şi smerenie, atunci calea care te va conduce la părintele duhovnicesc, la Mărturisire, va fi uşoară.

Un singur lucru trebuie să ştii: păcatele tale trebuie descoperite fie aici duhovnicului, fie acolo Înfricoşătorului Judecător. Ori aici, în taină, la duhovnic să descoperi toate păcatele tale, ori acolo vor fi descoperite înaintea tuturor îngerilor şi oamenilor. Pentru aceasta ascultă ce îţi spune şi Sfinţitul Gură de Aur: Eşti păcătos? Vino la biserică, aruncă-te la pământ, plângi! Ai păcătuit? Mărturiseşte lui Dumnezeu păcatele tale, spune‑le aici, ca să nu fii mustrat şi ruşinat acolo înaintea a zeci de mii de îngeri şi de oameni! Spune‑mi, ce este mai bine, să te mărturiseşti aici în biserică, numai lui Dumnezeu şi părintelui tău duhovnicesc, sau acolo să fie descoperite faptele tale înaintea atâtor zeci de mii?

Ce voi spune la Mărturisire?

Şi acum, fratele meu, să cercetăm cel mai important punct al subiectului nostru, adică ceea ce vei spune la duhovnic. Când mergi la duhovnic trebuie să‑ţi spui păcatele, iar nu virtuţile. Însă păcatele tale şi nu ale altora. Să nu mergi la duhovnic şi să începi a-i spune ce a făcut unul şi altul. Nu, ci ceea ce ai făcut tu. Iar pentru a face o mărturisire bună, trebuie să ai în vedere următoarele:

1. Mai înainte de a merge la duhovnic, trebuie să te pregăteşti. Iar atunci când spun că trebuie să te pregăteşti, am în vedere faptul că mai înainte de toate trebuie să te rogi.
2. După aceea, caută să‑ţi aminteşti toate păcatele tale pe care va trebui să le mărturiseşti ca să nu te străduieşti să ţi le aminteşti în clipa aceea şi astfel să devii obositor pentru duhovnic.
3. Când te vei afla înaintea duhovni­cului tău, lasă‑ţi inima să mărturisească păcatele tale cu sinceritate şi fără îndreptăţire de sine.
4. Să mărturiseşti numai păcatele tale, iar nu pe cele străine. Să spui toate păcatele tale, nu pe unele să le spui, iar pe altele să le tăinuieşti. Să ştii că păcatul nedescoperit rămâne neiertat, iar pe deasupra, Îl mâniem şi pe Dumnezeu. Dacă ai de gând să mergi la duhovnic şi să ascunzi păcatele, mai bine să nu mergi deloc. Sfântul Cosma Etolianul spune: Dacă ai o sută de păcate şi spui la duhovnic numai nouăzeci şi nouă, tăinuind unul, atunci toate păcatele tale rămân neiertate.
5. Să nu te ruşinezi, nici să te temi, deoarece unii din pricina ruşinii şi a fricii îşi spun păcatele cele mici şi neînsemnate, iar pe cele mari şi de moarte le ascund.
6. Să mărturiseşti păcatele tale aşa cum au fost săvârşite, deoarece mulţi creştini, în străduinţa lor de a se îndreptăţi, le înfăţişează în mod diferit faţă de felul în care au fost săvârşite.
7. De asemenea, la duhovnic să spui păcatele tale, iar nu să-i povesteşti diferite întâmplări din viaţa ta. Acestea să i le povesteşti altă dată, când duhovnicul va avea timp şi nu va aştepta pe alţii pentru Mărturisire.
8. Atunci când te mărturiseşti la duhovnic să spui nu numai ce ai făcut, ci şi ce ai spus, ce gânduri rele ai avut, ce ai poftit şi, în general, tot ceea ce este păcătos. Să spunem nu virtuţile şi lucrurile bune pe care le‑am făcut, ci păcatele noastre.
9. Ia aminte, ca nu cumva să te asemeni cu acei creştini care merg la duhovnic şi spun nu păcate concrete – de exemplu: am furat, m-am mâniat, am hulit, am desfrânat şi altele, – ci: „Eu, părinte, sunt cel mai mare păcătos”. Şi nu spun ce au făcut de au devenit atât de păcătoşi. Sau iarăşi: „Eu, părinte, am făcut toate păcatele”. Însă nu mărturisesc niciunul. Iar alţii, atunci când duhovnicul le spune să mărturisească ceea ce le îngreuiază conştiinţa, ei răspund: „Nu am nimic pe conştiinţă” sau „Întrebaţi-mă Sfinţia Voastră, Părinte!”

Tu, fratele meu, atunci când mergi la duhovnic, nu aştepta să te întrebe el dacă ai făcut cutare sau cutare păcat, ci spune tu mai întâi păcatele tale cu zdrobire de inimă. Descrie tu singur duhovnicului starea ta sufletească, exact aşa cum faci pentru trupul tău atunci când mergi la medic. În sfârşit, niciodată să nu mergi la duhovnic numai ca să îţi citească rugăciunea de iertare. Fără Mărturisire, rugăciunea de iertare nu poate fi citită. Toate acestea să le ai în vedere, atunci când vrei să faci o Mărturisire bună.

Şi acum să vedem consecinţele unei Mărturisiri bune.

Consecinţele Mărturisirii

Atunci când te vei pregăti aşa cum se cuvine pentru această Taină mântuitoare şi vei îngenunchea în faţa duhovnicului ca să‑ţi mărturiseşti păcatele cu pocăinţă, cu lacrimi, cu zdrobire şi cu hotărârea de a te îndrepta şi de a umbla pe calea lui Hristos, să fii încredinţat că vei pleca de la Taina Mărturisirii curat şi alb ca zăpada. Spăla‑mă‑vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi^[6], iar Proorocul Isaia spune: Dacă sufletele voastre vor fi roşii din pricina păcatelor voastre, Eu le voi face albe ca zăpada. Iar dacă vor fi cu totul înroşite, Eu le voi face albe ca lâna oilor^[7]. Vei pleca cu conştiinţa împăcată, deoarece ai primit iertarea păcatelor tale. Sângele lui Iisus Hristos, Fiul Său, ne curăţeşte pe noi de orice păcat^[8]. După o astfel de Mărturisire vei auzi în taină glasuri cereşti şi vei simţi cum se dărâmă zidul păcatului care te despărţea de Dumnezeu. Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele cel din mijloc al despărţiturii,  desfiinţând vrăjmăşia^[9].

După Mărturisire va fi rupt zapisul păcatelor tale, te vei împrieteni iarăşi cu Dumnezeu şi te vei simţi pe tine însuţi fiu adevărat al Lui. Te vei simţi plin de bucurie, pace şi fericire, pe care în zadar te-ai străduit atâţia ani să le afli departe de Dumnezeu. Şi lucrul cel mai de seamă este că această bucurie nu o vei simţi numai tu însuţi, căci de întoarcerea ta lângă Hristos se vor bucura si Îngerii. Zic vouă: Că aşa şi în Cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte^[10].

Vezi că ascultarea faţă de voia lui Hristos este folositoare şi mântuitoare, iar îndatoririle faţă de El sunt uşoare în comparaţie cu sarcina de nesuferit a păcatelor? Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară^[11]. Deşi erai rob al păcatului, (Oricine săvârşeşte păcatul, este rob al păcatului^[12]), te vezi acum liber si puternic şi pregătit pentru lupte şi biruinţe împotriva diavolului şi a păcatului şi cânţi bucuros toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte^[13].

[1] I In. 1, 8.

[2] Rom. 3, 23.

[3] Iov 14, 4-5.

[4] Mc. 8, 36.

[5] Ps. 48, 12.

[6] Ps. 50, 7.

[7] Is. 1, 18.

[8] I In. 1, 7.

[9] Efes. 2, 14-15.

[10] Lc. 15, 7.

[11] Mt. 11, 30.

[12] In. 8, 34.

[13] Filip. 4, 13.

Extras din Greşit-am Ţie, Dumnezeul Meu, primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc!– Ieromonahul Cosma, Editura Evanghelismos.