Astăzi Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul și mult-răbdătorul Iov. De ce îl prăznuim pe Iov ca Sfânt? Fiindcă s-a nevoit în multe chipuri. A dus multe lupte, a purtat multe biruințe și a luat multe cununi. Unde? În marea vieții.
Vedem în biografia sa că acest Sfânt a trăit într-o epocă, în care nu venise încă Hristos, nu Se întrupase Dumnezeiescul Cuvânt, lumea nu-L văzuse încă pe Dumnezeu în trup, nu văzuse viața și minunile lui Hristos, nu cunoscuse nimic. Și, totuși, doar cu simpla și adânca credință în Creator, în Ziditorul universului, a devenit acest mare Atlas al răbdării.
Iov, așa cum mărturisește Însuși Dumnezeu în Vechiul Testament, era fără prihană, drept, cinstitor de Dumnezeu, cel mai bun om de pe pământ. Avea șapte fii și trei fiice, în total zece copii. Copiii lui Iov obișnuiau să se adune în casa unuia dintre ei, să mănânce, să bea toți împreună. Când se întâmpla așa ceva în viața familiei, Iov, ca un temător de Dumnezeu ce era, lua un animal și-l jertfea lui Dumnezeu, căci se gândea: „Poate că fiii mei în această stare adusă de mâncare și băutură de vin au păcătuit. Și, prin urmare, sunt dator să fac o jertfă, ca să ierte Dumnezeu vreun posibil păcat, pe care se poate să-l fi săvârșit”.
Într-o zi, când îngerii s-au înfățișat înaintea Tronului lui Dumnezeu pentru rugăciune, împreună cu aceștia a venit și diavolul. Îl întreabă Dumnezeu pe diavol:
– Unde ai fost și cum de te-ai aflat aici?
– Am înconjurat tot pământul, tot cerul, toată întinderea de sub cer și am ajuns aici.
– De vreme ce ai cutreierat și ai văzut tot pământul, pe toți oamenii, l-ai văzut și pe robul Meu Iov, că nu există nimeni altul ca el în lume, drept, fără prihană, cinstitor de Dumnezeu și milostiv?
– Ei, cum să nu fie un astfel de om, așa cum îl lauzi, dar cum să nu fie așa de vreme ce Tu i le-ai dat pe toate. Nu cumva în dar Te cinstește? L-ai îngrădit cu atâta fericire, cu copii, cu bogăție, cu sănătate. Și ce nu are! Este cel mai bogat om de pe pământ. Cine ar putea să aibă toate acestea și să nu facă pe cinstitorul înaintea Ta? Dar ia ispitește-l cu încercarea, să vedem dacă Te va slăvi, dacă se va mai închina Ție.
– Iată, ți-l dau în stăpânire. Numai ia aminte să nu-i tulburi mintea.
A doua zi, după întâlnirea lui Dumnezeu cu diavolul, vine un slujitor la Iov și îi spune: „Știi, domnul meu, au venit tâlharii și au furat vitele și măgarii și i-au omorât pe robii tăi. Și doar eu am scăpat și am venit să-ți spun”. Pe când acela vorbea, vine alt sol și spune: „Foc a căzut din cer și a ars pe toate oile și păstorii tăi! Doar eu am scăpat și am venit să-ți spun”. Apoi vine alt sol și spune: „Niște călăreți au robit cămilele tale și au ucis cu săbiile pe robii tăi și alți hoți au golit magaziile tale și au luat tot cerealele tale!”. După el a venit altul care a spus: „Într-o vizită de petrecere pe care au făcut-o fiii tăi la casa fratelui mai mare, unde mâncau și beau, deodată a suflat un vânt din pustie atât de puternic, încât s-a prăbușit casa peste copiii tăi și i-a omorât strivindu-i. Doar eu am scăpat și am venit să-ți spun”. Veneau, așadar, solii și îi aduceau veștile diferitelor nenorociri.
Când Iov a auzit acestea toate deodată, și-a sfâșiat hainele, s-a ras pe cap și s-a închinat, zicând: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!”[1].
A doua zi, când au mers îngerii să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu, vine și diavolul. Dumnezeu îi spune:
– Ai văzut pe robul Meu Iov că și după încercarea pe care am îngăduit să o sufere, înflorește, este bărbătos, viteaz, evlavios, virtuos, fără prihană și fără de răutate, precum nimeni altul pe pământ. Ai văzut că după toate acestea a căzut și s-a închinat și M-a slăvit?
– Ei, desigur, de vreme ce i-ai dat sănătate, Te binecuvintează. Dar ia-i sănătatea, să vedem dacă Te va binecuvânta.
– Fie, îți dau voie să te atingi de trupul lui. Dar păzește-i mintea nevătămată.
A doua zi Iov se trezește lovit din cap și până în picioare cu răni și bube. Și-a arucat hainele, s-a așezat pe gunoi afară din cetate și a început să se scarpine cu un ciob, ca să afle ușurare. Dar și în această încercare L-a slăvit și L-a binecuvântat pe Dumnezeu. „Domnul mi-a dat sănătatea. Acela mi-a luat-o. Să fie binecuvântat!”.
Diavolul a intrat atunci în femeia lui, care ca o ispită a venit și i-a spus:
– Ce se întâmplă cu tine? Unde sunt faptele tale bune? Unde sunt milosteniile tale? Unde este iubirea ta de oameni? Unde este dreapta ta cinstire? Unde este frica ta de Dumnezeu? De ce ți se întâmplă toate acestea? Ia hulește pe Dumnezeu, ca să te ucidă, să mori; și astfel să scapi de acestea ce le tragi, iar eu să scap de înnoptarea printre străini și să rătăcesc dintr-un loc în altul și dintr-o casă în alta, cerând milostenie și refugiu.
– De ce vorbești ca una din cele nebune, i-a răspuns Iov, care nu are frână și cârmă la minte și la gânduri? Vii și-mi spui lucruri, care nu sunt sănătoase? Adică atunci când Dumnezeu ne-a dat toate bunătățile, era bun și vrednic de închinat? Iar acum când ni le-a luat, să-l hulim? Nu vom face răbdare? Nu vom răbda?
Aceea a comtinuat să-l provoace, dar Iov se străduia să facă răbdare și să-I mulțumească lui Dumnezeu.
Au venit și cei trei prieteni ai săi, voievozi ai altor cetăți, după ce au aflat despre nenorocirea sa, ca să-l mângâie. Aștepta și el mângâiere de la prietenii săi, așa cum se obișnuiește. Dar, în loc de mângâiere, au venit și aceștia ca să-l mustre. Și la acele răni au adăugat și alte răni și l-au adus într-o poziție foarte grea, spunând:
– Uite, fiindcă nu ești în regulă, fiindcă ești păcătos, de aceea te pedepsește Dumnezeu. Dacă ai fi fost bun, ar fi căutat spre tine și te-ar fi ocrotit. Prin urmare, nu ești în regulă și de aceea îngrijește-te să te îndrepți.
[1] Iov 1, 20-22.
Extras din Arta mântuirii– Starețul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos, 2018.
