Sufletul trebuie să se hrănească cu Hristos dacă vrea să trăiască

Şi cel ce Mă mănâncă pe Mine, va trăi prin Mine (Ioan 6: 57).

Aşa grăieşte Hristos, Care este Viaţa şi Izvorul vieţii. Copacul se hrăneşte din pământ, din aer şi din lumină. Dacă nu se va hrăni din pământ, aer şi lumină, oare va putea vreun copac să trăiască? Căci cu ce se hrăneşte pruncul la sânul mamei lui, dacă nu chiar cu trupul mamei? Iar dacă nu se va hrăni cu trupul mamei lui, pruncul nici nu va creşte, nici va trăi. Aşa nici sufletul nostru nu va creşte, nici va trăi, dacă nu se va hrăni cu Hristos, care este Cel Viu şi Cel Veşnic.

Cuvintele noastre aici nu sunt despre viaţă în general, care se vede în natură, şi nici despre viaţa ciuntită pe care o duc păgânii, ci ele sunt despre adevărata viaţă, cea dumnezeiască şi veşnică, despre o viaţă plină de fericire adevărată. Numai Hristos poate dărui acest fel de viaţă oamenilor, şi ea este doar a acelora care se hrănesc cu Hristos.

Măreţia fiecărui om este în funcţie de măreţia a ceea ce mănâncă, şi orice om este tot atât de viu ca şi hrana cu care se hrăneşte.

Noi aici desigur nu grăim de hrana cea trupească, căci cu hrană trupească se hrăneşte doar trupul omului, nu şi sufletul. Felul de creştere trupească şi viaţa trupurilor oamenilor diferă în funcţie de oameni, dar lucrul acesta nu este semnificativ. Cu toate acestea, creşterea duhovnicească şi viaţa sufletească diferă extraordinar de la om la om. Pe când viaţa duhovnicească a unora de abia dacă îi diferenţiază pe aceştia de nivelul scoarţei pământeşti, neridicându-i semnificativ de la sol, viaţa duhovnicească a altora îi înalţă pe cei care o au până la ceruri.

Diferenţa dintre Irod şi Sfântul Ioan Botezătorul este nici mai mult nici mai puţin decât diferenţa dintre un rege pământesc şi un înger. Câtă vreme primul îşi târâie şi trupul şi sufletul pe suprafaţa pământului şi îşi apără cu disperare tronul pământesc, cel de al doilea îşi înalţă trupul pe o stâncă în pustie şi îşi înalţă sufletul printre îngerii din ceruri.

O, fraţilor, să ne ridicăm şi noi sufletele noastre la cer, acolo unde Hristos Domnul nostru şade pe tronul veşnicei slave şi să ne hrănim şi noi sufletele şi inimile noastre cu El, Care este Viaţa cea curată şi adevărată. Doar atunci ne vom învrednici şi noi de partea moştenitorilor Lui la bogăţiile împărăţiei celei Cereşti.

O, Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce eşti Adevăratul Dumnezeul nostru, Hrana noastră şi Hrănitorul nostru Cel de oameni iubitor, nu ne scoate pe noi nevrednicii de la sânul bunătăţii Tale, căci prea slabi şi neajutoraţi suntem noi! Ci ne hrăneşte pre noi cu al Tău Trup şi Sânge, Stăpâne Doamne Multmilostive. Căci noi numai Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci.

Amin.

Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.