Locul Luceafărului

Arhim Efrem Filotheitul

Și noi, nevrednicii, am fost chemați să-I slujim. Chemarea noastră este foarte mare, deoarece țintește la a-l povățui pe omul chemat lângă Dumnezeu. Monahii vor lua primul loc lângă dumnezeiescul Tron, așa cum l-a avut Luceafărul înainte de căderea sa, și vor vedea Chipul lui Dumnezeu. Această stare este de necuprins cu mintea, stare ce trebuie să ne acapareze și să ne țină țintuiți cu mintea la cele de Sus, ca să facem răbdare în cele întristătoare de aici. Aceasta o cunoaște și diavolul și de aceea ni se împotrivește, ca să nu ajungem niciodată acolo.
Când Cuviosul Mucenic Iacov Iviritul a fost răpit în extaz și a ajuns la locul Luceafărului, a văzut fericirea din acel loc și râmânând uimit, a întrebat ce era acolo. Și i s-a răspuns că acel loc se va umple cu tagma monahilor mântuiți. Sfântul Ioan Evanghelistul în Apocalipsa sa înfățișează Ierusalimul de Sus, Sionul, ca pe o mireasă. Câți sfinți nu s-au minunat! Este cu desăvârșire gol și așteaptă pe copiii lui Dumnezeu. Acolo nu va exista soare, deoarece toate vor fi luminate de Chipul lui Hristos. Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos ne-a descoperit că în această cetate vor locui toți cei care au luat aminte la ei înșiși și au trăit în pocăință și în curăție. Și spunea despre Domnul, că Și-a deșertat slava Sa pentru nimicnicia noastră. Iar Domnul i-a spus nouă cuvinte negrăite, pe care însă nu le-a descoperit.
Pentru toate acestea, Sfântul Isaac Sirul ne spune: „Înger ai venit să devii și te gândești dacă această cale pe care ai dorit să o urmezi, are osteneală?”. Cu adevărat, dacă am avea acest gând înrădăcinat înlăuntrul nostru, dacă am cugeta profund, cu ajutorul luminării lui Dumnezeu, că suntem chemați prin viața monahală să devenim îngeri, să locuim în locașul liber și plin de lumină al Luceafărului și să primim acel loc și apropierea de Tronul lui Dumnezeu și să lăudăm neîncetat pe Dumnezeu, ar mai putea atunci nepăsarea, trândăvia, egoismul, neascultarea, voia proprie să ne stăpânească și să ne facă monahi doar tipiconal?
Gândiți-vă la slava pe care o vor avea smeriții ucenici, care vor vedea dumnezeiasca frumusețe a Chipului lui Hristos în veci, care nu se aseamănă cu mii de paradisuri! Cum să-și închipuie cineva că poate deveni un înger al lui Dumnezeu, să aibă harul și înfățișarea îngerilor și chiar mai mult decât ei și să psalmodieze împreună cu ei! Dacă un om va auzi psalmodia unui înger, va înnebuni, fiindcă nu rezistă. Cu siguranță își va da sufletul său din pricina plăcerii. Gândiți-vă acum să psalmodieze mii de îngeri și Chipul lui Hristos să strălucească precum mii de sori!
Și alte suflete vor fi mântuite acolo, dar nu îl vor vedea des. Precum țăranii de la sate nu văd adeseori pe împărat, care locuiește în palat, în capitală, tot astfel și aceste suflete în cealaltă lume, nu vor vedea pe Împăratul Dumnezeu, precum monahii, care vor fi neîncetat lângă El, fiindcă se vor afla în locul a celei de a zecea tagme a Luceafărului. Este ceva care nu poate fi cuprins nici cu inima, nici cu mintea.
La o astfel de slavă ajungi, monahule, și îngenunchezi din pricina deznădejdii? Nu numai că merită să suferi toate pătimirile de acum și să faci ascultare și răbdare, ci să cugeți că acest prinos este nimic pe lângă o dobândire atât de mare. Nu se mai termină durerile vieții acesteia? Dar după acestea începe viața îngerească. Să ne spunem: „Îngerii au un loc ținut pentru mine. De aceea voi răbda pentru dragostea Ta, căci oricât Ți-aș sluji, nu voi putea niciodată răspunde pe măsură la mila Ta!”.

Fragment din cartea Arta mântuirii, ce va apărea la Editura Evanghelismos.