Preot Ioan Istrati
Era sărbătoare. Părinții aghioriți de la Schitul Colciu pregătiseră bunătăți. Mirosea a pește fript și a budincă de aia bună cu brânză.
După Liturghie au mers toți la masă. Părintele sfânt Dionisie era orb, dar știa perfect cotloanele dintre Biserică și sala de mese. Înainte de rugăciune, au bătut într-un clopoțel de alamă.
Părintele Dionisie a adulmecat bunătățurile de pe masă, a inspirat adânc, și a zis: ce minunății. Când eram tineri, cu frate-miu, mâncam pesmet o dată la două zile și era ca mierea în gura noastră. Acuma sunt toate bunătățile de pe pământ.
Fraților, noi am fost chemați să murim pentru Dumnezeu. Dacă nu suntem în stare, măcar să trăim pentru Dumnezeu.
