Mare este Dumnezeu!

Spun bătrânii că pe vremuri, în ce țară nu mai știu
Ar fi locuit odată un creștin giuvaergiu,
Care-n orișice-ntâmplare, și la bine și la rău,
El zicea întotdeauna: „Mare este Dumnezeu!”

Peste țara-aceea însă, crud, cu sufletul hapsân,
Împărat din întâmplare, era tocmai un păgân.
Care auzind, păgânul, de creștin că aduce slavă,
Începu să-i poarte-n suflet, ură crâncenă, grozavă.

Și-ntr-o zi-l chemă la sine și cu gânduri de mișel
Din împărătescu-I deget scoase un frumos inel,
Și arătându-l cu-ngâmfare făcătorului de cruci
I-a fost zis: „Să-l iei, să-l cureți și-n trei zile să-l aduci!”

„Am să-l curăț, împărate”, zise iute omul meu,
Fără a uita să zică: „Mare este Dumnezeu!”
Sub cuvânt că vrea să pună în cutia lui, inelul,
Împăratul s-a dus iute într-o cameră, mișelul

Atottiitorul

Și scoțându-i piatra scumpă, ce orbea jucată-n zare,
A deschis apoi fereastra și-a azvârlit-o, jos în mare.
I-a fost dat apoi cutia, cu inelul de preț greu
Și i-a zis: „O să se vadă cât de mare-I Dumnezeu!”

Omul a luat cutia și ajuns la el acasă
A lăsat cutia-nchisă și s-a așezat la masă.
Apoi și-a văzut de treabă cum știa să-și vadă el,
Fără să se mai gândească la minunea de inel.

Dar a treia zi luându-l ca să-l șteargă
Văzu că piatra lipsește și-l cuprinse jale largă
Plânse mult. Pe urmă zise: „Mare este Dumnezeu!
Dar când va afla-mpăratul, oare ce m-oi face eu?”

În aceeași clipă însă, intră baba lui bătrână,
Cu o piatră orbitoare, în uscata ei de mână:
„Ia te uită”, zise dânsa, „Tăind peștele pe vatră
Ca să fac de prânz o ciorbă, am găsit această piatră!”

„Ah!”, a suspinat bătrânul, „nu degeaba tot spun eu
La tot pasul și-n tot locul: „Mare este Dumnezeu!”
Piatra ce-ai găsit-o-n pește, este cu adevărat,
A inelului pe care l-am luat de la împărat”.

Curățând apoi inelul, puse piatra-n locul ei
Și s-a dus la împăratul, glăsuindu-I cu temei:
„Împărate-aduc inelul, ruginise tare rău,
Dar l-am curățat oglindă: Mare este Dumnezeu!”

„Cum putuși a-I găsi piatra” împăratul zise tare,
„Când a fost de mine scoasă și pe loc zvârlită-n mare?”
Povestind giuvaergiul tot ce el avea de spus,
Zise iar smerita vorbă, ridicând privirea-n sus:
„Mare este Dumnezeu! Slavă Lui și-n veci Amin!
Și-auzind aceasta, împăratul cel păgân s-a făcut și el creștin

(Poet creștin anonim)