Mărturie de suflet a unui apropiat al Chiliei

Dacă te duci la mănăstire cu gândul sincer de a face ascultare deplină de părinți, nu vei pleca nefolosit. Spunea un părinte că dacă te rogi cu rugăciunea “Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, poți intra pe aceeași frecvenșă cu părinții și vei simți o parte din bucuria pe care o au ei. Să nu uitam că cei care lucrează rugăciunea cu inima curată au dobândit rugăciunea neîncetată, iar acest lucru este extraordinar. Fără rugăciune nu suntem bine. Dacă nu avem lucrare duhovnicească, dacă nu săvârșim binele, involuntar săvârșim răul. Trăim fiecare această dramă pe propria piele.

Sunt sărac în cuvinte. Inima mea tresaltă de bucurie când mă gândesc și vorbesc despre părinți și despre frați. Sunt plini de harul Duhului Sfânt până la refuz și acest lucru te atrage… Harul.
Indiferent cu cine ai sta de vorbă, din obște, ai sentimentul că stai de vorbă cu aceeași persoană, toți sunt în același duh, un duh de dragoste, de bucurie și de jertfelnicie. Toți au intenția să te ajute. De altfel, în obște nimeni nu face nimic de capul lui, totul se face cu rugăciune și cu binecuvântare. Toți se supun poruncii starețului, iar dacă nu este starețul de față, cei mici fac ascultare de cei mari (adică mai îmbunătățiți). Totul ca la carte.
Doresc să fiu tot timpul acolo sau să fie aici ca și acolo… o stare de armonie perfectă. Acei oameni trăiesc sau funcționează în conformitate cu legile duhovnicești. M-aș bucura să pot pune în aplicare măcar un pic din ce am văzut și din ce am învățat de la ei.
Programul slujbelor este strict, intens în trăire, iar participarea este obligatorie. Te simți atras de rugăciune, iar aceasta parcă merge singură. Chiar dacă te-ai trezit devreme și efortul depus în timpul ascultării este uneori mai mare, nu te simți obosit și nici nu simți nevoia să dormi. Spunea un părinte că nu te odihnește somnul, ci pacea lăuntrică. Multe pleacă de la liniștire. Observi mult mai ușor miscarea patimilor în tine. Toate trec. Avem folos din ispite. Bucuria nu piere niciodată. Am sentimentul că ea crește.
Aș vrea să folosesc cuvinte mari la adresa lor, mi-e teama însă, deoarece sunt prea sărac în cuvinte, iar exprimarea mea poate nu este cea mai potrivită. Ce poți să spui despre cineva plin de har prin care lucrează Dumnezeu? Vorbim, cred eu, despre părinți filocalici, cum rar întâlnești în ziua de azi, și nu pot exprima în cuvinte ceea ce simt atunci când mă aflu printre ei. În concluzie, poate ca ar fi bine sa spun că am devenit credincios datorită lor și dau Slavă lui Dumnezeu pentru asta…ce poate fi mai frumos?
Predica lor este fără cuvinte, faptele și chipul lor vorbesc de la sine. Te bucuri când îi vezi. Când te afli în preajma lor, te umpli de sfințenie. Chiar și amintirea lor îmi crează în suflet o stare de bucurie. Harul din om te atrage.
Părinții nu agreează cuvintele de laudă adresate lor.
Multumesc părinților și rog pe bunul Dumnezeu să ne pomenească pe ei și pe mine… un pelerin la Schitul Lacu.
Doresc să mai adaug ceva. Într-unul din pelerinaje, fiind împreună cu mai mulți prieteni, imediat cum am pășit pe Sfântul Munte, în portul mănăstirii Sfântul Pavel, am simtit un parfum deosebit de flori. Ne-am uitat unul la altul și am rămas cu toții impresionați de faptul că miroase deosebit de frumos, deși era toamna și nu am vazut nicio floare în jurul nostru. Parfumul deosebit ne-a urmărit până la Chilie. Am povestit părinților și răspunsul a fost următorul: ”Ați uitat că sunteți în Grădina Maicii Domnului? Maica Domnului v-a întâmpinat cu binecuvântarea ei.” Această bucurie nu o vom uita niciodată.
Nu vreau să vorbesc despre miracole, dar viața noastră este un miracol. M-am convins că lucrurile făcute din ascultare atrag binecuvântarea lui Dumnezeu care lucrează direct în inima omului. Am mers de multe ori și de fiecare dată am avut experiențe deosebite împreună cu rude și prieteni de-ai mei. Majoritatea au mărturisit că le-a luat foc inima.
La Biserica mare, a început slujba privegherii, ne-am închinat la sfintele icoane. Maica Domnului Lakoskitiotisa mă magnetizează de fiecare dată și îmi dă multă bucurie. Părinții au început să psalmodieze ușor, îmi ocupasem locul meu, stăteam în picioare și am simțit nevoia să rostesc cuvintele rugăciunii, adâncindu-mă din ce în ce mai mult. Dintr-odată, ceva ca o adiere ușoară mi-a pătruns în inimă și au început să izvorască lacrimi fierbinți aducătoare de bucurie. Am ieșit afară din dorința de a fi singur în acea stare de umilință, dar încet încet starea aceea m-a părăsit. Mi-a părut rău că am ieșit din Biserica, aș fi dorit ca acea stare să dureze mai mult, dar încet încet s-a pierdut. Despre aceste lucruri nu am dorit să vorbesc ca să rămân cu picioarele pe pământ, dar de această dată o fac din ascultare. Bucuriile adevărate nimeni nu ți le poate lua.
Niciodată nu am avut bucurie mai mare în altă parte, ci numai în Biserică. Harul din Biserică nu l-am întâlnit în altă parte. Sunt dependent de Sfânta Împărtășanie și nu mă simt prea bine când sunt lipsit de această bucurie. Viața mea s-a schimbat mult.
Un pelerin pe acest pământ în căutare de Duh Sfânt.