Odată şezând Cuviosul Teofan Mărturisitorul în chilia sa, scriind cărţi după obicei, a venit la dânsul un sărac – însă acela era îngerul Domnului în chip de sărac – şi i-a zis: “Miluieşte-mă, robule al lui Dumnezeu din cer, deoarece, fiind cârmaci de corabie, am pierdut nu numai averile mele câte le-am avut, dar şi pe cele străine”.
Iar iubitorul de săraci şi adevăratul rob al lui Hristos, Sfântul Grigorie, având durere din inimă pentru dânsul, a chemat pe fratele care-i slujea şi i-a poruncit să dea omului aceluia şase galbeni. Săracul, luând ceea ce i s-a dat, s-a dus. Apoi, după câtăva vreme, tot în ziua aceea, a venit la fericitul acelaşi sărac, zicând: “Miluieşte-mă, robul lui Dumnezeu, că multe am pierdut, iar tu puţin mi-ai dat”. Fericitul, chemând iarăşi pe slujitorul lui, i-a zis: “Frate, du-te şi-i dă alţi şase galbeni”. Fratele a făcut aşa şi săracul acela a luat de la sfântul, în aceeaşi zi, doisprezece galbeni şi a plecat.
După puţină vreme, a venit iarăşi, a treia oară, acelaşi sărac, strigând către Sfântul: “Fie-ţi milă de mine, părinte, şi-mi mai dă încă din îndurările tale, că am pierdut în mare foarte multă bogăţie străină”. Iar fericitul Grigorie a zis către slujitorul său: “Mergi, frate, şi mai dă aceluia ce cere încă şase galbeni”. Fratele răspunse: “Să mă crezi, cinstite părinte, că n-a mai rămas în cămară niciun galben”. Fericitul îi zise: “De nu ai altceva, dă-i haine, ori vreun vas”. Fratele răspunse: “Nu avem alt vas decât un taler de argint, în care marea doamnă, maica ta, ţi-a trimis linte după obicei”.
Grăit-a plăcutul lui Dumnezeu, Grigorie: “Du-te, frate, şi dă săracului şi acest taler, ca să nu se ducă mâhnit de la noi, căci caută mângâiere în primejdia sa”. Deci, luând săracul acela talerul de argint, s-a dus veselindu-se. După aceea, n-a mai venit să ceară milostenie, ci era nevăzut lângă dânsul, păzindu-l şi ajutându-l în toate. Pentru că îngerul Domnului era lângă sfântul, cu puterea darului cea minunată, prin care Sfântul Grigorie s-a făcut slăvit, deoarece se făceau multe minuni în locaşul lui.
Altă dată a poruncit cămăraşului său să cheme la masă doisprezece străini, ca să prânzească cu dânsul. Iar după ce au stat, Sfântul Grigorie, uitându-se, a văzut treisprezece inşi la masă. Deci, chemând pe cămăraş, i-a zis încet: “Oare nu ţi-am poruncit să chemi doisprezece inşi? Iar tu de ce ai chemat, fără voia mea, şi pe al treisprezecelea?” Sachelariul, înfricoşându-se, a zis: “Să mă crezi, preacinstite stăpâne, că nu sunt mai mult decât doisprezece!” Pentru că nici el, nici altul, nu vedea pe cel de-al treisprezecelea, care şedea la sfârşitul mesei şi chipul feţei lui se schimba, încât uneori se arăta bătrân şi cărunt, iar alteori i se părea a fi un tânăr voinic.
Când s-a sculat de la masă, Papa Grigorie le-a dat drumul la toţi, iar pe cel de-al treisprezecelea, care era minunat la chip, l-a oprit şi, apucându-l de mînă, l-a băgat în cămara sa şi i-a zis: “Te jur cu puterea cea mare a lui Dumnezeu Cel Atotţiitor, să-mi spui cine eşti tu şi care este numele tău?” Iar el a zis către dânsul: “Pentru ce întrebi de numele meu? Acesta este minunat! Însă să ştii, aducându-ţi aminte, că eu sunt acel cârmaci de corabie sărac, care am venit la tine în Mănăstirea Sfântului Andrei, când şedeai şi scriai în chilia ta şi mi-ai dat doisprezece galbeni, cum şi talerul cel de argint, pe care cu linte ţi-l trimisese fericita Silvia, maica ta! Şi să-ţi fie ştiut că dintr-acea zi în care mi-ai dat acelea cu dragoste şi cu bunătate, te-a ales pe tine Domnul, ca să fii întâi pe scaun şezător al Sfintei Lui Biserici din Roma, unde a suferit răstignire Sfântul Apostol Petru”.
Iar Sfântul Grigorie a zis către dânsul: “Cum ştii tu că de atunci m-a hotărât Domnul să fiu papă?” Răspuns-a acela: “Deoarece sunt înger al Domnului Atotţiitorul, pentru aceasta ştiu că de atunci m-a trimis Domnul la tine, ca să ştiu judecata ta, dacă cu iubire de oameni iar nu pentru slavă deşartă faci milostenie!”
Fericitul, auzind aceea, s-a înspăimântat foarte tare, căci până atunci nu văzuse înger la faţă şi să vorbească cu el ca şi cu un om. Iar îngerul care i se arătase a zis către sfânt: “Nu te teme, că, iată, m-a trimis Domnul să fiu împreună cu tine toată viaţa ta şi să duc rugăciunile tale lui Dumnezeu, ca toate cele ce cu nădejde le vei cere de la El, să ţi se dea”. Iar Sfântul Părinte Grigorie a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat Domnului, zicând: “Dacă pentru o mică dare la săraci, care nu este însemnată, cu atât de mari bunătăţi îmi răsplăteşte Domnul, Atotputernicul, încât şi papă m-a făcut al Sfintei Sale Biserici, iar pe sfântul său înger l-a pus lângă mine să mă păzească, apoi, cu câte bunătăţi va răsplăti celor ce petrec întru poruncile Lui şi fac dreptate?” După aceea îngerul s-a făcut nevăzut, iar Sfântul Grigorie, dând negrăite mulţumiri Domnului său, şi mai sârguitor era spre facerea de bine a oamenilor şi spre buna plăcere a lui Dumnezeu.
Iarăşi, într-o zi ospătând la prânz pe nişte străini, unuia dintre dânşii, după obiceiul smereniei sale, a voit să-i dea apă pentru mâini şi, întorcându-se, a luat vasul cu apă degrabă; dar iată că acela căruia voia să-i toarne apă pe mâini nu s-a mai găsit şi, căutându-l cu dinadinsul şi negăsindu-l, se mira foarte mult. Iar în noaptea viitoare, dormind el, i s-a arătat Domnul, zicându-i: “În celelalte zile ai ospătat mădularele Mele, care sunt săracii, iar în ziua de ieri, chiar pe mine Mine Însumi M-ai primit!”
Sursa: Viețile Sfinților.
