Mirul pocăinței

Nenumărați sunt marii păcătoși, pe care Hristos i-a primit atât de frumos! Apostolul Petru s-a lepădat de El, dar și-a înțeles greșeala sa, s-a pocăit și a vărsat râuri de lacrimi, a plâns cu amar… Avea inima puțin deschisă și au intrat în ea razele cunoașterii de sine și ale pocăinței. Și Domnul l-a privit cu ochi milostiv, încurajându-l: „Chiar dacă te-ai lepădat de Mine, tu însă când te vei întoarce, să-i întărești pe frații tăi!”. Și a devenit marele Apostol Petru. În vreme ce Iuda, care L-a trădat, nu a avut smerenie și pocăință, a deznădăjduit și a pierdut jocul.

Avem și alte persoane în viața lui Hristos, care erau mari păcătoși, dar cu întoarcerea lor s-au mântuit. Este femeia desfrânată, pe care Biserica ne-o prezintă în primele zile ale Săptămânii Patimilor. Ce pocăință frumoasă, câtă frumusețe! Aceasta, care era „cufundată în păcate”, a primit raza de lumină în sufletul ei și L-a cunoscut pe Mântuitorul ei! Hristos a fermecat-o cu frumusețea milostivirii Lui și cu ochiul dragostei Sale, iar ea îndată a alergat la vânzătorul de miruri și a spus:

– Dă-mi cel mai bun mir pe care îl ai, cel mai scump! Nu contează prețul.

– Dar este foarte mare prețul! Nu poți să-l cumperi tu…

 – Pot să-l cumpăr, fiindcă pocăința mea este întregită. Oricât ar costa, pentru mine este nimic… Dă-mi mirul repede, ca să merg să-l ung pe Acela Care mi-a șters păcatele, mi-a șters necurăția. Pe Acela Care Și-a întins Dreapta Sa și eu am ieșit din sine… Îl ador pe Învățătorul!

Și aleargă cu mirul în mâini și cade înaintea Lui, ungându-I Preacuratele Sale Picioare și le șterge cu părul ei cel bogat. Iar Domnul văzând cât de izvorâtor de mir era sufletul ei, i-a dat curaj, zicând către așa-zișii iubitori de oameni, care protestau pentru pierderea acelui mir:

 – Lăsați-o pe femeia aceasta să facă ceea ce dorește. Mai înainte de îngroparea Mea a venit și a aruncat mir pe Trupul Meu. Fapta aceasta va fi ca o pomenire veșnică!

Adică avea să devină ca o pildă de pocăință și întoarcere a omului păcătos la picioarele lui Hristos.

Vedeți, Hristos nu s-a scârbit deloc, ci a primit mirul pocăinței și a dragostei ei. Căci în spatele mirului material se ascundea mirul pocăinței. Pe acesta l-a primit Hristos și i-a spus: „Păcatele tale, fiica mea, sunt iertate și dezlegate. Mergi în pace, căci nu mai datorezi nimic lui Dumnezeu!”.

Fragment din cartea Arta mântuirii – Arhim. Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos

Previous Post

Părerea mea este cel mai mare dușman al smereniei

Next Post

Care este însă oglinda inimii noastre?

Related Posts
Total
0
Share