Monahul alcoolic

Mai demult în Sfântul Munte a fost un monah care locuia în Karyes. Aceasta bea în fiecare zi și se îmbăta, făcându-se astfel pricină de sminteală închinătorilor.

După o vreme a murit acel monah și niște creștini, simțindu-se ușurați, au mers la Părintele Paisie ca să-i spună cu o deosebită bucurie că, în sfârșit, s-a rezolvat această uriașă problemă. Atunci Părintele Paisie le-a spus că fusese înștiințat de moartea monahului și că a văzut o întreagă ceată de Îngeri care veniseră să ia sufletul său. Închinătorii s-au mirat și au protestat, încercând să-i explice Starețului despre cine vorbeau, crezând că el nu cunoaște bine cazul. Dar Părintele Paisie le-a povestit următoarele:

– Acel monah s-a născut în Asia Mică, cu puțin înainte de catastrofa din Asia Mică (1922), când turcii îi adunau pe toți copiii de parte bărbătească. Ca să nu-l ia de la părinții lui, aceștia îl luau cu ei la seceriș, și ca să nu plângă, îi puneau puțin rachiu în lapte ca să adoarmă. Din pricina aceasta, când a crescut, a devenit alcoolic. La un moment dat, în urma recomandărilor mai multor medici de a nu face familie, a venit în Sfântul Munte și s-a făcut monah. Aici a aflat un stareț căruia i-a spus că este alcoolic. Atunci Starețul i-a dat canon să facă metanii și rugăciuni în fiecare seară și s-o roage pe Maica Domnului ca să-l ajute să micșoreze cu câte un pahar numărul de pahare pe care le bea.

După un an, cu multă nevoință și pocăință, a reușit să taie un pahar din cele 20 pe care le bea în fiecare zi. Și odată cu trecerea vremii, nevoindu-se, a ajuns la 2-3 pahare pe zi, dar cu care tot se îmbăta.

Lumea vedea ani de zile un monah alcoolic care-i smintea pe închinători, însă Dumnezeu vedea un nevoitor care cu multă nevoință se lupta ca să-și micșoreze patima sa.

Fără a cunoaște pentru ce anume se străduiește cineva să facă ceea ce face, nu avem dreptul să judecăm fapta lui.

Sursa: agiosmgefiras.blogspot.gr

https://youtu.be/q-qL3rONLv4

Previous Post

Puterea izvorâtă din Brâul Maicii Domnului

Next Post

Harul Botezului

Related Posts
Total
0
Share