Preot Visarion Alexa
Aceasta ar trebui să fie toată străduința noastră: să-L așezăm pe Dumnezeu în noi. Restul lucrurilor, scopurilor și planurilor noastre sunt țesute nefiresc, artificial, în jurul acestui scop.
În această dezordine cumplită, în acest haos în care trăim, în alergătura noastră după lucruri materiale, într-o noapte, după Cuvântul Evangheliei, se va auzi o voce care va spune: “Nebunule, în noaptea asta îți iau sufletul!” Însă, deși știm lucrul acesta, nimeni nu se pregătește de moarte. Deși este o certitudine a vieții, deși este cel mai sigur lucru, noi o privim ca pe cea mai mare surpriză.
Priviți în jurul dumneavoastră și vedeți cât de fragili suntem. Ești vesel, bine, sănătos și dintr-o dată îngerul morții te poate atinge cu aripa lui.
Trăim halucinant, fără pic de trezvie, fără să luăm seama deloc la ceea ce spune tradiția Bisericii, prin glasul Sfinților Părinți: “Gândul la moarte este începutul înțelepciunii de Dumnezeu!”
De altfel, toată filosofia antichitătii a avut un motto foarte puternic, care spunea așa: “Memento mori!” (Nu uita că ești muritor!)
Cred că ar trebui să încercăm să ne revenim în noi, să încercăm lăuntric ca toată străduința unei zile să fie nedezlipirea de Dumnezeu. Înălțimea vieții noastre omenești se împlinește abia când conștientizăm că fără El nu putem face ceva, când conștientizăm că El este sensul vieții noastre, direcția vieții noastre, El este scurgerea timpului nostru, El este respirația noastră și, de aceea, dorința și preocuparea noastră, a creștinilor, ar trebui să fie chemarea numelui Său.
Numele Lui este unul cu El și când tu ai ca preocupare dobândirea Lui înlăuntrul tău, atunci crește gradul tău de atenție și toată anarhia din mintea ta, din sufletul tău, din viața ta se echilibrează.
E mare lucrarea aceasta, să nu trăiești haotic, ci să poți simți timpul care trece, să poți să-i trăiești pe cei din jurul tău, să-i cuprinzi. Omul anarhic este dezastru…și pentru el, și pentru cei din jur! Un om anarhic, care nu știe încotro se îndreaptă, este mai rău decât un animal sălbatic.
Vă rog tare mult, încercați să echilibrați viața dumneavoastră sufletească, încercați să simțiți oamenii, să trăiți mediul din care faceți parte. Nu mai trăiți fără sens, pentru că anarhia înseamnă eșec sufletesc și, e sigur, într-o noapte îngerul morții va veni să ia sufletul fiecăruia. Ce vom face atunci? Pe ce ne vom sprijini? De ce ne vom agăța? Ce se va întâmpla cu toate orgoliile, cu toate judecările ridicate asupra altor oameni, cu toate tristețile noastre?
Ține de fiecare dintre noi ca până în clipa morții să ne trezim și să vrem să înțelegem care este drumul nostru în această viață, spre ce ne îndreptăm.
Deși poate nu par, lucruri anarhice sunt și spovedania și împărtășania haotică, “pentru că așa e bine” (de câteva ori/an sau poate chiar mai rar), bifatul prezenței la Liturghie, rugăciunea furată sau rostită fără bucurie. Aceste lucruri nu ne angajează pe Cale, nu dau scop vieții noastre, nu devin un mod de viață, ci sunt doar simple obișnuințe, cum sunt oricare altele din viața noastră. Mari dușmani ai noștri sunt formalismul, rutina, obișnuița. Toate acestea distrug suflete!
Atenția se cultivă! Orice act spiritual cere atenție și dacă nu cultivi atenția ta, ajungi să ai gesturi, atitudini, să faci lucruri care nu mai reprezintă nimic. La început pare obositor, dar dacă punem în mintea noastră gândul, dorința de a nu ne dezlipi de Dumnezeu, dacă Îl vom chema să lumineze mintea și inima noastră, veți vedea că gradul de atenție va crește tot mai mult pe zi ce trece. Vom deveni atenți la oameni, la nevoile lor, la suferințele și neputințele lor, la ceea ce se petrece în ei, vom deveni atenți si sensibili la ceea ce ne înconjoară, la natură, la trecerea timpului peste ea, peste noi…vom descoperi încet, încet care este adevăratul sens al nostru pe pământ…
