Urmărea din spatele geamului forfota din curtea alăturată. Noul său vecin era doctor. Sosise de curând în târg într-o căruță plină cu geamantane de tot felul, dar și cu multe cufere din lemn, mai mari sau mai mici, pe care oamenii le mânuiseră cu multă grijă. Dacă la început în curtea doctorului intrau unul sau doi oameni pe zi, după nici două săptămâni, era plin de lume. Iar la el nu mai intra nimeni!
S-a așezat la birou și a început să scrie, apăsând atât de tare penița, încât a reușit să o rupă. Nervos, a schimbat-o cu alta, după care a mototolit foaia de hârtie și a aruncat-o pe jos. El, cel respectat de întreg ţinutul, cel de la care cereau sfat cei mai bogați oameni din târg, el, pentru care lumea se bătea pentru a-l avea la masă, acum nu mai interesa pe nimeni. Mototoli încă o foaie, deși era goală.
Ciocănitul din ușă l-a făcut să tresară.
– Stăpâne, am adus ce mi-ai cerut. Este bun?
Un cocoș negru se zbătea în brațele slujitorului său.
– Da, s-a încruntat învățatul. Ai adus și ghearele de găină?
– Douăzeci, s-a înclinat slujitorul. Le îngrop acolo unde mi-ați zis, sub stejarul cel mare?
Învățatul făcu din cap semn că da.
Peste două zile, la ușa doctorului s-au prezentat doi soldați. Au desfăcut un sul lung de hârtie și s-au apucat să-l citească. Pe măsură ce citeau, fața doctorului devenea tot mai palidă. Lumea din jur a început să vocifereze.
– Aduceți-ne o cazma! au cerut soldații.
Urmați de doctor și de oameni, soldații au mers în grădină și au săpat la rădăcina celui mai mare stejar. Au ieșit imediat la iveală trupul cocoșului și o mulțime de gheare de găină.
– Oooo! a strigat mulțimea. Vrăjitorie! Nu este doctor, este vrăjitor!
Doctorul a fost arestat și a doua zi a fost dus în sala de judecată, care era atât de plină, încât au fost nevoiți să deschidă toate ușile și ferestrele.
– Ai ceva de spus în apărarea ta? a întrebat judecătorul.
– Sunt nevinovat, răspuns doctorul. Eu doar am vindecat oamenii așa cum am fost învățat în facultate.
– Dar ghearele și cocoșul? Au fost găsite îngropate la tine în curte.
– Ultimul cocoș pe care l-am văzut era în farfuria mea. Cine ar îngropa cocoși în loc să-i mănânce?
S-au auzit câteva râsete, însă au fost repede acoperite de mulțimea care striga:
– Vrăjitorii fac asta! Este un vrăjitor! Ai venit să ne faci vrăji! Ne-ai mințit!
Doctorul a privit de jur împrejur. Printre cei care strigau erau oameni pe care îi vindecase sau cărora le alinase măcar durerea și care plecaseră de la el mulțumindu-i cu lacrimi în ochi.
– Liniște! a strigat judecătorul și a desfăcut o foaie de hârtie scrisă îngrijit. Am primit această scrisoare care ne-a trimis exact la locul în care erau ghearele și cocoșul. Ai fost văzut îngropându-le.
– Cel care a scris de ce nu a venit să spună cu glas tare că eu am făcut toate de care sunt acuzat?
– Nu-i nevoie să vină. Este o persoană în care avem foarte multă încredere. Iar acum vei primi pedeapsa.
Oamenii au început să țipe:
– Afară cu el din târgul nostru! Afară!!
Doctorul a cerut să vorbească cu judecătorul. S-a apropiat și i-a zis încet:
– Și dacă cel care v-a trimis scrisoarea este cel care a îngropat sub copacul meu ghearele și cocoșul?
Judecătorul l-a săgetat cu privirea și i-a răspuns printre dinți:
– Este o persoană respectabilă. Nu ar minți.
Apoi, ridicând vocea, judecătorul a anunțat pedeapsa:
– În trei zile trebuie să părăsești orașul!
Sala s-a umplut de aplauze și ovații.
Doctorul s-a îndreptat spre ușă. Câțiva dintre cei pe lângă care trecea și-au ferit privirile.
În cea de-a treia zi, dis-de-dimineață, doctorul s-a urcat în căruța plină cu bagaje și cufere de lemn. Avea inima grea. A mai privit încă o dată în urma sa și a pornit la drum. Curios, dar în curtea vecinului său, era neobişnuit de multă lume pentru acea oră. A trecut însă mai departe, încruntându-se. „Doamne, ajută-mă să-l iert”, a murmurat doctorul.
Ulițele târgului erau pustii, dar simțea de după perdele privirile oamenilor. Ajunsese la ieșirea din târg, când a auzit un tropot în urma sa. Un călăreț venea în goană.
– Stai! Stăpânul meu te roagă să vii până la el.
Doctorul a tras de hățurile cailor, oprindu-i.
– Stăpânul tău?
– Da, vecinul tău. A suferit un accident și nu reușește nimeni să-i oprească sângerarea. Dacă nu vii, va muri.
Ochii doctorului s-au îngustat. Și-a lăsat încet mâinile pe genunchi.
– Veniți? a insistat slujitorul.
Hățurile au lovit ușor caii, iar căruța și-a continuat drumul spre ieșirea din târg. Slujitorul a rămas o vreme privind în urma ei, apoi s-a întors în galop spre casa stăpânului.
Doctorul a oprit caii în dreptul troiței de la capătul târgului. S-a dat jos din căruță și a îngenuncheat lângă cruce. „Doamne, te-am rugat să mă ajuți să-l iert, dar este prea mult ca să mă întorc și să-l salvez. De ce-mi dai încercarea asta?”
Soarele se ridica încet pe cer.
„Nimeni nu-mi poate reproșa că nu l-am salvat.”
Căruța a pornit cu o smucitură. Sticluțele cu medicamente s-au auzit lovindu-se între ele.
Zăcea întins pe pat. Viața i se scurgea din trup cu fiecare picătură de sânge pe care o pierdea. Ultima lui speranță se năruise atunci când slujitorul pe care-l trimisese după doctor se întorsese singur. Lumea, pe care atât de mult și-o dorise să o aibă în jurul lui, se agita fără niciun rost în cameră. Închise ochii.
Deodată, ușa se deschise și cineva se apropie de patul lui. O mână caldă îi atinse fruntea. Deschise ochii.
– Mă poți salva? spuse cu voce stinsă și o lacrimă îi alunecă pe obraz.
Veronica Iani
Sursa: http://basilica.ro.
