Iată ce ne-a scris un profesor de chirurgie, care a dorit să-şi păstreze anonimatul:
„La 7 noiembrie 2006, bolnava M. F., în vârstă de şaizeci şi opt de ani, din localitatea Theologu din regiunea Sparta, a fost internată în spitalul Evghenidio din Atena pentru tratament. Bolnava suferea periodic de crize ce se manifestau prin pierderea vederii la ochiul drept, pentru că ochiul nu se iriga suficient cu sânge, datorită îngustării arterei carotide.
După ce s-a făcut controlul necesar în vederea intervenţiei chirurgicale şi a fost examinată şi de neurologul G.S., fără să i se fi depistat vreo altă suferinţă, la 8 noiembrie 2006 a fost operată, făcându-i-se anestezie generală. Artera carotidă a fost deschisă, a fost curăţată şi apoi închisă.
Bolnava s-a trezit din anestezie, însă era tulburată şi agitată, iar comunicarea cu ea era practic imposibilă. Nu înţelegea şi nu comunica cu noi, însă cu mână dreaptă şi cu piciorul drept încerca să-şi smulgă perfuzia. Mâna şi piciorul drept îi erau complet paralizate.
Starea de agitaţie a bolnavei combinată cu paralizia părţii stângi ne-a obligat să facem imediat un control al circulaţiei sângelui în encefal prin angiografie care, aşa cum a diagnosticat profesorul radiolog D. K., nu prezenta nici o închidere a vaselor, iar circulaţia sângelui era liberă în zona care fusese operată. Însă starea gravă a bolnavei ne-a neliniştit şi am fost nevoiţi să o ducem din nou la operaţie. Examenul medical efectuat ne-a dovedit că totul era normal, circulaţia sângelui, pulsul etc. Ca să putem controla interiorul carotidei am fost nevoiţi s-o deschidem din nou. Totul era bine. Am cusut artera şi locul operat şi pe la ora 3 după-amiază am dus bolnava din nou la Secţia de Terapie Intensivă.
Anestezistul a recomandat ca bolnava să rămână sub anestezie până seara sau până a doua zi, desigur, sub supraveghere strictă. În jurul orei 7 seara, i s-a micşorat doza de anestezic pentru a i se putea constata starea sănătăţii, însă bolnava era exact în aceeaşi stare de tulburare şi nelinişte, ca şi în primele ceasuri ale dimineţii, după prima operaţie.
Orele treceau şi se apropia prăznuirea Sfântului Nectarie. Datorită faptului că a doua zi dimineaţa, la 6,45, programasem o operaţie, nu puteam merge la biserica Sfântului de la Spitalul Areteio (o mică bisericuţă construită în amintirea Sfântului şi pictată numai cu minuni săvârşite de Sfântul, care adormise acolo, în salonul 2 al secţiei de Chirurgie, pe care avusese binecuvântarea să o conducă în ultimii doi ani). Aşa că am hotărât să merg la privegherea care urma să se săvârşească la Biserica Sfântului Nectarie de la Neo Iraklio.
Am ajuns la priveghere pe la 11,30, zdrobit sufleteşte şi neliniştit duhovniceşte din pricina stării sănătăţii bolnavei şi a evoluţiei ei necunoscute. L-am rugat pe Sfântul să intervină şi să o ajute pe bolnavă, dar cunoscându-mi nevrednicia, nu am crezut nici o clipă că Sfântul se va preocupa de problema mea. După ce m-am împărtăşit la Dumnezeiasca Liturghie, am plecat de la biserică la fel de neliniştit şi preocupat de starea bolnavei.
În dimineaţa zilei când e prăznuit Sfântul Nectarie aveam programată la 6:45 o operaţie la Spitalul Evghenidio, aşa cum am mai amintit. Pe la ora 6,30 am trecut pe la Spitalul Areteio, am deschis Biserica Sfântului Nectarie, m-am închinat Sfântului, cerând din nou ajutorul său, şi am mers să operez, având un comportament ciudat, aşa cum mi-au spus mai târziu cei doi medici care m-au ajutat.
În jurul orei 9 dimineaţa, bolnava, care timp de douăzeci şi patru de ore se aflase sub anestezie în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului, a fost supusă procedurii de trezire. Şi, o, minune!, după ce bolnava s-a deşteptat, a comunicat minunat cu mediul, a mişcat liber toate extremităţile mâinilor şi ale picioarelor şi a servit micul dejun, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
În după-amiaza aceleaşi zile, către ora 7, medicul de gardă Th. T. m-a sunat la telefon şi mi-a spus:
– Domnule profesor, bolnava merge pe coridor şi vrea să vă vorbească.
Mi-a dat-o la telefon, iar ea mi-a spus:
– Doctoraşul meu, mă simt foarte bine şi vreau să vă sărut mânuţele de aur.
Adânc mişcat, i-am mulţumit plin de recunoştinţă Sfântului nostru.
Minunea se săvârşise. Sfântul a mai intervenit încă o dată, spre slava Domnului nostru. Cine oare l-a înduplecat pe Sfântul ca să mai facă încă o minune? Preotul satului Theologos de lângă Sparta care, aşa cum mi-a spus bolnava, se ruga pentru ea, sfântul ei suflet, care se vedea că are multă credinţă în Domnul nostru sau neaşteptata cercetare a Sfântului Nectarie, care şi-a făcut prezenţa în chip minunat în ziua prăznuirii sale din anul 2006?”.
Fragment din cartea Sfântul Nectarie, Făcătorul de minuni – Viața, minuni și învățături, Editura Evanghelismos.
