Păcatul înfricoșător al sinuciderii

„Sarmani patimitori, sinucigasilor!.. Voi n-ati primit rascumpararea prin scurtele suferinte curatitoare de pe pamant, suferinte dulci pentru cel care le imbratiseaza – o, mult mai dulci decat placerile nalucite de dorul carora ati murit. Da, statea in puterea voastra ceea ce v-a soptit puterea raului, care atunci n-avea nici o stapanire asupra-va, dar tot in puterea voastra statea si sa nu faceti asta. In puterea voastra statea sa stiti ca Dumnezeu exista, ca El nu-i doar expresia cea mai inalta a Dreptatii mai presus de intelegerea noastra, ci chiar mult mai mai mult decat toate aceste firave conceptii omenesti. In puterea voastra statea sa intelegeti ca Dumnezeu nu poate sa dea Cruce si sa nu dea puteri, ca in puterea voastra statea sa va intoarceti la Dumnezeu, sa va mantuiti prin chemarea (nemincinoasa) a Numelui Sau…”

Inainte de sinucidere, sinucigasii nu stiu deloc ca in preajma lor sta duhul rau, nespus de scarbavnic, care-l sileste sa isi ucida trupul, sa sfarme pretiosul „vas de lut”, care pazeste sufletul pana la soroacele hotarnicite de Dumnezeu. Si sfatuieste acest duh, si indeamna, si staruie, si sileste, si-l inspaimanteaza cu toate spaimele, doar-doar va apasa omul pe tragaci sau va sari pe fereastra, fugind de viata, de chinul sau cel nesuferit… Omul nici nu gandeste ca „chinul nesuferit” nu este de la viata, ci de la cel de unde: vin si toate gandurile care „dau temei” uciderii de sine. Omul crede ca el le cugeta pe toate, si ajunge la concluzia sinucigasa — dar nu cugeta el deloc, ci prin gandurile lui vorbeste cel pe care Domnul l-a numit ucigas de oameni dintru inceput…

Omul nu face altceva decat sa-si dea in mod inconstient acordul la propunerea diavolului, sa ia asupra sa, fara sa vada asta, pacatul diavolui lui, sa se uneasca cu pacatul si cu diavolul…Un singur cuvant de rugaciune cu pocainta, un singur semn al mantuitoarei Cruci, facut macar in gand, si o singura privire cu credinta catre ea — si paienjenisul raului este rupt, omul este mantuit prin puterea lui Dumnezeu de pieirea sa… Doar o scanteie mica de credinta vie si de credinciosie fata de Dumnezeu – si omul e izbavit!

Dar nu toti oamenii care s-au izbavit uciderea de sine sau de un alt pacat pricep ca in preajma lor statea sau poate ca sta inca ori se apropie de el cateodata) scarbosul duh rau, fiinta pe care o descopera doar sensibilitatea duhovniceasca si luarea-aminte duhovniceasca ascutita! Nici pe departe nu-si dau seama toti oamenii (fie crestini) de lucrarile si manifestarile duhurilor rele, despre care cu atata putere si limpezime uimitoare vorbeste cuvantul lui Dumnezeu. 90% din sinucigasi fac ultimul lor pas sub inraurirea nemijlocita a duhurilor ucigase de oameni dintru inceput (In. 8,44). Si propriu-zis, mai fiecare sinucidere este ucidere a omului de catre demon cu mainile omului insusi.

Iată o întâmplare, care s-a petrecut în viața cuviosului Leonida de la Optina, care a murit în 1841. Tatăl unuia dintre ucenicii săi, Pavel Pambovisev, a murit de moarte năprasnică, prin sinucidere. Fiul iubitor, a fost profund mâhnit la aflarea acestei vești, și și-a vărsat durerea duhovnicului: „Moartea nefericită a tatălui meu este pentru mine o cruce grea. Da, eu sunt acum răstignit și voi duce aceste chinuri cu mine în mormânt. Îmi închipui veșnicia ca fiind cumplită pentru păcătoși, în care nu mai există căință, și sunt chinuit de caznele veșnice care îl așteaptă pe tatăl meu, care a murit fără pocăință. Spune-mi, Părinte, cum îmi pot alina această durere?”

Părintele a răspuns: „Ai încredere atât în tine, cât și în soarta tatălui tău, care se află în voia lui Dumnezeu, Care este Atotînțelept și Atotmilostiv. Să nu fii curios și nu încerca să afli tainele Celui Prea Înalt. Străduiește-te cu umilință și înțelepciune să te întărești într-o suferință pe care să o poți răbda. Roagă-te Atotbunului Ziditor, și îndeplinește-ți datoria de iubire și obligația de fiu.”

La întrebarea: „În ce fel se poate ruga cineva pentru astfel de oameni?”, răspunsul a fost: „În duhul oamenilor virtuoși și înțelepți, roagă-te astfel: „Caută, o, Doamne, sufletul pierdut al tatălui meu. Dacă este cu putință, ai milă! De nepătruns sunt judecățile Tale. Nu socoti această rugăciune a mea ca un păcat; ci facă-se voia Ta cea sfântă!”

Roagă-te simplu, fără vreun model, punându-ți inima în mâna Celui Prea Înalt. De bună seamă că nu a fost voia lui Dumnezeu ca tatăl tău să aibă o moarte atât de năprasnică. Acum tatăl tău se află în voia Aceluia Care poate arunca atât sufletul cât și trupul lui în cuptorul de foc, care poate smeri sau înălța, încredința morții sau aduce la viață, a trimite în străfundurile iadului sau a ridica la ceruri. În același timp, El este milostiv, Atotputernic și plin de iubire, încât toate însușirile bune ale celor născuți din țărână, nu sunt nimic față de marea Sa bunătate. De aceea, nu ar trebui să suferi peste măsură. Vei spune: „Eu îmi iubesc tatăl, și de aceea mă mâhnesc fără alinare”. Este adevărat. Dar Dumnezeu l-a iubit și îl iubește cu mult mai mult decât îl iubești tu. Și astfel, îți rămâne să lași soarta veșnică a tatălui tău în seama bunătății lui Dumnezeu, Care, dacă El vrea are milă, dar cine poate să se împotrivească Lui?”

Și astfel, această rugăciune personală, care poate fi spusă acasă sau în chilie, așa cum a făcut-o Părintele Leonida pentru ucenicul său, având experiența duhovnicească, poate servi creștinului ortodox ca un exemplu de rugăciune pentru orice creștin neortodox, care îi este apropiat. De exemplu, creștinul se poate ruga astfel: Ai milă, o, Doamne, dacă este cu putință, de sufletul robului Tău (numele) care a plecat dintre noi în viața cea veșnică, rupt fiind de Sfânta Biserică Ortodoxă a Ta! De nepătruns sunt judecățile Tale. Nu socoti această rugăciune a mea ca un păcat, ci facă-se sfânta voie a Ta!

Ieromonah Serafim Rose, Sufletul după moarte, (anexa 4)