Preot Ioan Istrati
Dumnezeu e Învierea.
Preoția e durerea de inimă în simțirea suferinței lumii și mângâierea infinit de luminoasă a vindecării prin rugăciune.
O mamă de patru copii are și un băiat de 7 ani diagnosticat cu autism. La început afecțiune severă, non-verbal. Biata mamă a făcut mii de terapii, exerciții, tratamente, dar mai ales i-a dat Dumnezeiasca Euharistie. Cu sute de rugăciuni, cu un efort care ar fi mutat pământul de pe orbită, copilul a fost smuls din întuneric. Vorbește, răspunde, face inferențe complicate, e înalt funcțional, total independent, de o memorie fantastică. E altfel și fascinant în unicitatea lui. Mama plânge de fericire.
Săptămâna trecută, copilul s-a îmbolnăvit de gripă, a făcut niște convulsii, temperatură 40 de grade. Într-o zi a devenit o legumă. Nu mai vorbește, urlă dezarticulat, se lovește, nu mai recunoaște pe absolut nimeni, nici măcar pe mama lui. Nu mai are niciun control fiziologic, nu mai merge, nu mai privește în ochi pe nimeni.
Femeia îmi scrie disperată. Plânge ore întregi. Urlă la cer. E cu neputință să vă exprim durerea ei.
O încurajez. Îi dau canon de rugăciune Paraclisul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Ioan Rusul în fiecare seară. O pomenesc și eu. Și îi promit că dacă ne rugăm toți, copilul își va reveni.
Îmi trimite filmulețe cu copilul înainte, zâmbitor, deștept, sfielnic, frumos. Şi apoi după cădere, urlând sălbatic, lovind aerul cu picioarele, zdrobindu-și carnea de durere, pierdut. Doctorii au confirmat regresia totală a copilului.
M-au terminat filmulețele alea. Am simțit și eu o picătură din oceanul de suferință al mamei. M-am așezat la rugăciune. Am pomenit-o mereu, de sute de ori, pe ea și pe copil.
După Liturghie, femeia îmi scrie: Părinte!!!! A vorbit!
S-a întors copilul din morți. Și mi-a amintit că e ziua lui în curând și că vrea un urs mare de pluș. Femeia plânge mai mult decât înainte. Dar plânge de bucurie.
Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui!
