Ploaia cade pentru toți

Sfântul Grigorie Teologul

Fraților, să nu devenim administratori răi ai bunurilor ce ni s-au dat. Să nu ne ostenim să le adunăm și să le punem deoparte, în timp ce alții suferă de foame. Să urmăm Dumnezeului Cel Preaînalt, Care trimite ploaie și peste drepți și peste nedrepți, și răsare soarele de asemenea pentru toți. El a făcut pământul încăpător pentru toate animalele de pe el, a făcut izvoare, râuri, păduri, aerul pentru zburătoare și apa pentru cele care trăiesc în apă, și a dăruit tuturor ființelor din belșug toate elementele de trebuință pentru viața lor, fără să le îngrădească stăpânirea, fără să le rânduiască vreo lege scrisă, fără ca hotarele să le împiedice. Și aceste elemente le-a dat de obște și din belșug, fără discernământ și micșorare, cinstind asemănarea firii cu egalitatea dăruirii și arătând bogăția bunătății Sale.
Oamenii însă, după ce au scos din pământ aurul, argintul și pietrele prețioase, după ce și-au făcut haine moi și de prisos și după au dobândit alte lucruri asemănătoare, care constituie pricini de războaie, răzmerițe și regimuri tiranice, au fost stăpâniți de aroganță irațională.
Și astfel, nu arată milostivire față de semenii lor nefericiți și nu vor nici din cele de prisos ale lor să dea celorlalți cele necesare. Ce grosolănie! Ce împietrire! Nu se gândesc că sărăcia și bogăție, libertatea și robia și toate celelalte asemenea acestora s-au arătat neamului omenesc după căderea primilor plăsmuiți, ca niște boli care se manifestă împreună cu răutatea și care născocirile ei.
La început nu au fost așa lucrurile, spune Scriptura, ci Cel care l-a plăsmuit dintru început pe om l-a lăsat liber, cu libertatea de alegere – reținut numai de legea poruncii – și bogat în Raiul desfătării.
Această libertate și această bogăție vrea Dumnezeu să dăruiască – și a dăruit –, prin mijlocirea primului om, și întreg neamului omenesc. Libertatea și bogăția a fost numai respectarea poruncii. Adevărata sărăcie și robie a fost încălcarea ei.
Așadar, după încălcarea poruncii a apărut invidia, certurile și tirania diavolului, care atrage întotdeauna prin lăcomia plăcerii și îi ridică pe cei mai îndrăzneți împotriva celor mai slabi. După călcarea poruncii, neamul omenesc s-a împărțit în diferite seminții cu diferite nume și lăcomia a fărâmițat noblețea firii, după ce a luat și legea ca ajutătoare ei.
Tu însă să cauți la unitatea și egalitatea dintru început, iar nu la despărțirea de la sfârșit; nu la legea care a stăpânit, ci la legea Creatorului. Ajută firea cât poți, cinstește libertatea de la început, arată respect firii omenești, acoperă necinstea neamului tău, poartă grijă de el în boala sa, aleargă la nevoia lui.
Cel sănătos să-l mângâie pe cel bolnav, bogatul pe sărac, cel ce stă pe cel căzut, cel vesel pe cel întristat, cel fericit pe cel nefericit. Dă ceva lui Dumnezeu ca dar de mulțumire, pentru că ești unul dintre cei care pot să facă bine, iar nu unul dintre cei care au nevoie să fie miluiți, pentru că nu aștepți tu ajutor din mâinile altora, ci pentru că alții așteaptă ajutor din mâinile tale.
Îmbogățește-te nu numai în avere, ci și în evlavie; nu numai în aur, ci și în virtute sau, mai bine zis, numai în virtute. Fă-te mai cinstit decât aproapele tău prin arătarea de mai multă bunătate. Fă-te dumnezeu pentru cel nefericit, prin urmarea milostivirii lui Dumnezeu.