Fenomenul OZN – Conform învățăturii ortodoxe (II)

4. Contactele pământenilor cu „extrateretrii”

Acum să trecem la cercetarea contactelor nemijlocite ale ființelor din OZN-uri cu oamenii. Din considerente de economie de spațiu să examinăm doar câteva cazuri mai caracteristice. Iată istorisirea unui observator de OZN-uri care, la 6 iulie 1968, a luat contact cu ființele din aparatul enigmatic aflat în câmp, lângă satul Hutosârt, raionul Cimkent, din republica Kabardino Balkară.
„Pe la orele trei noaptea am văzut un meteorit căzând vertical, neobișnuit de strălucitor. După aceea, strălucirea s-a redus și obiectul a aterizat lin dincolo de povârnșiul dealului, nu departe de mine. La vreo 100-500 de metri a apărut un om. Mi se părea ori că arde, ori că strălucește… Atunci… am luat-o la fugă, imediat am simțit cum mi s-au imobilizat picioarele și brațele, încât nici nu le mai puteam mișca. M-a năpădit o sudoare rece, groaza însă mi-a trecut curând și am resimțit în corp o senzație de ușurare. Am fost chemat să mă apropii. La adăpostul colinei, pe un teren drept se afla un aparat enorm în formă de disc. M-a întâmpinat o ființă aparent asemănătoare cu omul. Capul și palmele emanau o luminiscență. Ei «citeau» toate gândurile mele. Drept răspuns auzeam o voce în cea mai curată limbă rusă. Ei mi-au luat brațul stâng și au apropiat de el un aparat. În aceeași clipă pe instrument a rămas o bucățică din pielea mea. Iar pe brațul meu -un triunghi roșu… «De unde sunteți?» i-am întrebat. Răspunsul lor mi s-a întipărit fragmentar. Mi s-a părut că-i aud spunând: dintr-o mare «țară» stelară populată, învecinată cu galaxia noastră. Ei controlează planeta noastră. Multe îi deranjează aici și… îi atrag”.
Așadar, să notăm principalele caracteristici ale acestei întâlniri:
1) sentimentul de frică și de groază al contactorului;
2) violența din partea „extratereștrilor” asupra voinței și corpului său;
3) luarea stupidă a probei de piele (nefiind clar pentru ce, în ce scop);
4) răspunsul absurd, prost memorizabil la întrebarea: de unde și de ce au venit?

Acum să trecem la descrierea altui caz, care a avut loc în S.U.A., în Eflanda, la 3 decembrie 1967, ora 3 și 50 de minute noaptea:
Un polițist local a văzut în drum un obiect cu lumini licărinde, care s-a ridicat în aer la apropierea lui. El a raportat superiorului său despre „farfuria zburătoare” și a plecat acasă, cu o pronunțată durere de cap; îi vuiau urechile, iar sub urechea dreaptă avea o cicatrice. Mai târziu s-a constatat că noaptea a avut o pauză de 10 minute, despre care nu-și amintea nimic; în stare de hipnoză16, a mărturisit că se apucase să urmărească un OZN care aterizase. OZN-auții l-au învăluit cu o lumină puternică, după care l-au luat la bordul „navei” lor. „Umanoizii”, îmbrăcați în haine de protecție cu emblemele prezentând un balaur cu aripi, i-au spus polițistului că au sosit din galaxia vecină, că au baze pe teritoriul S.U.A., contactează ocazional cu oamenii și „vor să-i intrige pe oameni”. I-au dat drumul polițistului, ordonându-i să nu discute cu nimeni despre ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută.
După cum vedem, în cazul acestui contact sunt prezente caracteristicile principale ale întâlnirii descrise mai sus, adăugându-se în plus influența prin hipnoză, adică violarea psihicului omului. Prezintă interes următorul detaliu din aspectul vestimentar al „vizitatorilor din altă lume” – emblema cu imaginea
16 Astfel de mărturisiri nu au relevanță, hipnoza fiind un alt domeniu de graniță în care diavolul își bagă foarte ușor coada (n. red.).
Balaurului cu aripi, simbolul cunoscut din vechime al satanei, ucigătorul de oameni și dușmanul lui Dumnezeu (Apoc. 12, 9; 20, 2).
Acum să ascultăm istorisirea unui fermier de 23 de ani din Brazilia despre contactul său cu „extratereștrii”, care s-a întâmplat la 15 octombrie 1957.
„Noaptea aram de unul singur câmpul… La un moment dat, am văzut un obiect luminos de formă ovală, care venea înspre mine cu o viteză neobișnuit de mare. S-a oprit la o înălțime de 50 de metri deasupra capului meu. Tractorul și câmpul erau luminate atât de viu, ca într-o amiază senină. M-am speriat grozav. Am sărit din tractor și am luat-o la fugă. Era însă târziu… Cineva m-a apucat de mână. Se dovedi o ființă ciudat îmbrăcată, care-mi ajungea până la umăr… Tot atunci m-au încleștat încă trei ființe similare. M-au smuls de la pământ, ținându-mă strâns de brațe și picioare… Încercam să scap, dar zadarnic. M-au băgat în mașină (OZN). Toți cinci au început să mă dezbrace. M-au dezbrăcat gol-goluț și mi-au uns corpul cu un fel de lichid. Cu ajutorul unui aparat mi-au luat sânge dintr-o parte și alta a bărbiei… După aceea au plecat, și am rămas singur. Am cuprins cu privirea salonul și am văzut apropiindu-se de mine, încet, o femeie. Era absolut goală, ca și mine. Era foarte frumoasă, dar de o cu totul altă frumusețe decât femeile pe care le cunoșteam… Ea s-a apropiat în tăcere și m-a privit. Pe neașteptate m-a îmbrățișat și a început a-și freca fața de a mea. În doi, cu această femeie, eram grozav de excitat. Ea scotea niște sunete grohăite ce mă derutau complet. Eram furios… După aceea a venit unul din echipa navei cu îmbrăcămintea mea și m-am îmbrăcat. M-au condus până la scara cu trepte și mi-au dat de înțeles că pot pleca…”
După cum vedem, și pentru acest contact sunt evidente punctele 1-3 expuse mai sus ale caracteristicilor întâlnirilor cu OZN-uri, adăugându-se al 6-lea -lezarea demnității umane a brazilianului, dezbrăcarea, ungerea cu un lichid excitant, și în sfârșit contactul intim prin violență, real sau mai curând sugestionat, imaginar, cu „extraterestra”. Toate acestea nu denotă o întâlnire cu o rațiune benefică superioară.

Și, în cele din urmă, să cercetăm ultimul caz de contact -istorisirea lui Anatol M., de 18 ani, muncitor-agricol, pictor-amator.
„La 21 iulie 1975 Anatol a plecat în pădurea din apropiere să facă schițe într-o poiană. Pe la opt seara a simțit pe neașteptate o neliniște și, privind înapoi, a văzut un aparat în formă de disc, din care au ieșit trei siluete omeneti în costume de scafandru argintii. L-au invitat pe Anatol să intre în «farfurie», și l-au dus pe planeta lor. După spusele lui M., zborul a durat vreo 40 de minute, după care întunericul spațial s-a dispersat și în față s-a arătat o planetă învăluită într-o pâclă luminoasă. Populația de acolo era eterogenă. Anatol a întâlnit și oameni înalți de 3 metri, și pitici, și… pe un vecin, care murise cu trei ani în urmă…
Anatol a fost cercetat de psihologi, psihiatri. De două ori a discutat cu el un hipnolog, fiind supus unor ședințe de hipnoză. Rezultatele examenului fac credibile mărturisirile tânărului”.
În cazul acestui contact prezintă un interes deosebit faptul că Anatol și-a văzut vecinul, mort cu ani în urmă, ceea ce nu poate fi explicat prin nici un fel de concepții materialiste. Atât cercetătorii străini, cât și ai noștri subliniază că contactele cu OZN-urile sunt adesea legate de fenomele paranormale și oculte. Jacques Valee, în cartea sa „Colegiul invizibil”, scrie că nemijlocit înainte de întâlnirea cu OZN oamenii au uneori coșmaruri în vis, ori sunt vizitați de niște vizitatori străini, ori că aud lovituri în ușă, când dincolo de ea nu se găsește nimeni. I. łariov, într-un articol, invocă de asemenea fenomenul „omului negru”, pe care „contactorii” nu rareori îl visează înainte de apariția fenomenelor paranormale.
Potrivit datelor părintelui Serafim Rose, unii cercetători consacrați au căzut de acord că OZN-urile, deși au unele caracteristici „fizice”, totuși nu pot fi nave spațiale ale cuiva, ci evident, țin de domeniul fenomenelor paranormale, oculte. Într-adevăr, de ce atât de multe OZN-uri „aterizează” direct în mijlocul drumului? De ce niște aparate atât de perfecte au nevoie de „depanări” atât de dese? De ce posesorii lor au nevoie să strângă atâtea pietre și bețe (iar și iar, de peste 25 de ani) sau să „testeze” atâta mulțime de oameni?
Toate scenele contactelor sunt profund absurde, uimitor de banale, fără nici un scop sau obiectiv. Se presupune că absurditatea, caracteristică aproape pentru toate contactele de aproape cu OZN-uri, reprezintă de fapt un proces hipnotizant. „Când oamenii sunt scoși din echilibru psihic prin stupidități și contradicții și fac eforturi mintale în căutarea vreunui sens, ei se deschid extrem de larg pentru transmiterea gândurilor, pentru percepția sugestiei psihice”. Cercetătorul american dr. Vallee compară aceste procedee cu canoanele iraționale ale învățătorilor zen-budismului și relevă asemănarea contactelor OZN cu ritualurile oculte ale inițierii care deschid conștiința pentru comunicarea mistică cu duhurile necurate. De aceea e firesc să ne întrebăm: nu cumva ideea „oaspeților din cosmos” servește pentru camuflarea și mascarea unui fenomen realmente infinit mai complex, care își tăinuiește adevărata sa esență și scopurile sale?
Rezumând datele expuse mai sus ale observatorilor OZN-urilor și contactelor cu „umanoizii”, putem trage următoarele concluzii prealabile.
În numeroase cazuri, OZN-urile se comportă agresiv și, fără nici o necesitate pentru ele, deteriorează și distrug avioane, mașini, ceea ce deseori duce la pierderi de vieți omeneti. S-au înregistrat cazuri când, în timpul încercărilor de contact, OZN-urile îi lichidează pur și simplu pe oameni (cum s-a întâmplat, de exemplu, cu Ancesio Bermudes); e adevărat, sunt și cazuri de vindecare fizică după astfel de contacte. Sunt numeroase cazurile de violență fizică și psihică a OZN-auților asupra pământenilor, de folosire a hipnozei, de lezare a demnității umane. De regulă, în timpul contactelor, oamenii sunt copleșiți inițial de un sentiment de mare frică, de groază, suportând un puternic șoc nervos.
Aspectul exterior al „vizitatorilor din cosmos” este variat. Pot fi uriași și pitici, femei și bărbați, frumoi la chip și monstruoși. Deseori ei sunt aureolați, comunicarea se produce prin intermediul telepatiei. Despre ei înșiși vorbesc la un mod extrem de vag și neconcludent, drept motiv al vizitelor invocă grija pentru oameni, dragostea pentru omenire, deși acțiunile lor sunt extrem de absurde, dovedind adesea contrariul. OZN-urile aproape întotdeauna sunt prezente acolo unde se varsă sânge (să ne amintim de însoțirea oștilor lui Alexandru Macedon, de prezența lor în lupta de la Kursk etc,) deseori sunt implicate în îmbolnăvirile și moartea oamenilor. Cine sunt ei totuși? Avea știre, oare, Biserica primară de asemenea ființe? Să ne adresăm Tradiției patristice.

5. Modurile de ispitire a asceților creștini de către duhurile necurate
(din Viețile sfinților)

În Viața Prea Cuviosului Isaachie citim că, odată, după o lungă rugăciune, Isaachie a stins lumânarea și s-a așezat la locul său; pe neașteptate peștera a fost inundată de lumină, după cum se spune în cronică, și au intrat la el doi demoni în chip de tineri extraordinar de frumoși.
Fețele lor radiau ca soarele, și i-au spus: „Isaachie, noi suntem îngeri, dar iată vine la tine Hristos cu alți îngeri”. Ridicându-se, Isaachie a văzut o mulțime de demoni strălucitori… După ce pustnicul s-a închinat falsului Hristos, l-a cuprins o boală psihică gravă, și numai prin rugăciunile Sfântului Teodosie de la Pecerska, după trei ani de nebunie, și-a recăpătat sănătatea.
Iată însă ce ne mărturisește marele ascet al sec. al IV-lea, Sfântul Antonie: „Când demonii nu izbutesc să cucerească schimnicul prin ispitiri vădit necurate, îl atacă din nou, dar în alt chip, și anume: pun la cale fel de fel de vedenii, pentru a băga frica în el, luând ei înșiși diferite chipuri – de femei, fiare, târâtoare, uriași și mulțimi de oșteni…”. Ei îi iau de asemenea chip de prooroci și prezic ce o să se întâmple peste câteva zile.
În Viața Sfântului Antonie citim cum demonii, încercând să-l înfricoșeze „îi apăreau în chip de lei, lupi, balauri, scorpioni, râși, urși” și cu îngăduința lui Dumnezeu, chiar îl băteau și „îi pricinuiau răni adânci”, dar în cele din urmă întotdeauna erau învinși prin rugăciune și semnul crucii. Odată, citim în Viața Sfântului, i s-a arătat un demon în mare strălucire și i-a spus: „Am venit, Antonie, lumina noastră să-ți dăm”, Sfântul însă și-a închis ochii, nedorind să vadă lumina demonică, și s-a rugat până când infama lumină a dispărut. Altădată demonul i s-a arătat sub chipul unui uriaş urâcios, încercând să-l înspăimânte pe preacuvios, însă Antonie cel Mare i-a dat necuratului o palmă și acela a dispărut numaidecât.
În Patericul Sfântului Ignatie Brianceaninov citim istorisirea unui stareț care timp îndelungat era ispitit de necuratul. „… Vrăjmașul, văzându-mă tulburat, s-a transformat într-o anume fecioară, pe care o văzusem odată la seceriș, strângând spice, și venind lângă mine, mi s-a așezat pe genunchi, și, așa de mult m-a întunecat la minte, încât mi s-a părut că m-am împreunat cu ea. Mâhnit și înfuriat peste măsură, am lovit-o peste față, și tot atunci dispăru; de la acea lovitură, timp de doi ani nu mi-am putut duce mâna la gură, din pricina duhorii”.
Iată însă ce citim în Viața Prea Cuviosului Serafim de Sarov: „În timp ce se ruga în chilia sa din pădure, Sfântul Serafim auzi un urlet îngrozitor de fiară, după care o gloată nevăzută a sfărâmat cu zgomot ușa chiliei și la picioarele pustnicului a căzut un trunchi uriaş de copac, pe care, mai târziu, cu multă greutate au putut să-l scoată afară opt oameni. Uneori, chiar în timpul rugăciunii, fiare care urlau, deschideau ușa chiliei și dădeau buzna în ea, după care apărea un coșciug, din care se ridica un mort. Uneori forțele răului, căci ele erau acelea care îl atacau, îl ridicau pe Sfântul Serafim în aer, și-l izbeau de pământ cu mare putere”. „E îngrozitor să vezi draci, pentru că sunt peste măsură de urâți” – spunea mai târziu Sfântul. Atacurile forțelor întunericului erau periculoase pentru viața însăși a sihastrului, și, dacă n-ar fi fost harul dumnezeiesc care îl ocrotea, ar fi pierit cu duhul sau cu sufletul.
Să cercetăm acum cazuri de răpire a oamenilor de către demoni care, de altfel, sunt foarte asemănătoare răpirilor săvârșite de OZN-uri. Iată ce citim în Viața Sfântului Nil Sorski, care a trăit în Rusia în secolul XV:
„La puțin timp după moartea sfântului, în mănăstirea lui trăia un preot cu băiatul său. Odată, când băiatul fusese trimis cu o anumită însărcinare, pe neașteptate se năpusti asupra lui un necunoscut, care îl înhăță și îl duse, ca și cum pe aripile vântului, într-o pădure de nestrăbătut, îl băgă într-o căsoaie, în sălașul său și îl puse jos în mijlocul casei, în dreptul unei ferestre. Când preotul împreună cu frații se rugară de Sfântul Nil ca el să-i ajute să găsească pe băiat, sfântul veni în ajutorul tânărului, apărând în fața casei în care se afla cel răpit; și când lovi în fereastră cu toiagul, toată hardughia se cutremură și toți necurații căzură la pământ”. Sfântul porunci ca băiatul să fie dus la locul de unde fusese răpit, și se făcu nevăzut. Mai târziu, după ce dracii mai urlară un timp, același necunoscut îl înșfăcă pe tânăr și îl aduse în schit, ca vântul… și, aruncându-l într-o căpiță de fân, dispăru. Când l-au găsit călugării, băiatul le-a povestit tot ce se întâmplase cu el, ce văzuse și auzise. Și de atunci deveni tăcut și umil, de parcă se prostise. Preotul, îngrozit, și-a luat fiul și au părăsit schitul”.
Un caz asemănător de răpire demonică descrie și Serghei Nilus: „Un băiat, după ce mama lui îl blestemase pentru păcate și purtare necuviincioasă, fu răpit de un demon și deveni slugă a spiritului «bunicului» pe 12 ani; el putea să apară nevăzut printre oameni, pentru a-l ajuta pe demon să le tulbure sufletele”.
Încheind descrierea pildelor din Viețile sfinților, ce caracterizează lupta demonilor cu oamenii, să facem cunoscute și părerile Sfântului Grigorie Sinaitul și Sfântului Simeon Noul Teolog, care ne previn de pericolul ispitelor demonice: „Când tu, făcându-ți pravila ta, vei vedea o lumină sau un foc în afară sau înlăuntru, sau un chip oarecare, respinge-le, pentru a nu-ți face daună”. Aceeași temă o dezvoltă și Prea Cuviosul Simeon: „Se lasă ademeniți cei care văd lumina cu ochii trupului lor, simt miresmele cu mirosul lor, aud glasuri cu urechile lor și așa mai departe. Unii s-au lăsat ispitiți, primindu-l pe diavol prefăcut în chip de înger al luminii, iar ei nu l-au descoperit și au rămas cu neputință de îndreptat până la capăt, nevrând să asculte de sfatul nici unui frate. Unii dintre aceștia singuri și-au curmat viața, împinși de diavol s-o facă, unii s-au aruncat în prăpastie, unii s-au spânzurat. Și cine ar putea socoti feluritele ispite cu care te încearcă diavolul, când ele sunt nenumărate”.

6. Analiza comparativă a contactelor și acțiunilor OZN-urilor și demonilor asupra oamenilor

Făcând un bilanț al tuturor celor expuse mai sus, propunem atenției cititorului nostru un tabel coordonator, în care sunt prezentate, în partea stângă, rezultatele analizei contactelor oamenilor cu OZNuri și OZN-auți, însumând 10 caracteristici principale, și -în partea dreaptă -rezultatele felurilor de ispite la care demonii i-au supus pe pustnici, însumând, de asemenea 10 caracteristici.
Compartimentele stâng și drept urmează să fie citite paralel, adică mai întâi p. 1 din partea stângă, după care imediat p. 1 din dreapta.

123

Așadar, după cum vedem, caracterul și esența faimoaselor OZN-uri și ale „extratereștrilor” – „salvatorii și marii prieteni ai omenirii”, coincide întocmai cu metoda demonică a ispitirii creștinilor din toate timpurile și a tuturor popoarelor. Omenirea antică era foarte religioasă și predispusă spre misticism, ateismul fiind un fenomen extrem de rar. De aceea demonilor le era convenabil să-și facă apariția din cer învăluiți în foc și lumină, surprinzând oamenii prin măreția venirii lor. Ei preferau să se supranumească zei și să fie tratați cu onoruri și jertfe.
După cum arată Sfântul Ignatie Brianceaninov, când „… în cele din urmă desfătarea în patimi li s-a părut oamenilor că este fericirea supremă, ei au divinizat păcatul și pe patronul acestuia – diavolul. A apărut idolatria, când fiecare păcat era reprezentat printr-un chip cioplit căruia omenirea pierdută i se închina. Stăpânitorul veacului cucerea oamenii nu numai în mod nevăzut, prin sugestii, ci intra și în legătură deschisă cu ei, făcându-i pe idoli să proorocească și făcând posibilă relația fățișă cu răufăcători înveterați cum au fost Iannes și Iambres și alți magi și vrăjitori. Rătăcirea era alimentată prin false minuni și proorociri demonice”.
După venirea lui Iisus Hristos, în slăvita epocă a creștinismului primar, când creștinii erau prigoniți de păgâni și când mucenicia creștină strălucea cu o lumină nevăzută, când lupta cu răul se întețise la cel mai înalt grad, această epocă a fost remarcabilă prin faptul că creștinii își dădeau bine seama de existența forței mistice întunecate.
Lupta împotriva demonilor în primele veacuri ale creștinismului a fost un adevărat război. Iată cum Sfântul Atanasie cel Mare caracterizează în acest sens timpul în care a trăit: „Din cele mai vechi timpuri, demonii -spune el -au semănat vrajbă și războaie între oameni, pentru ca aceștia, ocupați cu lupta dintre ei, să nu-și întoarcă ura împotriva lor. Acum temerile lor (ale demonilor) s-au adeverit, ucenicii lui Hristos trăiesc în pace unii cu alții, în schimb învrăjbirea lor s-a întors împotriva diavolului. Astăzi creștinii, prin moravurile și viața lor virtuoasă, se ridică împotriva demonilor și îi urmăresc și râd de căpetenia lor diavolul, pentru că în tinerețe ei sunt neprihăniți, cumpătați în fața ispitelor, la trudă sunt răbdători, cei jigniți își uită supărarea, cei care trăiesc în lipsuri nu le iau în seamă și, lucrul cel mai uimitor, disprețuiesc moartea și se fac mucenici întru Hristos”.
În acele timpuri demonii apăreau în fața urmașilor lui Hristos atât sub propria lor înfățiare dezgustătoare, cât și în chip de târâtoare, fiare, oameni de diferite sexe și tipuri, și foarte rar sub formă de farfurii zburătoare. Cel puțin până la noi n-au ajuns practic asemenea mărturii.
Pe când în epoca noastră ateistă, în veacul filozofiei eclectice, când însăși existența lui Dumnezeu și a îngerilor căzuți este pusă la îndoială, demonilor le convine mai mult să-și facă apariția în chip de extrateretri – „frați de rațiune mai mari”, „salvatori ai omenirii”.
Literatura științifico-fantastică, ideile existenței unor civilizații extraterestre, a unei rațiuni planetare, au alimentat generația contemporană, au pregătit-o pentru contactul cu lumea demonică. Dacă până în secolul XX în fața creștinilor își făceau apariția ființe umanoide, adesea iradiind lumină, de statură uriașă, sau pitici, cu ochi arzători sau roiși, la apariția cărora te cuprindea frica sau groaza, credinciosul nu se îndoia de identitatea acelor ființe, alungând demonul prin rugăciune și semnul crucii. Acum însă, dacă în fața unui ateu își face apariția un astfel de monstru, el îl ia drept extraterestru și este dispus să intre cu el în contact.
Unii îi pun întrebarea: dacă OZN-auții sunt într-adevăr duhuri necurate, cum se face că după acțiunea lor asupra naturii și oamenilor se descoperă urme materiale reale sub formă de aliaje necunoscute de metale, etc?
După cum am arătat în primul capitol al lucrării noastre, demonii – în virtutea structurii lor – sunt capabili să provoace schimbări de acest gen în lumea materială. În Viețile sfinților, de pildă, a Prea Cuviosului Martirie, citim despre un anume călugăr Anatolie, amăgit de demoni, căruia aceștia, apărându-i în chip de îngeri ai luminii, i-au oferit un veșmânt luminos dintr-un material neobișnuit. Părinții mănăstirii au cercetat cu atenție îmbrăcămintea și s-au convins de realitatea ei, și numai când au adus darul demonic spre cercetare Cuviosului Martirie, aceasta – sub acțiunea harului dumnezeiesc, provenind de la el – a dispărut.
În vremurile din urmă, după cum se arată în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, datorită necredinței oamenilor și lipsei faptelor de nevoință și rugăciunilor, forțele întunericului vor căpăta o mare putere în ispitirea neamului omenesc. Astfel „încât și foc vor face să se pogoare din cer, pe pământ” (Apoc. 13, 13). Tocmai manifestarea unor astfel de semne începem a vedea în lumea contemporană, dovadă fiind de altfel numeroasele, dar în mod evident absurdele minuni ale OZN-urilor.

Total
4
Shares
Previous Post

Ploaia cade pentru toți

Next Post

Dumnezeu ne trimite oameni

Related Posts