– Gheronda, aș vrea să-l văd pe Sfântul Arsenie.
– A dori să-l vezi pe Sfântul Arsenie este primejdios, pentru că vrăjmașul îţi poate plăsmui o închipuire, după care gândul să-ţi spună că ești cineva, fiindcă, chipurile, te-ai învrednicit să-l vezi pe Sfânt. Mai departe, după ce îţi va lipi etichetă că „ești cineva”, vrăjmașul îţi va rula continuu filme prin imaginaţie. De aceea, să ai evlavie la Sfântul Arsenie, însă să nu dorești să-l vezi. Dacă ţi se va arăta sau nu, aceasta este treaba Sfântului.
– Gheronda, atunci când un Sfânt i se arată cuiva, se poate să-l vadă și o a treia persoană?
– Nu există regulă pentru aceasta. Uneori îl vede, alteori numai îi aude glasul, iar alteori nici una, nici alta. Nu există o regulă anume. Acestea sunt lucruri care nu se pot explica.
Prezenţa Sfinţilor este vie. Chiar și atunci când noi nu-i găsim, ne găsesc ei. Când am plecat de la „Cinstita Cruce” și am mers la „Panaguda”, Coliba era părăsită. Abia mă aranjasem într-o chilie. Luasem cu mine toate lucrurile pe care le aveam. Mineiele le aveam încă în cutii. A sosit vremea să fac Vecernia, dar de unde să scot Mineiele? Am luat calendarul să văd ce Sfânt se prăznuiește. Îmi pierdusem și ochelarii și nu vedeam literele mici din calendar, ca să citesc numele Sfântului care se prăznuiește și să fac Vecernia cu șiragul de metanii, rostindu-i numele. Am căutat trei sferturi de ceas și nimic. „O să treacă vremea tot căutând, mi-am zis. Să spun: «Sfinţi ai zilei, rugaţi‑vă pentru noi!»”. După ce m-am rugat cu șiragul de metanii la Hristos și la Maica Domnului, am început să spun: „Sfinţi ai zilei, rugaţi‑vă pentru noi! Sfinţi ai zilei,…”.Noaptea iarăși, ca să nu pierd vremea cu căutatul ochelarilor, am spus la fel: „Sfinţi ai zilei, rugaţi‑vă pentru noi!”. În acea clipă am văzut înaintea mea un ofiţer purtător de lumină, plin de multă dragoste și afecţiune părintească, care s-a apropiat de mine cu bunătate și m-a umplut de o nespusă veselie. De vreme ce l-am văzut că este atât de bun, am prins curaj și l-am întrebat: „Unde aţi slujit și cum vă numiţi?”. Atunci acela mi-a spus: „Sunt Sfântul Luchilian”. Eu însă nu am auzit bine și l-am întrebat: „Sfântul Longhin?”. „Nu, mi-a răspuns el, sunt Sfântul Luchilian”. Fiindcă numele lui mi s-a părut ciudat, l-am întrebat din nou: „Sfântul Lucian?”. „Nu, mi-a spus iarăși acela, Sfântul Lu-chi-li-an”. Atunci i-am spus: „Am și eu răni din război”. Lângă Sfânt stătea un tânăr Doctor, în halat alb – era Sfântul Panteleimon –, căruia i-a spus să mă consulte. După ce m-a consultat, l-am auzit spunându-i Sfântului Luchilian diagnosticul meu: „Rănile lui s-au vindecat; numai pentru diplomă le vom lua în considerare”. În continuare am simţit o mare bucurie și o îndoită odihnă. Apoi am căutat bine, am găsit ochelarii și m-am uitat în calendar. Era pomenirea Sfântului Mucenic Luchilian[1]. După-amiază am mers la un părinte cunoscut și am citit și Sinaxarul Sfântului.
Chiar și acum Sfântul mă satură cu dragostea sa și mă odihnește sufletește și trupește cu bucuria paradisiacă pe care mi-a împărtășit-o.
[1] Pomenirea lui se prăznuiește la 3 iunie.
Extras din Despre rugăciune– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
