Preot Ioan Istrati
Acum doi ani o femeie credincioasă îmi scrie de problemele grave de sănătate, pe care le are familia ei. Vin cu toții la Biserică la noi și le citim rugăciuni cu fesul Sfântului Ioan Rusul. Oamenii nu o scaldă magic, c-o fi, c-o păți. Se apucă de rugăciune ca lumea. Fac Paraclisul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Ioan Rusul în fiecare zi. În câteva săptămâni problemele de sănătate nu mai există. Femeia nu face doar canonul de 40 de zile, ci un an întreg. Și eu m-am mirat de dârzenia ei și de iubirea ei de rugăciune.
Acum câteva zile îmi scrie doamna iar, plângând. Fratele ei are pietre mari la rinichi cu dureri atroce. Le dau același canon. Toți pun osul la rugăciune. Părintele lor duhovnic, eu, toată familia.
La trei zile de la începutul canonului, piatra mare (4 cm) coboară din rinichi. Crizele de durere sunt din ce în ce mai rare.
Omul vine la noi la Biserică și îi citim rugăciuni cu fesul Sfântului Ioan. Când s-a apropiat de mine, am văzut durerea pe chipul lui. Strângea din dinți. S-a așezat pe un scăunel.
În timpul rugăciunii, omul a oftat de câteva ori. Icnea încet.
Când s-a terminat, omul a zâmbit.
– Părintele meu, nu mă mai doare nimic. Brusc. Deodată.
Azi de Înălțarea Sfintei Cruci, femeile gardieni ai credinței din viața lui au fost iar la Biserică la noi. Imediat după Sfânta Liturghie, omul a eliminat pietrele care îl pironeau în durere.
Mulțumim Sfinte Ioan. Ești un scump. Te iubim.
