https://marturieathonita.ro/psaltire-rugaciunile-incepatoare/
PSALMUL 37
Un psalm al lui David, la pomenirea Sâmbetei
- Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerți.
- Că săgețile Tale s-au înfipt în mine și ai întărit peste mine mâna Ta.
- Nu este vindecare în trupul meu din pricina mâniei Tale; nu este pace oaselor mele, din pricina păcatelor mele.
- Că fărădelegile mele au covârșit capul meu, ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine.
- Împuțitu-s-au și au putrezit rănile mele din pricina nebuniei mele.
- Chinuitu-m-am și m-am gârbovit până în sfârșit, toată ziua mâhnindu-mă umblam.
- Că șalele mele s-au umplut de ocări, și nu este vindecare în trupul meu.
- Necăjit am fost și umilit foarte, răcnit-am din suspinarea inimii mele.
- Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea și suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns.
- Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria și lumina ochilor mei, nici aceasta nu este cu mine.
- Prietenii mei și vecinii mei în preajma mea s-au apropiat și au șezut; și cei de aproape ai mei departe au stat.
- Și se sileau cei ce căutau sufletul meu, și cei ce căutau cele rele mie grăiau deșertăciuni și vicleșuguri toată ziua cugetau.
- Iar eu ca un surd nu auzeam și ca un mut ce nu-și deschide gura sa.
- Și m-am făcut ca un om ce nu aude și nu are în gura lui mustrări.
- Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit; Tu vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu.
- Că am zis: Să nu se bucure vreodată de mine vrăjmașii mei. Și când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea cu semeție au grăit.
- Că eu spre bătăi gata sunt, și durerea mea înaintea mea este pururea.
- Că fărădelegea mea eu o voi vesti, și mă voi îngriji pentru păcatul meu.
- Iar vrăjmașii mei trăiesc și s-au întărit mai mult decât mine și s-au înmulțit cei ce mă urăsc pe nedrept.
- Cei ce îmi răsplătesc rele pentru bune mă defăimau, că urmam bunătatea.
- Nu mă lăsa, Doamne; Dumnezeul meu, nu te depărta de la mine,
- Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.
PSALMUL 38
Întru sfârșit, lui Idithum, o cântare a lui David
- Zis-am: „Păzi-voi căile mele, ca să nu greșesc eu cu limba mea;
- Pus-am gurii mele pază, când stătea păcătosul împotriva mea”.
- Amuțit-am și m-am smerit și nici despre cele bune n-am grăit, iar durerea mea s-a înnoit.
- Înfierbântatu-s-a inima mea înlăuntrul meu și în cugetul meu se va aprinde foc.
- Grăit-am cu limba mea: „Arată-mi, Doamne, sfârșitul meu, și care este numărul zilelor mele, ca să știu de ce mă lipsesc eu”.
- Iată, cu palma ai măsurat zilele mele și ființa mea ca nimic înaintea Ta; dar toate sunt deșertăciune, tot omul ce viază.
- În adevăr, în închipuire umblă omul și în zadar se tulbură; strânge comori și nu știe cui le adună.
- Și acum cine este răbdarea mea? Oare, nu Domnul? Și ființa mea de la Tine este.
- De toate fărădelegile mele izbăvește-mă; ocară celui fără de minte m-ai dat.
- Amuțit-am și nu am deschis gura mea, căci Tu ai făcut aceasta.
- Depărtează de la mine bătăile Tale; de tăria mâinii Tale eu m-am istovit.
- Cu mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om, și ai subțiat ca o pânză de păianjen sufletul său; însă în zadar se tulbură tot omul.
- Ascultă, Doamne, rugăciunea mea și cererea mea, ia aminte la lacrimile mele.
- Să nu taci, căci străin sunt eu la Tine și călător ca toți părinții mei.
- Slăbește-mă, ca să mă odihnesc mai înainte de a mă duce și de a nu mai fi.
PSALMUL 39
Întru sfârșit, un psalm al lui David
- Răbdând am așteptat pe Domnul și a căutat spre mine și a auzit rugăciunea mea.
- Și m-a scos din groapa ticăloșiei și din tina noroiului.
- Și a pus pe stâncă picioarele mele, și a îndreptat pașii mei.
- Și a pus în gura mea cântare nouă, laudă Dumnezeului nostru.
- Vedea-vor mulți și se vor teme și vor nădăjdui în Domnul.
- Fericit bărbatul, a cărui nădejde este numele Domnului și n-a privit la deșertăciuni și la nebunii mincinoase.
- Multe minuni ai făcut Tu, Doamne, Dumnezeul meu, și nu este cine să se asemene Ție întru cugetările Tale.
- Vestit-am și am grăit, peste număr s-au înmulțit.
- Jertfă și prinos nu ai voit, ci trup Mi-ai întocmit; arderi de tot și jertfă pentru păcat nu ai cerut.
- Atunci am zis: „Iată, vin! În capul cărții scris este despre Mine”.
- Ca să fac voia Ta, Dumnezeul meu, am voit, și legea Ta în mijlocul pântecelui meu.
- Bine am vestit dreptatea în adunare mare; iată buzele mele nu le voi opri și Tu, Doamne, ai cunoscut.
- Dreptatea Ta n-am ascuns-o în inima mea, adevărul Tău și mântuirea Ta am spus.
- N-am ascuns mila Ta și adevărul Tău de adunare multă.
- Iar Tu, Doamne, să nu depărtezi îndurările Tale de la mine; mila Ta și adevărul Tău pururea să mă sprijinească.
- Că m-au împresurat rele, cărora nu este număr; cuprinsu-m-au fărădelegile mele și n-am putut să văd.
- Înmulțitu-s-au mai mult decât perii capului meu și inima mea m-a părăsit.
- Binevoiește, Doamne, ca să mă izbăvești; Doamne, spre ajutorul meu ia aminte.
- Să fie rușinați și înfruntați deodată cei ce caută sufletul meu, ca să-l piardă.
- Să fie întorși înapoi și făcuți de rușine cei ce-mi voiesc mie rele.
- Să fie îndată acoperiți de rușine cei ce-mi zic mie: „Bine, bine”.
- Să se bucure și să se veselească de Tine toți cei ce Te caută pe Tine, Doamne, și să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: „Slăvit să fie Domnul!”.
- Iar eu sărac sunt și sărman; Domnul Se va îngriji de mine.
- Ajutorul meu și apărătorul meu ești Tu; Dumnezeul meu, nu zăbovi.
Slavă…
PSALMUL 40
Întru sfârșit, un psalm al lui David
- Fericit cel ce înțelege pe sărac și pe sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul.
- Domnul să-l păzească și să-i dăruiască viață, să-l fericească pe pământ și să nu-l dea în mâinile vrăjmașilor lui.
- Domnul să-i ajute lui pe patul durerii lui; tot așternutul lui l-ai întors în boala lui.
- Eu am zis: „Doamne, miluiește-mă; vindecă sufletul meu, că am greșit Ție”.
- Vrăjmașii mei au spus rele împotriva mea: „Când va muri și va pieri numele lui?”.
- Și intra să vadă; în deșert grăia inima lui; fărădelege și-a adunat; ieșea afară și grăia împreună.
- Împotriva mea șopteau toți vrăjmașii mei, asupra mea cugetau cele rele.
- Cuvânt fărădelege au pus împotriva mea, zicând: „Oare cel ce doarme nu se va mai scula?”.
- Căci și omul cu care trăiam în pace, întru care am nădăjduit, cel ce mănâncă pâinile mele, a ridicat asupra mea călcâiul.
- Iar Tu, Doamne, miluiește-mă și mă scoală și le voi răsplăti lor.
- Întru aceasta am cunoscut că m-ai voit, că nu se va bucura vrăjmașul meu de mine.
- Iar pe mine, pentru nerăutatea mea m-ai sprijinit și m-ai întărit înaintea Ta, în veac.
- Bine este cuvântat Domnul, Dumnezeul lui Israil din veac și până în veac. Fie! Fie!
PSALMUL 41
Întru sfârșit, la înțelepțirea fiilor lui Core
- În ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, așa dorește sufletul meu de Tine, Dumnezeule.
- Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul Cel tare, Cel viu; când voi veni și mă voi arăta Feței lui Dumnezeu?
- Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua și noaptea, când mi se zicea mie în toate zilele: „Unde este Dumnezeul tău?”.
- De acestea mi-am adus aminte și am revărsat în mine sufletul meu, că voi străbate locul cortului cel minunat, până la casa lui Dumnezeu, în glas de veselie și de laudă și în sunet de prăznuire.
- Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește în Dumnezeu, că mă voi mărturisi Lui; mântuirea feței mele și Dumnezeul meu.
- În mine sufletul meu s-a tulburat; pentru aceasta îmi voi aduce aminte de Tine, din pământul Iordanului și al Ermonului, din muntele cel mic.
- Adânc pe adânc cheamă în glasul căderii apelor Tale; toate furtunile Tale și valurile Tale peste mine au trecut.
- Ziua va porunci Domnul mila Sa, iar noaptea cântare către El de la mine, rugăciune către Dumnezeul vieții mele.
- Spune-voi lui Dumnezeu: „Sprijinitorul meu ești Tu. Pentru ce m-ai uitat? Pentru ce umblu mâhnit când mă necăjește vrăjmașul meu?”.
- Când se sfărâmau oasele mele, mă ocărau vrăjmașii mei, zicându-mi în toate zilele: „Unde este Dumnezeul tău?”.
- Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește în Dumnezeu, că mă voi mărturisi Lui, mântuirea feței mele și Dumnezeul meu.
PSALMUL 42
Un psalm al lui David, nescris deasupra la evrei
- Judecă mie, Dumnezeule, și apără dreptatea mea de neamul necuvios; de omul nedrept și viclean mă izbăvește.
- Că Tu ești, Dumnezeule, întărirea mea; pentru ce m-ai lepădat? Pentru ce umblu mâhnit, când mă necăjește vrăjmașul meu?
- Trimite lumina Ta și adevărul Tău; acestea m-au povățuit și m-au adus la muntele cel sfânt al Tău și la lăcașurile Tale.
- Și voi intra la jertfelnicul lui Dumnezeu, la Dumnezeul Cel ce veselește tinerețile mele; cu alăută Te voi lăuda, Dumnezeule, Dumnezeul meu.
- Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește în Dumnezeu, că mă voi mărturisi Lui; mântuirea feței mele și Dumnezeul meu.
Slavă…
PSALMUL 43
Întru sfârșit, fiilor lui Core, spre înțelegere
- Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit și părinții noștri ne-au povestit despre lucrul pe care l-ai făcut în zilele lor, în zilele cele de demult.
- Mâna Ta a nimicit neamuri, iar pe ei i-ai sădit; lovit-ai popoare și le-ai alungat.
- Că nu cu sabia lor au moștenit pământul și brațul lor nu i-a mântuit pe ei,
- Ci dreapta Ta și brațul Tău și luminarea feței Tale, că bine ai voit întru ei.
- Tu Însuți ești Împăratul meu și Dumnezeul meu, Cel ce poruncești mântuirile lui Iacov.
- Întru Tine cu cornul îi vom împunge pe vrăjmașii noștri, și întru numele Tău de nimic îi vom face pe cei ce se scoală asupra noastră.
- Pentru că nu în arcul meu voi nădăjdui, și sabia mea nu mă va mântui.
- Că ne-ai mântuit de cei ce ne necăjeau pe noi, și pe cei ce ne urăsc i-ai rușinat.
- Întru Dumnezeu ne vom lăuda toată ziua și ne vom mărturisi Numelui Tău în veac.
- Iar acum ne-ai lepădat și ne-ai rușinat pe noi și nu vei ieși, Dumnezeule, cu oștirile noastre.
- Întorsu-ne-ai pe noi înapoi de la vrăjmașii noștri și cei ce ne urau pe noi ne-au jefuit.
- Datu-ne-ai pe noi ca pe niște oi spre mâncare și între neamuri ne-ai risipit pe noi.
- Vândut-ai pe poporul Tău fără de preț, și nu era mulțime întru strigările noastre.
- Pusu-ne-ai pe noi ocară vecinilor noștri, batjocură și râs celor dimprejurul nostru.
- Pusu-ne-ai pe noi pildă între neamuri, clătinare de cap între popoare.
- Toată ziua înfruntarea mea înaintea mea este și rușinea feței mele m-a acoperit,
- De către glasul celui ce ocărăște și clevetește, de la fața vrăjmașului și a celui ce prigonește.
- Acestea toate au venit peste noi și nu Te-am uitat și nu am călcat legământul Tău.
- Și nu s-a întors înapoi inima noastră; dar Tu ai abătut cărările noastre de la calea Ta.
- Că ne-ai smerit pe noi în locul pătimirii, și ne-a acoperit pe noi umbra morții.
- De am fi uitat numele Dumnezeului nostru și am fi întins mâinile noastre spre dumnezeu străin,
- Oare, Dumnezeu nu ar fi cercetat acestea? Că El cunoaște cele ascunse ale inimii.
- Că pentru Tine suntem uciși toată ziua, socotiți am fost ca niște oi de junghiere.
- Deșteaptă-Te! Pentru ce dormi, Doamne? Scoală-Te și să nu ne lepezi până în sfârșit!
- Pentru ce întorci fața Ta? Pentru ce uiți de sărăcia noastră și de necazul nostru?
- Că s-a smerit în țărână sufletul nostru, lipitu-s-a de pământ pântecele nostru.
- Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă și ne izbăvește pe noi, pentru Numele Tău.
PSALMUL 44
Întru sfârșit, pentru cei ce se vor schimba. Fiilor lui Core, spre înțelegere, cântare pentru Cel Iubit
- Revărsat-a inima mea cuvânt bun; grăiesc eu lucrurile mele Împăratului. Limba mea este trestie de scriitor ce scrie degrab.
- Împodobit ești cu frumusețea mai mult decât fiii oamenilor; revărsat-a Har pe buzele tale; pentru aceasta Te-a binecuvântat pe Tine Dumnezeu în veac.
- Încinge-Te cu sabia Ta peste coapsa Ta, Puternice, cu podoaba Ta și cu frumusețea Ta.
- Și încordează și sporește și împărățește, pentru adevăr, blândețe și dreptate, și Te va povățui minunat dreapta Ta.
- Săgețile Tale ascuțite, Puternice, în inima vrăjmașilor împăratului; popoarele sub Tine vor cădea.
- Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului, toiag al dreptății este toiagul Împărăției Tale.
- Iubit-ai dreptatea și ai urât fărădelegea; pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul veseliei, mai mult decât pe părtașii Tăi.
- Smirnă și balsam și scorțișoară izvorăsc din veșmintele Tale, din palate de fildeș, de care Te-ai desfătat; fiice de împărați întru cinstea Ta.
- Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, în veșmânt aurit îmbrăcată, împodobită.
- Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău.
- Și va pofti Împăratul frumusețea ta, că El este Domnul tău și te vei închina Lui.
- Și fiica Tirului cu daruri; feței tale se vor ruga bogații poporului.
- Toată slava fiicei Împăratului înlăuntru este, în veșminte cu ciucuri de aur înfășurată, împodobită.
- Se vor aduce Împăratului fecioare în urma ei, cele de aproape ale ei se vor aduce ție.
- Se vor aduce întru veselie și bucurie, aduce-se-vor în templul Împăratului.
- În locul părinților tăi s-au născut fiii tăi; pe ei îi vei pune căpetenii peste tot pământul.
- Pomeni-voi numele tău întru tot neamul și neamul.
- De aceea te vor lăuda popoarele în veac și în veacul veacului.
PSALMUL 45
Întru sfârșit, fiilor lui Core, psalm pentru cele ascunse
- Dumnezeu este scăparea și puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne-au aflat pe noi foarte.
- Pentru aceasta nu ne vom teme când se va tulbura pământul și se vor muta munții în inimile mărilor.
- Vuit-au și s-au tulburat apele lor, tulburatu-s-au munții de tăria Lui.
- Repejunile râului veselesc cetatea lui Dumnezeu; sfințit-a locașul Său Cel Preaînalt.
- Dumnezeu e în mijlocul ei și nu se va clătina; o va ajuta Dumnezeu din zorii dimineții.
- Tulburatu-s-au neamuri, plecatu-s-au împărății; dat-a glasul Său Cel Preaînalt, pământul s-a clătinat.
- Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacov.
- Veniți și vedeți lucrurile lui Dumnezeu, pe care le-a pus drept semne pe pământ; a stins războaiele până la marginile pământului.
- Arcul va sfărâma și arma o va frânge, pavezele în foc le va arde.
- Îndeletniciți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu; înălța-Mă-voi între neamuri, înălța-Mă-voi pe pământ.
- Domnul puterilor cu noi; Sprijinitorul nostru este Dumnezeul lui Iacov.
Slavă…
DUPĂ A ȘASEA CATISMĂ
Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru…
Apoi troparele, glasul al 3-lea:
Cântare Îți aduc Ție Doamne, și toate greșalele mele le mărturisesc înaintea Ta. Iar Tu, întorcându-Te, miluiește-mă!
Slavă…
Mântuiește-mă, Dumnezeul meu, cum ai mântuit oarecând pe vameșul și lacrimile păcătoasei nu le-ai trecut cu vederea; primește și suspinurile mele, Mântuitorul meu, și mă mântuiește!
Și acum…
Cu rugăciune mă apropii acum sub acoperământul tău, Preanevinovată! Scoate-mă, Născătoare de Dumnezeu, din tulburarea patimilor mele, ca ceea ce ai născut pe Pricinuitorul nepătimirii!
Apoi: Doamne miluiește (de 40 de ori)
și Rugăciunea aceasta:
Mulțumim Ție, Doamne, Dumnezeul nostru, pentru toate facerile Tale de bine, pe care ni le-ai arătat nouă, nevrednicilor, din vârsta cea dintâi, până întru aceasta de acum, pentru care le știm și pentru care nu le știm, pentru cele arătate și pentru cele nearătate, ce ni s-au făcut nouă cu lucrul și cu cuvântul. Cel ce ne-ai iubit până întru atât, încât și pe Însuși Fiul Tău, Cel Unul-Născut, L-ai dat pentru noi, învrednicește-ne ca și noi să ne facem vrednici de dragostea Ta! Dă-ne înțelepciune prin cuvântul Tău și prin frica Ta insuflă-ne tărie, cu puterea cea de la Tine! Și orice am greșit, cu voie sau fără de voie, iartă-ne și nu ni le socoti! Păzește sufletul nostru sfânt și-l pune înaintea divanului Tău, având știința curată și sfârșit vrednic de iubirea Ta de oameni. Adu-Ți aminte, Doamne, de toți cei ce cheamă întru adevăr numele Tău, de toți cei ce ne voiesc binele și de toți cei ce ne voiesc răul, că toți suntem oameni și deșertăciune e tot omul. Și ne mai rugăm Ție, Doamne, dăruiește-ne mila cea mare a milostivirii Tale.