Vă îndemnăm să citim împreună zilnic din Psaltirea Prorocului David Împăratul.
Începem astăzi cu Prologul, un scurt cuvânt al Sfântului Vasilie cel Mare.
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și folositoare. Ea a fost scrisă de Duhul Sfânt pentru ca să găsim în ea, întocmai ca într-un spital sufletesc, la care să vină toți, doctoria potrivită pentru boala fiecăruia. Căci este scris: „Doctoria este aceea care va face să înceteze suferințele cele mari”. Într-adevăr, altceva ne învață Cărțile Profeților, altceva cele istorice, altceva Legea și altceva îndemnurile date prin Proverbe. Cartea Psalmilor însă cuprinde în sine tot ceea ce este mai folositor în toate. Ea profețește cele viitoare, însemnează fapte istorice, dă legi pentru viață, arată ce trebuie să facem și, ca să spunem într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învățături bune, punând la îndemâna fiecăruia, după sârguința lui, tot ceea ce îi este de folos. Ea vindecă rănile cele vechi ale sufletului și aduce cât se poate de grabnic însănătoșirea celui de curând rănit. Îngrijește de cel bolnav și păstrează întreg pe cel sănătos. În genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vieții omenești căutau să se cuibărească în suflete, să fie îndepărtate. Iar la aceasta ajunge prin crearea îngrijită a unei stări sufletești pline de bucurie și de plăcere, care face ca în suflete să ia ființă cugetele cele înțelepte.
Astfel, fiindcă Duhul Sfânt știe cât de greu este să fim îndrumați pe calea virtuții, din pricină că noi disprețuim viața cea înaltă, ca unii care suntem înclinați întotdeauna spre plăcere, ce a făcut? El a împreunat laolaltă cu dogmele plăcerea cântării, pentru ca, fără de știrea noastră, odată cu bucuria și frumusețea celor auzite să primim și folosul care rezultă din cuvintele pe care le auzim. De altfel, la fel fac și doctorii cei înțelepți atunci când au de dat bolnavilor doctorii amare: căci ei le amestecă mai întâi cu miere și numai după aceea le dau celor ce nu ar putea să le ia altfel. Deci, aceasta este pricina care a făcut ca să se ajungă și pentru noi la cântările acestea pline de armonie ale psalmilor, pentru ca cei care-i vor citi să creadă că fac cântări, iar în realitate să-și cultive sufletele. Căci adevărul este că niciodată cineva nu a ieșit din biserică păstrând cu ușurință în minte cuvintele apostolice sau profetice, fie ele oricât de simple, în timp ce cuvintele psalmilor le cântă toți credincioșii și nu arareori s-a întâmplat ca cei care din pricina mâniei arătau întocmai ca fiarele sălbatice, de îndată ce au început să cânte vreun psalm, la un loc cu alții, să se întoarcă apoi de acolo cu sălbăticia din suflet îmblânzită, datorită cântării.
Psalmul este liniștea sufletelor, răsplătitorul păcii, potolitorul tulburării și al valurilor gândurilor. El face să slăbească mânia sufletului și înfrânează pornirea către patimi; este însoțitorul prieteniei, apropierea celor care stau departe, ca unul care împacă pe cei ce-și poartă vrăjmășie. Căci cine, oare, mai poate fi socotit vrăjmaș al altuia, atunci când își unește glasul la un loc cu el, pentru a înălța laolaltă laudă lui Dumnezeu? Psalmodia aduce cu sine tot ce poate fi mai bun: iubirea, făcând din însoțirea laolaltă a glasului un fel de trăsură de unire între oameni; adunând pe credincioși laolaltă într-un singur glas de cor. Psalmul este alungătorul demonilor, aducătorul ajutorului îngeresc, armă pentru frica de noapte, liniște pentru oboseala zilei, pavăza și mângâierea oamenilor credincioși, iar pentru femeile credincioase una din cele mai potrivite podoabe. Psalmul face ca pustiurile să se arate locuite și patimile să fie înfrânate. Început pentru începători, el este creștere pentru cei care sporesc în calea virtuții și sprijin pentru cei care merg pe calea desăvârșirii. Psalmul este glasul Bisericii; el înveselește sărbătorile și face să se nască în inima credinciosului dorul după Dumnezeu. Chiar și din inimile de piatră psalmul stoarce lacrimi. El este o faptă îngerească, o trăire cerească, o mireasmă duhovnicească.
Ce poate fi mai înțelept, oare, ca aceasta povață a învățătorului care ne îndeamnă să cântăm, pentru ca în același timp să și învățăm cele ce ne sunt de folos? Nu se întipăresc, oare, în felul acesta, în sufletele noastre și mai bine învățăturile? Căci este de știut că învățăturile care se dau cu sila nu pot să dăinuiască în suflete, pe când învățăturile care pătrund în suflet cu plăcere și bucurie rămân de-a pururea. Ce nu poate învăța cineva din psalmi? Măreția bărbăției, acrivia dreptății, însemnătatea înfrânării, desăvârșirea judecății, chipul în care trebuie să rabde și tot ceea ce se poate spune despre lucrurile cele bune. Numai aici poate să se găsească teologia cea desăvârșită, aici prezicerea venirii în trup a Domnului Hristos, aici amenințarea judecății celei veșnice, aici nădejdea Învierii, aici frica de iad, aici făgăduința slavei ce ne așteaptă, ca și dezvăluirea tainelor celor nepătrunse, căci toate se găsesc adunate aici, în Cartea Psalmilor, întocmai ca într-o comoară bogată, care este pusă la îndemâna tuturor. Și, dacă este adevărat că există mai multe instrumente muzicale, nu este mai puțin adevărat că profetul a armonizat cartea aceasta cu instrumentul numit psaltire, pentru că, după cum se pare, el a voit să arate cu aceasta Harul Duhului Sfânt care răsună în ea, întrucât dintre toate instrumentele muzicale numai psaltirea își are pricina sunetelor venită din sus. Într-adevăr, la chitară și la liră sunetul răsună dedesubtul locului unde sunt atinse coardele și numai psaltirea dintre toate instrumentele muzicale primește sunetele din partea de sus a ei, îndemnându-ne cu aceasta ca și noi să ne deprindem a căuta cele de sus și să nu ne dedăm patimilor trupului, din pricina plăcerii ce ne-ar da-o cântarea. De altfel, mai cred că cuvântul profetic, prin construcția instrumentului acestuia, a voit să ne arate un lucru adânc și înțelept, că adică toți cei plini de grijă și cu sufletele senine pot fi ușor conduși pe calea care duce către cele înalte.
