Regulamentul monahal al Cuviosului Gherasim de la Iordan

Mănăstirea Cuviosului Gherasim era departe de Sfânta cetate a Ierusalimului ca la treizeci și cinci de stadii, iar de râul Iordanului ca de o stadie. În aceasta primea pe cei noi începători, iar părinților celor desăvârșiți le dădea în pustie chilii sihăstrești. Erau sub mâna lui în pustie nu mai puțin de șaptezeci dintr-acești viețuitori, cărora le era dată rânduiala vieții de Cuviosul Gherasim, astfel: cinci zile pe săptămână fiecare ședea în pustniceasca sa chilie, singur, în tăcere, având oarecare lucru de mâini; mânca puțină pâine uscată, pe care o aducea cu sine din mănăstire, apă și curmale; iar a gusta vreo fiertură nu le era slobod; nici foc nu-i lăsa să aprindă în chiliile lor, ca nici cu cugetul să nu dorească ceva în acele cinci zile.

Sâmbăta și Duminica toți veneau în mănăstire și se adunau în Biserică la Sfânta Liturghie și se împărtășeau cu Preacuratele și de viață făcătoarele Taine ale lui Hristos. După aceea, intrând în trapeză, mâncau fiertură și beau puțin vin, întru slava lui Dumnezeu. Apoi fiecare își aducea lucrul mâinilor sale, pe care îl lucrase în cele cinci zile, și-l punea înaintea Cuviosului. Duminica după-amiază, iarăși fiecare se ducea la pustniceasca sa chilie, luând puțină pâine și curmale și un vas cu apă, cum și mlădițe de finic, pentru împletit coșnițe. Și atât de mare le era sărăcia, încât fiecare nu avea nimic altceva, decât numai o haină veche ce-i acoperea trupul, o rogojină pe care se odihnea și un vas de lut cu apă. Și aveau poruncă de la părintele lor ca, ieșind din chilie, să nu-și închidă ușa, ci să lase chilia deschisă, ca oricine ar fi voit să intre și să ia ce i-ar plăcea din acele lucruri, să nu fie oprit. Toți aveau o inimă și un suflet, încât fiecare dintre dânșii zicea că nimic nu este al său, ci toate sunt de obște.

Se mai povestește și aceasta: Unii din acei părinți pustnici, venind la Cuviosul Gherasim, îl rugau ca să le poruncească să aprindă uneori lumânare în sihăstreștile lor chilii, pentru citirea de noapte, iar uneori să aprindă și foc ca să-și încălzească apă pentru trebuința lor. Sfântul le răspundea: “De voiți să aveți foc în pustie, veniți de petreceți în mănăstire, împreună cu noii începători, căci eu niciodată nu voi lăsa să se facă foc în locașurile pustnicești, în toate zilele vieții mele!”

Auzind cei din Ierihon de o viață așa de aspră a pustnicilor, care erau sub mâna Sfântului Gherasim, și-au făcut obicei ca, în toate sâmbetele și Duminicile, să vină la locașul Cuviosului Gherasim și să aducă îndestulare de hrană și vin și toate câte erau de trebuință mănăstirii. Cuviosul Gherasim atât era de postitor, încât în Sfântul și Marele Post nimic nu gusta până la luminata zi a Învierii lui Hristos, decât numai își întărea trupul și sufletul cu Sfânta Împărtășanie a dumnezeieștilor Taine.

Sursa: Viețile Sfinților.

Total
122
Shares
Previous Post

Leul – ucenicul Cuviosului Gherasim de la Iordan

Next Post

Moşii de iarnă în tradiţia creştină

Related Posts