Monahul Teoclit Dionisiatul
Ortodoxia este întemeiată de douăzeci de secole prin Sfânta Scriptură, Sinoadele Ecumenice, Sfânta Tradiţie şi prin sângele mucenicilor şi mărturisitorilor.
Strădaniile de unire cu catolicismul, de vreme ce acesta rămâne în erezia şi inovaţiile lui, sunt pentru noi primejdie de abatere dogmatică, de zădărnicire a sângelui vărsat de mărturisitorii noştri şi de deviere de la învăţătura Sfintei noastre Biserici.
Mult-dorita „unire” este pentru noi ortodocşii nesuferită, şi dacă se va înfăptui va eroda cugetul ortodox şi va fi izvorul multor rele.
Unirea ca idee şi consecinţele ei practice sunt ruşinoase pentru noi ortodocşii. în plus, Scriptura interzice tovărăşia cu cei de altă credinţă. Dacă erezia este „hulirea Sfântului Duh” şi conduce la lipsirea lucrării Lui dumnezeieşti, cum se va face colaborarea cu „cei ce se împotrivesc Duhului Sfânt”? Poporul nostru simplu se va afla în primejdie din pricina relaţiilor cu purtătorii de demoni protestanţi şi papali. Mulţi se vor converti la catolicism şi protestantism, căci prin „colaborare” se vor toci cu timpul diferenţele Părinţilor”. Doar atât…
Bună este iubirea, dar mai bună este ura când vine vorba de credinţă. Desigur, nu să-i urâm pe oameni, ci cugetele lor eretice.
Creştinismul încurajează iubirea, dar recomandă şi ura. Fără ură faţă de păcat, virtutea este imposibilă. „Măsura virtuţii este ura faţă de păcat”, spune Sfântul Vasile cel Mare. Şi dacă suntem datori să urâm păcatul moral, cu atât mai mult „păcatul împotriva Duhului”.
Sfântul Nicodim Aghioritul a clarificat atitudinea ortodocşilor faţă de eretici, scriind: „Cugetele eretice şi moravurile nelegiuite ale latinilor şi ale altor erezii trebuie să le urâm şi să le respingem”.
Noi nu suntem mai sfinţi şi mai înţelepţi decât acei fericiţi bărbaţi care au urât erezia, socotind-o pricina pierzaniei.
Monahii sunt, după părerea Sfântului Ioan Gură de Aur, „rinichii Bisericii”. Despre cinul monahal, Sfântul Patriarh al Constantinopolului, Grigorie al Vl-lea, spune doar cuvinte frumoase şi o consideră pavăza Ortodoxiei. „…Ereticii de astăzi – scrie în circulara sa din anul 1836 – pentru a molipsi religia adevărată… au vărsat microbul din sufletele lor veninoase prin mulţimi de palavre împotriva Turmei Ortodoxe veghetoare şi au făcut totul pentru a se împotrivi şi vătăma prin planurile lor viclene cinul monahal… Dar au văzut, netrebnicii, că în acest cin până astăzi sunt cuvântătorii adevărului şi călăuzitorii tinerimii ortodoxe, care o învaţă pe aceasta sfintele dogme şi morala dreaptă. Această tagmă n-a molipsit niciodată Biserica văzută a lui Hristos, ci mereu a luminat-o, a slăvit-o, a păzit-o şi a statornicit-o pe aceasta prin trăirea duhovnicească, prin scrierile dogmatice şi prin bunele moravuri”.
(Fragmente din articolul Ortodoxia şi Vaticanul, al revistei „Biblioteca Aghiorită”, Sot. Shoina Voios, nr. 60, 1962)
